luni, 5 februarie 2018

Gerar de Brasov 2018


2 ianuarie- Plimbare pe Tampa cu Claudia si M.

Anul trecut nu s-a sfarsit bine, si nici 2018 nu incepe sub auspicii bune. 3 apofize fracturate in zona lombara au facut praf concediul de sarbatori si presimt ca o sa mai trag inca ponoasele. Totusi azi sunt optimista, caci trendul recuperarii e unul rapid si ascendent. Depresia o sa apara mai tarziu, cand lucrurile vor intra intr-o viteza inferioara si imi va parea ca nu va mai fi niciodata cum a fost. Am si de la cine sa invat in materie de depresie nu e bai. Radu e un mentor bun la treburi din astea. Inca nu imi dau seama cata munca e inainte. Inca nu realizez si ma gandesc cu inocenta cum o sa pedalez eu ca o zeita pe Zwift.

6-7 ianuarie- Piatra Mare cu Pinguinii

Ma ucide ea...rabdarea. Sau mai bine zis, lipsa ei. Recunosc ca nu am fost niciodata o persoana rabdatoare si momentele cand am fost privata de  munte, desi putine, imi sunt inca clar si dureros intiparite in minte.

Ma ucide ea...inactivitatea. Sunt constienta ca in alte situatii nu aveam nici macar atat (trekkingul), dar asa e cand stai in Brasov si te obisnuiesti cu mult. Cand serile iti sunt pline si nu stii ce sa alegi intre Zwift, sala, iesit la alergat. As accepta chiar si un schi de tura in Postavaru. Orice ar fi mai bun decat sa imi numar AMR-ul. Care nici macar nu e singur. E un fel de AMR minim, dupa care mai vedem...

Si totusi, ca si in cazul maternitatii Claudiei, Brasovul face treaba asta suportabila. Nu stiu care-i numarul de magie. Dar in Brasov chiar as putea sa ies seara sa ma plimb. In Bucuresti nu ar avea sens sa amintesti despre asta. Sa te plimbi unde? Desi am batut toate strazile centrului vechi de nenumarate ori la pas, mai e loc mereu de o noua plimbare.
Faptul caci cade muntele pe mine, face lucrurile putin mai usoare
In weekend am fost in Piatra Mare, cu pinguinii, la cabana. Si dupa o tura de recuperare, ca asta, am reusit sa fac febra musculara. Care nu cred ca e febra musculara. E lipsa de activitate. Muschii mei, articulatiile mele ruginesc cand stau degeaba. In schimb, desi m-a durut spatele toata saptamana in cele mai ciudate locuri, dupa o doza sanatoasa de soare...mi-a trecut ca prin minune. Ca sa ii parafrazez pe cei de la Vama Veche cu unul din cantecele lor ce mi-au colorat adolescenta:

"De doua luni ma doare spatele in mod inexplicabil" -"Si de fiecare data cand ma vede soarele suficient de mult, imi trece"

Pe langa semn clar ca stau prost cu sinteza de vitamina D, e semn clar si ca trebuie sa fac ceva si sa stau mai mult afara. Chiar si iarna. Chiar si cand e frig. Statul in casa nu imi prieste. Trebuie sa ma imprietenesc cu frigul pentru iarna urmatoare si sa stau mai mult timp afara. Daca stau in casa ma coclesc, ruginesc, ma anchilozez, ma descompun...
La Sirul Stancilor


Un apus frumos pe Piatra Mare. Frumos ca am ajuns pe varf, frumos pentru ca imi petrec weekendul alaturi de prieteni
Totul e mai usor cand ai prietenii aproape
Noapte de ianuarie la cabana Piatra Mare
Jurnal Radu

Pentru ca duminica am terminat tura devreme, mi-a mai ramas ceva timp de pierdut. M-am invartit pe langa flota de biciclete din dotare, am incercat Simplonul, apoi bicicleta de oras, dar nu s-a legat nimic. Asa ca am pedalat agale pana la Promenada de sub Tampa si mi-am jucat cartea. Oare are sa se faca vreme frumoasa pe seara? Brasovul e acoperit de un plafon de nori, insa in Piatra Mare mai era o farama de soare. Oare va veni el si spre Tampa? Urc pe Serpentine. Fac 40 de minute pana sus in ritm de mers, asa ca dau un ocol pana pe varf, si pentru ca mai am inca timp, cobor pe Gabony. Ud, alunecos, cu grija sa nu ma imprastii, insa 2 ore extra de miscare si natura, posibile doar pentru ca stau in Brasov.

