marți, 11 aprilie 2017

RGT Seciu 2017

Primul concurs de sosea cu un traseu la prima vedere, bicicleta noua, reglata cu o seara inainte pe trainer, pantofi noi in picioare (la prima purtare). You dont always need a plan. Sometime you just need.... (ma rog, gasiti voi continuarea pe google). Si totusi, singurele doua lucruri de care imi era teama in toata combinatia asta erau startul haotic si o eventuala pana. In rest, numai de bine. 

START
Lume multa, cam doua treimi la tura scurta, o treime la tura lunga. Merg cu Radu de destul de in fata, dupa care, uitandu-se in jur, Radu imi zice totusi sa plec mai din spate. Imi caut pana la urma un loc in pluton, pe la mijlocul lui. Nimeresc total intamplator alaturi de Horatiu si Roxana Ghilt. Stiu extrem de putini oameni de la sosea si sansele de a ma aseza langa cineva cunoscut erau cvasi-inexistente.

Socotesc ca daca reusesc sa nu ma imprastii in prima tura, cand presimt ca o sa fie destul de haos, pot sa imi iau o piatra de pe inima si sa fac ce stiu mai bine. Sa merg pe bicicleta. Si sa ma bucur de noua bicicleta. Ce modalitate mai buna de a o testa exista, daca nu intr-un concurs? Daca ma simt bine pe ea 4 ore in regim de concurs, presimt ca o sa lasam multi kilometri sub roti impreuna.

TURA 1
Cat mai schimb eu o vorba cu Roxana, se pleaca. Il pierd rapid pe Horatiu si planul lui Radu ca eu sa ma tin ca o umbra in spatele lui si apoi sa colaboram pe plat s-a dus rapid pe apa Sambetei. Numai o minune ma poate face sa il prind din urma la cat de agil se strecoara printre concurenti. Bun, planul unu a picat. Trecem la planul meu. Nu avem plan. Mergem in ritmul meu, coboram calculat, urcam bine. Ma ingrozeste insa bucata de fals-plat si vantul aferent. Clar pe prima tura nu or sa fie probleme, vom fi inca multi si se vor forma mici grupulete, dar trebuie sa o parcurg de 5 ori!!!

Cum nu stiam traseul, bucata cu pricina trece repede si ma trezesc la intrarea in Boldesti-Scaieni. Plutonul meu continua grupat si fara incidente pana la baza urcarii. Planul era sa iau un gel la inceputul urcarii si sa mananc un baton pe bucata valonata dintre finish si inceputul coborarii, la fiecare tura, incepand cu a doua urcare. Asa ca prima trebuie sa mearga din entuziasm si din antrenament. Si merge fara probleme. Chiar ii spuneam lui Radu ca problema mea cu concursul asta e ca are prea putina urcare legata. Diferenta de nivel exista, doar ca e cumva mult prea segmentata pentru gustul meu. Urc multumitor.

TURELE 2 & 3
Pe coborare aveam un singur plan. Sa nu fiu depasita prea rau de toti cei depasiti la urcare, in asa fel incat sa ma pot lipi de un mic pluton pe bucata de plat ce urma. Inca de la prima tura mi-a fost clar ca asta avea sa fie calcaiul lui Ahile concursul asta si singura mea sansa era sa urc bine, ca sa nu lupt singura cu vantul pe plat. Imi iese. Turele 2 si 3 de plat le fac in mare parte cam cu aceeasi oameni. Dat drumul la vale pe bucata dreapta de la start, apoi bagat ceva viteza si prins din urma un pluton sau lasat pedala pentru a fi prinsa din urma de un pluton de care ma lipesc si eu. Pe tura 3 de plat ma prinsesem deja care sunt numerele de la tura scurta si care de la lunga. Ma uitam in jur si cei mai multi aveau sa se opreasca dupa aceasta ultima urcare. Trist. Se prefigurau 2 ture solitare. Sau oricum, aveam sa fim foarte rarefiati. Dau urcarea fara graba, ma opresc sa las un bidon plin, cu un ametesc dubios care nu imi placea deloc (ceva apa, sare, magneziu si un gel) si sa il completez cu apa pe cel care se golise. Cele 10 secunde pierdute aici nu mi se par un capat de tara. Trec si de ultimele masini parcate dupa finish si drumul se goleste. Voluntarii sunt in continuare la posturi, dar eu incep sa ma simt ca in turele mele solitare. Si zici ca trebuie sa facem 40 de kilometri asa? No, asta e! Nu or sa fie cei mai rapizi 40 de kilometri din viata mea, dar ii ducem pana la capat.