Atmosfera primavaratica azi pe Tampa
14 ianuarie- Iezer

Ma uit cu jale la golurile din calendarul cu activitatile din Movescount si de pe Strava. Nici nu stiu de ce mai deschid Strava. Doar ca sa imi fac sange rau, pesemne. Ca sa imi constientizez zilnic latura masochista. Ma incearca un amestec greu de transpus in cuvinte intre frustrare (cand ma uit la toate bicicletele expuse in hol), resemnare, tristete si inecat tristete in rauri de biscuiti cu unt si gem. Orice echipament de munte poate fi ascuns in mod decent, dar nu si bicicletele. Pe alea nu am unde sa le bag. Cu alea traiesc zilnic in hol. Si nici cu Radu nu stiu ce sa fac. Ori cu feed-ul de Facebook.

Weekendul asta s-a umplut cu drum la parinti, la Slatina.

Si in loc sa ies sa alerg, am taiat, jumulit si parlit gaini. Bine, puteam sa le fac pe amandoua daca puteam sa alerg. Dar nu a fost nevoie de mai mult de 20 de metri ca sa imi dau seama ca e inca prea devreme.

Seara s-a lasat cu Rummy, reusind sa evitam televizorul.

A doua zi dimineata, alungati de hoardele de carnati si fripturi am plecat fara prea multa hotarare spre Iezer. Toata campia era acoperita de ceata. Indulcesc depresia cu o prajitura si jumatate la Iepurasul. In ritmul asta nu voi reusi sa raman la 65 de kilograme.

Il las pe Radu sa decida unde mergem azi. E deja tarziu, cheful si moralul meu sunt la cote minime, asa ca am nevoie de un imbold ca sa ma misc. Iezerul pare in soare, asa ca mergem spre Voina. N-am chef de frig, de poteca alunecoasa ori de sapat urme, insa dupa ce ma mobilizez lucrurile devin mai bune. Urcam pe Vacarea fara speranta de a iesi din ceata. Stana vine chiar repede comparativ cu amintirile mele dar nu sunt semne ca vom iesi din ceata.
Padurea la Barajul Rausor
Deasupra stanei din Vacara
Totusi continuam sa urcam si dupa inca 100- 200 m diferenta de nivel culorile din jur se schimba usor, usor, cenusiul se transforma in galbui, plafonul se fisureaza pe alocuri si lasa sa se vada peste drum Papusa si noi continuam in sus, siguri acum pe noi-Iezerul ne va rasplati si de data aceasta cu o super vedere spre toate masivele din jur care se itesc de peste plafonul de nori: Bucegi, Crai, Leota, Piatra Mare si Postavaru.



Incep drumul de intoarcere in jur de patru, consolata cumva cu coborarea la frontala, insa sigura de faptul ca jumatatea de ora petrecuta deasupra norilor e cel mai bun panaceu contra deprimarii prin innactivitate care m-a incoltit in ultima vreme. Ma cam simt bagata in corzi si sper sa gasesc mai repede o solutie sa scap din stransoare.

21 ianuarie- Scurta plimbare in Postavaru cu Claudia, M. si Lilly

Daca sambata a fost vreme proasta in Brasov si a mers la fix ceva sala si sauna, duminica merge o plimbare. Planul era sa ma mobilizez inca de la prima ora si sa dau o urcare pe forestierul de la Pietrele lui Solomon, sa cobor, sa imi las schiurile acasa, sa ma intorc in Livada Postei si sa ma intalnesc cu Claudia. Insa planul de acasa a ramas acasa si eu am ramas in pat si m-am mobilizat doar pentru intalnirea din Livada Postei de la 11. Brasovul ma intampina dimineata cu o bruma de soare. Urc cu Claudia in Saua Tampei unde ne intalnim cu Lilly si de acolo continuam pe urme bune spre Poiana Stechil si La Bancuta. Potecile din Postavaru sunt bine batute, ne si intalnim cu o multime de oameni, poteca arata fain, gura ne merge ca intre fete si cele 3 ore trec pe negandite. Numai Miruna nu e foarte incantata de peisajul si frigul de afara.


Postavarul ce imi devine din ce in ce mai drag
Un omulet mic

Iarna autentica
Restul lunii ianuarie mi l-am petrecut facand Kinetoterapie si mergand ocazional pe la sala. Progresele sunt evidente. Usor, usor, pe langa exercitiile pentru spate incorporez alergari usoare, stepper, rowing machine si spatele se simte din ce in ce mai bine. Doar eu sunt prea nerabdatoare si as vrea sa fie totul mai repede ca inainte. Doar atunci cand incep sa imi simt spatele imi dau seama cat de mult il foloseam si cat de mult trebuie sa lucrez ca sa il fac sa fie ca inainte. Ma ingrozeste asta putin. Nu e vorba, nu imi e frica de munca. Daca imi spune cineva ca trebuie sa fac sute de ridicari, le fac bucuroasa numai sa fiu mai repde bine. Dar aparent nu merge asa si pe langa multa munca mai trebuie si un ocean de rabdare. Asta numai Radu cred ca are. Eu am doar o balta, ca sa dea bine media in familie.

duminică, 31 decembrie 2017

2017 pe scurt

Ianuarie a trecut in mare urmand aceeasi combinatie de activitati: Zwift, mers la sala, iesit in Postavaru la schi sau alergare nocturna, iar in weekend, iesiri prin jurul casei. Tura din Rodnei, Calimani si Suhard, cu Irina si Marius, a iesit insa din tipare. O tura de iarna, pe schiuri, cu dormit la refugii, cu frig si soare, cu zapada majoritar buna (si multa) si mai ales, cu oameni faini alauri. In fond asta este tot ce conteaza.
Calimani, 12 Apostoli, cu vedere spre Rodnei
Februarie
Activitatile din weekend incep sa se inmulteasca si sa se diversifice.  Inceputul si finalul de luna sunt marcate de o tura de alergare, prima data in Bucegi, cu Viorela, Raluca si Ioana, iar apoi o tura solitara, o traversare in alergare de la Dambul Morii la Azuga. Tura asta mi-a cazut foarte bine si am simtit excelent ziua lunga si placuta in care nu m-am insotit decat cu gandurile mele, picioarele cunoscand deja bine potecile.
Martie
Iarna da deja semne clare de slabiciune si fiecare weekend e marcat de o tura cu bicicleta, ture de o zi, din ce in ce mai lungi si mai frumoase, dupa masura primaverii ce isi intra din ce in ce mai bine in drepturi. La capitolul cursiera anul a debutat in forta, cu un PR pe urcarea in Poiana, o tura cu multa diferenta de nivel alaturi de Horatiu si Radu la Comarnic, apoi un alt weekend pe cursiera la Valeni si in final un drum pe cursiera spre Slatina unde am spart bariera celor 200 de kilometri. Zwiftul de peste iarna se vede, entuziasmul la fel, se anunta un an bun. Insa pe langa weekenduri, timid, incep sa apara si activitatile din timpul saptamanii, semn ca se lungeste ziua si deja freamat de nerabdare la gandul serilor petrecute afara, in culorile, mirosurile si zgomoturile naturii.

Aprilie 
Sub impulsul lunii martie in care m-am simtit excelent pe cursiera, m-am inscris la RGT Seciu. Am schimbat si Vittoria pe un Felt Women luat de la Doru, o cursiera foarte faina, pe care ma simt excelent si imi face o placere nesfarsita sa ma dau. RGT-ul a fost prima tura pe Felt (am facut bike fitting acasa, in seara de dinainte, pe trainer, cu Radu), dar au urmat apoi si alte iesiri, cea mai interesanta  fiind un drum Brasov-Chisinau si retur pana in Gheorgheni, self-supported, cu toate bagajele pe cursiera, cu peisaje variate (de la dealurile din zona Oituz, Lepsa, trecand prin campia de dinainte de granita, prin peisajul unduit de dupa Prut si incheind cu Cheile Bicazului, ca sa trecem muntii spre Gheorgheni).
Mai
Cursiera cade pe planul doi, caci incepe sezonul de MTB. Si luna mai a marcat probabil una din cele mai frumoase ture de MTB ale anului: 4 zile de hoinarit prin Apuseni alaturi de alti 3 prieteni (Vali, Cristi si Octavian).  O tura de pus in rama, experienta cerandu-se a fi repetata an de an, in locuri noi. In plus incep si micile aventuri din timpul saptamanii.