TURA 4
Coborarea e solitara si prind pe cineva pe bucata de plat. Il intreb daca vrea sa colaboram si ma ofer sa duc trena la inceput, insa il pierd repede. In rest depasesc doar oameni de la tura scurta. Asa ca nu imi ramane decat sa ma asez mai bine in sa si sa ii dau pedala. Vantul nu ma omoara, asa cum m-am asteptat si chiar remarcasem cu Radu ca a fost un moment in care vantul parca s-a mai oprit. Momentul asta l-am prins eu fix cand aveam mai mare nevoie de el. Tot pe platul asta sunt depasita si de primul baiat de la tura lunga. Ma asteptam sa fiu prinsa de primii baieti cu un tur, insa am un moment de dilema, pentru ca omul era singur (ce e drept, cu o masina de suport in spatele lui). Ori e evadat, ori ceva nu se leaga. Astept sa fiu depasita de un grup mai numeros, dar asta nu se intampla decat pe urcare.

Urcarea patru. Gel, urcare, soare, incepe sa imi fie totusi greu. Primii baieti trec pe langa mine, insa nu chiar fluierand. La toti ne e greu. Radu nu e printre ei, desi ma asteptam sa ma depaseasca si el cu un tur. Asta e de bine, dar si niste ajutor pe ultima bucla mi-ar fi prins bine...Pe linia dreapta de dinainte de finish incep sa urc in serpentine scurte si cineva imi striga de pe margine sa urc drept ca pot. Bine, daca zici tu, urc drept, ca pot.

TURA 5
Ultima bucata valonata. Aici prind din urma un tip si ne cam tinem unul de altul. Ne gratulam reciproc care coboara mai prost. Las putin pedala sa iau activatorul si indes in gura si niste dextroza, ud totul cu apa si, ultimii 20 de kilometri, here I come! Ma uit la ceas si ma intreb daca o sa ma incadrez in cele 4 ore la care ma gandisem de acasa. Sunt cam la limita. Ne intelegem scurt sa colaboram pe plat, desi binefacatorul meu a dus trena considerabil mai mult decat am dus-o eu. Si tare bine imi mai era in spatele lui. Am mai depasit si acum ceva oameni de la tura scurta. Deja voluntarii cam disparusera, la fel si politia de la intersectie, dar si noi eram doar cativa ciclisti imprastiati pe multi kilometri. Orasul vine, orasul trece, incepe ultima urcare. Aici chiar mi-e greu, dar nu mai sunt decat 3 kilometri. Daca trebuie, o si alerg pe asta.

FINISH
Finishul ma prinde dupa 3 ore 58 de concurs. Conform calculelor de acasa. Stiam deja ca am venit a patra fata la general, insa cea mai mare bucurie mi-a adus-o cursiera, cu care m-am inteles din prima. Dragoste la prima incercare, cum se spune. De acum, pot sa ma uit cu interes spre toate turele lungi pe care le am in cap pentru vara asta. Il caut din priviri pe tipul care mi-a dus trena pe ultima bucata, dar nu il mai vad, asa ca ii mai multumesc inca odata, anonim, aici. In rest, asteptam cu interes weekendul prelungit de Pasti. Sa fie bicicleta.
Un podium extins
Date: aici

marți, 4 aprilie 2017

Crai, Sudica si oceanul de mov


De cateva saptamani ne tot faceam planuri de o aventura in timpul saptamanii, dar aceasta nu s-a concretizat neam. Ba ca ploua, ba ca e frig, scuze se gasesc mereu. Pana la urma am combinat o seara de vineri la refugiu, cu o tura sambata, in Crai. Asa ca scoatem de la naftalina bocancii de iarna, coltarii si pioletii si vineri dimineata ne pregatim bagajul si il lasam la usa, sa astepte cuminte ora 18.00. Apoi urcam la Casa Nobilis cu masina, si pe la apus pornim agale spre Refugiul Grind. O forma alternativa a mersului in club. Ce activitate mai buna de vineri seara ai putea sa ai, decat sa urci la frontala, vorbind cu cel de langa tine de purgatoriul in care ne aflam, sub un cer ce cu fiecare minut isi pierde si ultima geana de albastru si se transforma in patura neagra a muntilor nepoluati luminos, pe care rasar, firav, rand pe rand, primele stele? Zapada apare pe la 1300m si cam acolo ne aprindem si frontalele. Ultimele 20 de minute pana la refugiu ni le petrecem navigand printre cazaturi si copaci aterizati fix in poteca.