Iunie
Luna cu cea mai lunga zi a anului aduce cu sine neumarate seri petrecute facand miscare afara: mtb, cursiera, trekking.  Singura, alaturi de Radu, de Andrei, Claudia si Miruna ori de Pinguini, zilele imi sunt pline de farmec. Una din cele mai frumoase ture de weekend ramane totusi o incursiune in Fagaras, pe MTB, explorand salbatica Vale a Zarnei.

Iulie
Este deja mijlocul verii, insa vara la Brasov se simte pentru noi ca un concediu continuu. Aproape ca ne dorim o zi,doua de ploaie, ca sa mai facem si noi ceva de mancare, sa mai spalam haine ori sa facem curatenie. In rest hoinarim pe picioare ori pe doua roti prin imprejurimile montane ale Brasovului. Una din cele mai faine iesiri de weekend ramane totusi o recunoastere pe traseul de la Geiger.

August
Augustul s-a scurs intre saptamani la Bucuresti si sapamani la Brasov. Intr-un moment de acalmie a intrat insa o frumoasa epica in Captanii, ultima pe 2017, alaturi de Dani, Cindy si Nico.

 Septembrie
Sufletul tulburat isi gaseste intr-un final odihna la inceput de septembrie si intoarcerea acasa si in  munti e un balsam ce grabeste vindecarea. Sunt cateva ture faine, ultima tura de vara alturi de Muha si Vali cu MTB-urile in Saua Strunga si primele ture tomnatice, explorand locuri noi din Retezat, Oslea si Vulcan, intr-o combinatie interesanta de MTB si trekking.

 Octombrie
In octombrie apuc inca sa fur cateva ture de seara, in inima rosie-galbena a padurii. Sunt ca un burete pentru tot ce vad, simt si miros si as vrea sa pastrez toate aceste senzatii, cumva, peste iarna. Turele din timpul saptamanii revin si ele pe langa casa, insa oamenii dragi continua sa le faca frumoase.
Padurea mea, cea de toate zilele

In locuri dragi, alaturi de oameni frumosi
Noiembrie
Noiembrie aduce cu sine primele seri petrecute la sala ori pe trainer, insa si ultimile weekenduri la adidasi, pe care le savuram la maxim. Cea mai faina tura a fost fara indoiala o traversare Azuga-Cheia alaturi de o parte din Pinguini.

 Decembrie
Concediul pe 2018 vine intarziat, insa ne-a adus soare, mare, munte si bicicleta intr-o combinatie reusita ce ne-a facut sa ne promitem ca vom reveni si a treia oara in Maroc.


duminică, 10 decembrie 2017

Cateva considerente despre Maroc, cursiera si minimalism


De ce pentru a doua oara in Maroc?

Primul contact cu Marocul a fost in 2011 si mi-a placut exotismul lui temperat. Un alt continent, pamantul rosu al Africii, o alta cultura, o alta religie si totusi inca multe lucruri familiar de europene care functionau totusi ca niste ancore. Au fost fara indoiala aspecte care mi-au placut (diversitatea peisajului, mancarea si aerul de stat captiv intre anumite reguli europene impuse de administratie si identitatea proprie a diverselor grupuri etnice care il compun), dar si lucruri pentru care e bine sa te pregatesti inainte (haos, negociat, standarde diferite de curatenie (ca sa nu ii zic murdarie)).

Totusi, cand la ceas de toamna-iarna Romania e prizoniera cerului gri si a primilor fulgi (insuficienti insa pentru a incepe sezonul de schi de tura fara griji), baile de soare si temperaturile diurne placute, fac din Maroc o destinatie care revine mereu in discutie. Si cel putin la gradul nostru de imaginatie, mai avem idei pentru 2-3 reveniri.
Marocul nu ii va dezamagi pe cautatorii de soare si vreme buna
De ce cu cursiera in Maroc? 