Grindul ne primeste tacut, cu usa inchisa si mirosul obisnuit de refugiu. Ne va fi casa vremelnica pentru o noapte. O noapte infrigurata. Desi la prima vedere a fost mai cald decat la Vistea, tot ne-am fatait sincron de pe o parte pe alta, tinandu-ne reciproc in brate. Nici sacii nostri nu mai sunt ce au fost, dar si noi ne-am grabit putin si am fost cam optimisti cu temperaturile la 1600 m.

Dimineata in refugiu e mai frig si mult mai intuneric decat afara. Asa ca ma grabesc sa strang bagajul si sa ies la soare. Sa rad, sa ma las incalzita, sa simt cum creste in mine moralul, cheful, dorul. Nu ne grabim sa plecam spre creasta caci e bine si sa stai printre branduse, tolanit la soare. 
Supradoza de mov
Dimineata la Grind
Perfectiune
Decidem sa urcam pe varianta de iarna care pare complet uscata. Facem o ora pana sus in creasta, efectiv, dar pe langa ora de mers au fost si multe pauze. De dat haine jos, de baut apa, de admirat capre negre. Plin de capre negre, deloc sfioase, cu care ne-am privit in ochi curioase si rabdatoare minute intregi. Capre iesite la pascut, capre cu iezi, capre traversand in goana limbi de zapada, urmele lor inconfundabile ca marturie a impartirii potecii intre om si animal, capre aninate pe cine stie de muchie sau in cine stie ce poiana, ne-am observat si analizat reciproc, cale de o sudica intreaga. 

Cucu-bau
Pe Varful La Om bate vantul. Sudica se arata chiar cu mai multa zapada decat nordica, si incep sa ma indoiesc de reusita planului. Si cand te indoiesti, cel mai bun remediu e sa ii dai inainte cu planul initial.
Coborand spre Grind II
De pe Piscul Baciului, spre Sudica
De pe Piscul Baciului, spre Nordica
Coama lunga se arata totusi prietenoasa, versantii sudici ai fiecarui varf fiind curati. Mai mult ne-au dat de furca jnepenii din partea a doua a crestei, care zadarniceau o parcurgere matematica a crestei si te trimiteau pe versantul estic unde capcanele jnepenilor ascunsi in zapada te pasteau la tot pasul. Bucati lungi uscate erau intrerupte de o limba de zapada moale, unde intrai pe alocuri si pana la sold. Evident ca in cautarea bucatilor uscate depuneai un efort considerabil mai mare decat vara si creasta se scurgea greoi in urma noastra. 
Pauza de dupa Coama Lunga

Dupa aproape 4 ore lungi ne gasim in Saua Funduri si ne gandim la o revenire ulterioara pentru a explora si portiunea dinspre Podul Dambovitei. Tot in saua Funduri facem si o pauza, bem niste apa si ne dam parazapezile jos, caci de aici nu urmeaza decat un lung drum spre masina, nu-i asa?

Doar ca padurea de sub Saua Funduri ne asteapta cu zapada pe care o luam direct in bocanci, urmand sa navigam cu udatura la puratator pana la Nobilis. 200 m diferenta de nivel mai jos scapam de zapada si chiar ne delectam cu iarba uscata, branduse si ghiocei. E apogeul florilor mici ascunse in iarba si soarele, vremea calda, pamantul moale si Bucegiul inca alb de peste drum imbie la alergare.
Atentie pe unde calci!
Doar ca adidasii sunt acasa si eu mai am in fata 3 ore lungi pana la masina. De mai multe ori trebuie sa ma intorc dupa Radu si sa il iau pe sus, caci daca ar fi dupa el, ar sta cu orele pe burta, in iarba, cautand cadrul ideal cu brandusa perfecta.

Mov
Alb
Si o brandusa sub acoperire
Pe la Table incepe sa se mai anime putin atmosfera, caci pana acum am fost singuri pe tot traseul. Brandusele in schimb ne insotesc constant si coloreaza fiecare poiana: Poiana Grind, La Table, Saua Joaca mintindu-ne cu culorile lor, fermecandu-le, luandu-ne mintile si facandu-ne sa urzim noi si noi planuri pentru micro-aventuri in primavara si vara ce ne stau inainte. Din Brasov, totul pare mult mai aproape.

Date: aici si aici

Foto by Radu

sâmbătă, 1 aprilie 2017

Martisor de Brasov 2017


Prima luna de primavara vine cu promisiuni, deziluzii si asteptari. Bucurie pentru fiecare zi cu vreme buna si emotia schimbarii orei ce va lungi dintr-o data ziua cu o ora. La revedere Zwift, bun venit cursiera. Primele tentative pe MTB chiar si alergari din ce in ce mai uscate.

Cam asta e primavara intr-o singura poza. Si zapada, si iarba, si iarna si vreme buna.

2.03 Zwift- ZTR C

Radu ma convinge sa ma bag la o cursa pe Zwift si promite sa faca pe antrenorul. Asa ca se anunta 45 de minute luuungi. A fost suferinta, fara indoiala, dar si un nou FTP.

Date: aici

3.03 Hunter's Challenge CrissCross Crushers


Aleg ceva scurt pentru astazi, dar cu suficient de mult timp petrecut in afara zonei de confort. Primul set de scurte intervale la 345W nu prea imi ies, dar Zwift-ul le considera reusite. Apoi vine cireasa de pe tort, 3 intervale la 115% FTP. Pentru tura de maine o sa fiu deja obosita.

Date: aici

4.03 Campina- Sultanu


Toata iarna am asteptat momentul asta. Cand ai in fata o zi intreaga cu 14-15 grade si soare generos. Cand nu iti mai e frig, cand nu mai e ud si nici nu trebuie sa renunti la o zi in natura pentru cateva ore pe bicicleta la pranz. Cum singurul care a raspuns la apel a fost Vali, si doar pentru sambata, trebuia sa desenez o tura in zona Campina, potrivita pentru o prima iesire de dezmortire primavaratica. E deja greu sa mai gasesti drumuri asfaltate noi in zona Comarnic-Campina, asa ca ne orientam spre sud, spre Moreni, ca apoi sa urcam printre dealuri spre Sultanu. Cum in timpul saptamanii nu reusesc de nicio culoare sa ma trezesc dimineata, pentru sambata imi iau bilet la personalul de 7.00, urmand sa ajung cu 2 ore inaintea lor si sa mai strang cativa kilometeri, respectiv ceva diferenta de nivel. Planul iese si la 10.40 am deja 30 km si +550 m, numai bine cat sa echilibram balanta in tura si se stranga aproape suta si +1250 la final de zi. 

Drumurile sunt bune si de cursiera. Cea mai faina bucata e cea intre Moreni si Provita. Case interesante, oameni care au inceput deja sa lucreze pe afara, sa arda frunze uscate, sa scuture praful iernii de pe lucruri si de pe suflete. Oile si vacile sunt deja cocotate pe dealuri si prin ochelarii mei galbeni, nu doar vantul e primavaratic, ci si culorile. E primavara, e iarasi primavara si trupul si sufletul tanjesc dupa mai mult timp petrecut afara.

Date: aici

5.03 Plimbare pe Tampa

Astazi nu intra mai mult de o plimbare pe Tampa. Urcat pe Gabony care a fost pustiu si coborat la frontala pe serpentine. Pun la catastif primele floricele si primii muguri. Nu mai e cale de intors, vine primavara.

Date: aici

6.03 Alergare pe Stejeris

De la finalul lui ianuarie cred ca m-am procopsit cu ceva intindere musculara mai serioasa sub gamba piciorului drept. Ce sa zic...Daca nu mai e nici genunchiul drept, nici cel stang, trebuie sa fie ceva ca sa nu ma lase sa alerg dupa pofta inimii. Initial am pus-o pe seama unei lipse de calciu si magneziu caci se simtea ca o crampa ce se pregatea sa vina si nu mai venea, dar dupa ce am inghitit cantitati bune de calciu si magneziu si "carcelul" e tot acolo, suspectez ca e altceva. Ma credeam scapata caci in ultima saptamana nu m-a mai dearanjat, dar a revenit pe Stejeris. Taras-grabis, mai mult taras decat grabis am sarit Stejerisul si am coborat la Pietrele lui Solomon. Rugii de mure si zapada abia nu ma lasau sa alerg la vale, asa ca am avut o scuza buna. Tristetea a inceput pe asfalt cand pe bucata dintre Pietrele lui Solomon si Livada Postei, pe care in mod normal o alerg frumos cu 5 min/km, acum ma taram cu 6 min/km si de abia asteptam sa ajung in Livada Postei sa spun stop joc.