Avand in vedere ca in ultimii ani viata noastra graviteaza din ce in ce mai mult in jurul bicicletei si ca flota noastra de vehicule pe 2 roti s-a marit considerabil, alegerea trekking vs bicicleta si-a gasit rapid un raspuns. Mai ramanea dilema: cu ce bicicleta sa mergem (si implicit ce sa facem): MTB in Anti-Atlas sau cursiera. 
Varianta de mijloc a fost cursiera (si) in Anti-Atlas
Cursiera avea mai multa logica pentru ca in ultimii 5-10 ani marocanii au dus o campanie sustinuta de asfaltare a drumurilor secundare si desi asfaltul este destul de zgrumturos si gropile sau segmentele lipsa sunt o prezenta constanta, in Maroc este din ce in ce mai mult asfalt. Mai ramane oare loc si pentru MTB? Cu siguranta da, insa e nevoie de ceva munca de documentare/ planificare si vorbim aici de acel MTB de angajament in care iti cari bicicleta in spate si folosesti rutele de trekking. Asta presupune insa si o alta perioada a anului (mai-iunie sau septembrie-octombrie, maxim 15 noiembrie) cand nu mai este zapada prin munti. La final de noiembrie apar deja primele ninsori si desi drumurile rutiere prin pasuri raman deschise, lucrurile stau diferit pe poteci. Asa ca MTB-ul ramane tema de casa si hotaram sa mergem cu cursierele, autonomi si independenti, dar totusi cu un bagaj minim. 
Noi, cursierele si tot bagajul in pas in Tizi n'Test
In ultimii ani am facut usor, usor tranzitia de la coburi, portbagaje si biciclete de cicloturism, la bikepacking. Si ne-a placut usurinta deplasarii pe care ti-o da, inerent, o bicicleta pe care nu o incarci cu jumatate de casa. Faptul ca ea ramane, sub tine, bicicleta si nu tanc. Faptul ca ramane manevrabila in teren accidentat (mtb) si fasneata pe asfalt (cursiera). Prima tentativa de a merge cu cursiera intr-o tura de mai multe zile si a avea dupa tine tot echipamentul necesar (inclusiv pentru bivuac) a fost cand am mers spre Chisinau. Atunci au fost 4 zile, acum erau in plan 2 saptamani. Totusi sub raportul bagajelor nu e mare diferenta intre ce iei dupa tine pentru o tura de 4 si una de 14 zile. 

Pentru Chisinau norma a fost de 150 km/zi. Pentru Maroc, la jumate. Motivele pentru aceast reducere drastica de performata au fost mai multe. In primul rand comparativ cu 2011 cand am pedalat spre Mont Blanc si acopeream cam 110 km/ zi, am imbatranit cu 6 ani :). Asta e un fapt. Nu inseamna insa nici pe departe ca nu am mai putea duce aceeasi intensitate a efortului. Ci doar faptul ca am inceput sa apreciem viata traita intr-o viteza inferioara. Ziua aceea in care ai timp si iti permiti sa fii spontan, sa gatesti placinte cu cartofi la niste prieteni, sa citesti o seara intreaga o carte care te-a prins, sa iesi la o plimbare pe Tampa cu singurul scop de a admira apusul. De aceea s-a schimbat putin si rutina concediilor si cautam locuri si experiente care sa inghete parca curgerea timpului. Sau macar sa o incetineasca o perioada.

“People never seemed to notice that, by saving time, they were losing something else. No one cared to admit that life was becoming ever poorer, bleaker and more monotonous. The ones who felt this most keenly were the children, because no one had time for them any more. But time is life itself, and life resides in the human heart. And the more people saved, the less they had.”  Momo, Michael Ende
Timpul pentru micul dejun cu cafea si ceva dulce
Timp pentru apusul la ocean
Sau pentru scris jurnalul de peste zi in timp ce masa de seara se pregateste la primus
Mai nou ne intereseaza mai mult gradele (pantei) decat distanta zilei, sau sa gasim single-trailuri faine pe care sa ne dam. Ziua scurta, drumurile relativ proaste, diferenta de nivel inerenta drumurilor secundare pe care le alegem mereu in detrimentul celor principale se adauga si ele la randamentul nostru redus din acest concediu. Si totusi reusita unei vacante/ calatorii nu se masoara doar in kilometri. Se masoara si in locurile prin care ajungi si de data asta ne-am intrecut pe noi. 

Daca ar fi sa setez niste asteptari realiste pentru o tura pe bicicleta si asfalt in Maroc acestea ar fi:

- drumuri principale (nationale) cu asfalt bun si uneori cu o bretea laterala. Traficul e legat foarte mult de zona in care te gasesti si de cat de departe/ aproape sunt localitatile.
Drumul pe malul oceanului
- drumuri secundare (regionale) asfaltate, cu o banda pe sens in zonele de campie/ deal si trafic redus/ inexistent. In zonele montane e doar o banda mai lata de asfalt, suficienta pentru o bicicleta si o masina in paralel, totusi distanta dintre vehicule e pe la 20-30 cm. Daca nu aveti nervi pentru asemenea apropieri, va trebui sa cam iesiti pe macadam. Asfalt zgrumturos, nu foarte placut la pedalat, ajuta niste cauciucuri mai late/ presiune mai mica. Mai alea in zona montana, sectiuni fara asfalt/ cu asfalt maturat de ape, ocazional gropi, pietris pe asfalt etc.
Fasia de asfalt ce insoteste mai nou majoritatea drumurilor marocane
Asfaltul are si el diverse consistente
- Soferii sunt ca peste tot. Unii super de treaba, care mai degraba ies ei pe macadam decat sa te scoata pe tine (se aplica regula 50 cm), altii care isi vad de drumul lor, te iau in considerare, dar nu te trateaza in mod deosebit (aplica regula 20-30 cm si trec in viteza pe langa tine- si aceatia sunt majoritari) si soferii nesimtiti care depasesc fara sa tina cont ca esti si tu pe contrasens sau te sterg literalmente cand trec pe langa tine (2-3 cazuri).

- Profilul turei depinde foarte mult de zona prin care mergi si tipul de drum. Cele 2 drumuri mari care traverseaza Atlasul Inalt prin pasurile Tizi n'Tiscka si Tizi n'Test sunt cele mai domoale, cu panta moderata si urcari placute. Tizi n'Test (drum regional) e mult mai liber decat Tizi n'Tiscka (drum natioanl). Celelalte drumuri din Atlasul Inalt si din Anti-Atlas sunt mai valurite, pe alocuri cu urcari sustinute si pante ce depasesc lejer (si uneori pe distanta lunga) 10%. Unele pasuri de pe drumurile secundare au scos untul din noi, cu urcari demne de Campina/ Comarnic. Pe drumurile secundare veti strange o diferenta mult mai mare de nivel pentru ca de regula pana la urcarea principala, mai aveti o serie intreaga de mici urcari si coborari si cand fiecare mai adauga 100-250 m diferenta de nivel in plus, totalul zilei va sari in aer. Exemplu: daca intre punctul de start situat la 1800 m altitudine si pasul de la 2250 m calculati ca nu aveti de urcat decat 450m diferenta de nivel, pentru realitatea din teren, dublati aceasta valoare. Drumurile prin campie sunt evident plate (dar si monotone) asa ca nu am fost pe acolo. Pe malul marii, relieful e din nou foarte valurit (cel putin intre Sidi Ifni si Mirleft) si diferenta de nivel se strange lejer din mici urcari si coborari.
Tizi n'Test
Imi este greu sa ma decid daca se merita cu adevarat un concediu pe cursiere in Maroc sau nu. Daca mergeti pe formatul oferit de diverse agentii (masina de suport, fara bagaje, transfer intre bucatile interesante, sectiuni faine alese special), atunci sigur se merita. In varianta noastra struto-camila, cu cursiere + bagaje pe ele, drumuri care nu sunt incluse in ofeta niciunei agentii etc, atunci e o chestie de gust. Ceva spirit de aventura, curiozitatea de a iesi in afara hartii, credinta in constiinciozitatea marocanilor de a-si asfalta drumurile si o oarecare doza de masochism.


A avea totusi toate bagajele la tine, iti da un anumit grad de libertate, pe care noi il apreciem foarte mult
Ca varianta intermediara, pentru cei nu foarte pretentiosi cu cazarile si pentru care o masa la primus gatita sub o luna imensa, ori soarele care incalzeste cortul dimineata si iti permite un ultim pui de somn intr-o atmosfera placuta, nu sunt un ingredient obligatoriu al aventurii, un seat bag in care sa aveti un rand de haine de schimb si un sac pijama ar trebui sa fie suficient si nu ar trebui sa adauge mai mult de 2 kilograme la greutatea bicicletei.
Cazarile pot parea cam spartane, dar cand e frig afara, orice patura in plus e apreciata
Cum arata minimalismul nostru

Pentru cei curiosi sa afle ce a continut bagajul nostru in aceste 2 saptamani, iata mai jos lista completa si repartizarea acestuia pe biciclete, plus ceva observatii personale, pentru turele urmatoare:

- cort Quehua Quick Hiker
- 2 saltelute Thermarest Neo Air
- 2 saci de dormit Hannah Scout de vara
- arzator pe benzina, bricheta, chibrit, mic kit de desfundat arzatorul, sticluta benzina 330 ml, sare, ulei, condimente.Daca aveam nevoie de un recipient intermediar (de exemplu pentru a face cuscus cu legume, pregateam mai intai legumele in oala, le mutam apoi intr-un PET caruia ii taiasem gatul in prealabil eliberand astfel oala pentru a putea gati cuscusul si la final le ameatecam. Similar am procedat si pentru paste cu sos etc).
- oala, pahar din silicon pliabil, 2 tacamuri Light my fire + un briceag Victorinox
- mica trusa de prim ajutor (fesa sterila, leucoplast, betadina, 1 folie paracetamol sinus, cateva pastie de Nurofen, cateva de Claritine, 1 folie Nolicin, extractor capuse, ac, ata, ac siguranta). Cam orice oras maricel are farmacie si medicamentele uzuale sunt la fel peste tot. Nu e nevoie sa carati dupa voi ce puteti gasi oricum in farmacie.
- cosmetice (2 periute de dinti, o pasta de dinti mica, un sapun mic, un stick antiperspirant mic, o crema de soare mica, o crema pentru iritatii mica). Ideea e ca totul sa fie cat mai mic si mai compact. Nu caram dupa noi prosop (daca locul in care ne spalam/ facem dus nu ofera prosoape, ne  stergem cu tricoul de ciclism pe care il si spalam de mana ulterior). Nu am avut sampon (in Maroc se gaseste Head and shoulders la pliculete la orice butic).
- Haine: o pereche de pantaloni de bicicleta, un tricou de ciclism, 2 bluze cu maneca lunga, o pereche de heatere, un tricou bbc pentru dormit, colanti lungi pentru dormit, un hanorac (sau similar), pufoiaca, foita ciclism Btwin, 4 perechi de ciorapi, 2 bandane. 
- Trusa scule pentru ambele biciclete 4 camere, un set de petice, leviere, pompa, multitiool, duct tape, soricei, un lant.
- Electronice ( incarcatoare priza, 2 cabluri USB- mini USB, 2 baterii externe, 2 cabluri incarcare ceas GPS, 2 ceasuri GPS, un aparat foto).
Toate cele de mai sus si-au facut loc pe 2 biciclete
Distributia bagajelor pe biciclete a fost urmatoarea: 

Cursiera Mike: 

- un drybag de 8 l cu ambele saltelute, pufoaica + pantaloni lungi fixat pe ghidon
- un seat bag de la Revelate Design cu sac de dormit, oala + ustensile gatit, trusa medicala, cosmetice, restul de haine, electronice
- un saculet in care la nevoie puteam pune extra bagaj (o bluza mai groasa si/sau ceva mancare usoara)
- lant fixat pe tija de la sa
- 2 bidoane de 550 ml
- borseta la brau cu acte, telefon, lingura, briceag, servetele

Cursiera Radu

- cort fixat pe ghidon
- seat Bag Apidura cu sac de dormit, haine, arzator, trusa scule
- mic rucsacel in spate
- borseta la brau cu aparatul foto
- 2 bidoane 550 ml
- sticla benzina fixata pe pipa- de inlocuit cu o gentuta fixata pe cadru


Ce ar mai fi fost bine sa avem la noi:
- 2-3 saci menajeri
- 1 trident de rezerva pentru fiecare seat bag

Traseul nostru: 

Prima parte- Atlasul Inalt+ AntiAtlas+ Ocean
A doua parte- A doua traversare a AtlasuluI Inalt

Lista completa a postarilor din aceasta a doua calatorie in Maroc

  1. Prima traversare a Atlasului Inalt (Tizi n'Test)
  2. Primele pedale in Anti-Atlas
  3. Ce ar fi desertul fara oaze? 
  4. Drumul spre ocean trece pe la portile pustiului
  5. Simti oceanul?
  6. A patra traversare a Atalsului Inalt. Si totusi noua ne plac muntii
  7. In valea oamenilor fericiti
  8. Final de poveste


Foto by Radu