Presimt ca ma paste o noua pauza de alergat. Sa traiasca bicicleta.

Date: aici

7.03 Cu MTB-ul pe drumul de la Pietrele lui Solomon

Din trio-ul cursiera-alergare-mtb, lipsea doar ultima parte, asa ca m-am hotarat pentru o urcare pe Drumul de la Pietrele lui Solomon. L-am gasit inca cu destul de multa zapada inghetata, insa a mers fara nicio tranta si fara sa ma dau jos de pe bicicleta. De coborat am coborat pe asfalt.

Date: aici 

8.03 Bariera a cazut- Prima Poiana pe 2017, #sub40 de minute

Planurile de dimineata nu se potrivesc cu realitatea de seara, mai ales cand pe fir intra Radu cu discursuri de genul:

Bariera asta de 40 de minute pe urcarea spre Poiana m-a obsedat tot anul trecut. De fapt de prin vara incolo am tot sperat sa cobor macar o data sub cele 40 de minute la care ma blocam mereu. Am fost pe aproape dupa concursul lui Suca, cand mi-a iesit urcarea in 40min si 2 secunde, dar niciodata sub limita asta.

Cand m-am apucat sa ma dau pe Zwift in noiembrie, Radu m-a intrebat cu ce obiectiv in minte pedalez eu iarna asta. Obiective aride precum sa devin cu 5% mai buna, nu aveau cum sa imi starneasca interesul. Sa cresc FTP-ul cu x%, nici atat, caci nici macar nu imi stiam FTP-ul. Am stat sa reflectez o vreme si nu am gasit puterea sa spun nici TATF, nici Everesting, pentru ca asta ar fi insemnat, inainte de toate, multe ore petrecute pe trainer. Ceva de genul: sa fiu in forma la primavara, parea prea vag, asa ca a fost Poiana sub 40 de minute. Tot pedaland pe Zwift, am si uitat de el. Am fost prinsa in zona cifrelor si nu mi-a mai fost clar pentru ce pedalam. Pedalam pentru ca ramasese fun chiar si dupa o iarna intreaga, si mai pedalam pentru senzatia de bine de dupa un antrenament bine facut. 

Dar cum am iesit din barlog, obsesia Poienii a revenit. Nu aveam sperante prea mari, fiind prima urcare pe anul asta, venind deja dupa 2 zile de bicicleta si alergare si mergeam pe premiza, ca de va fi sa cada bariera, se va intampla prin mai, incolo.

La 17.00 inchid calculatorul si dusa sunt. Sa fie vant, sa fie aer, sa fie primavara, sa simt ca traiesc.

Pun castile in urechi si ma hotarasc sa urc la limita de 190 W +/- 10 W. Nu am power-meter pe Vittoria, dar picioarele mele stiu deja bine cum se simt 190 W. Decid sa nu ma uit deloc la ceas. Si ca mai mereu, sa mai las un 5-10% de rezerva. 100% pentru mine se intampla de foarte putine ori.

In ciuda oboselii din picioare, le simt ca merg. Stiu dupa rapoartele pe care le folosesc pe Vittoria ca e in general cu un raport mai bine decat anul trecut. Daca insa va fi suficient pentru a cobori sub 40 de minute, ramane de vazut.

Sus, la indicatorul spre Rasnov, opresc ceasul la putin peste 38 de minute. Not bad, not bad at all. Bariera a cazut si a cazut bine. Traiasca noua bariera, care o sa cada si ea cu niste picioare odihnite si cu Eddy Mercks.

Date: aici

12.03 Piatra Mare

Radu cam da din colt in colt, dar eu chiar am chef sa o plimbare dupa ziua de ieri pe cursiera. Vremea este mohorata asa ca ne trebuie ceva traseu prin padure. Alegem Piatra Mare cu urcare pe la Sirul Stancilor-Familiar si coborare pe la 7 Scari. Lui Radu ii place poteca, varianta asta fiind pustie. Daca jos, la sub 1000 m primavara incepe timid, in toate tufisurile pasarile fac galagie si mugurii incep sa se iteasca la lumina, pe masura ce urcam zapada isi reintra in drepturi, iar sub cabana este chiar respectabila. Stam cat de o ciorba si un ceai si apoi pornim relaxati la vale, intrand chiar in ritm de plimbare de la 7 Scari in jos.

Date si track: aici

14.03 Alergare pe Tampa

Am scapat de problemele cu genuchiul si acum au lovit niste intinderi musculare la gamba dreapta. O minune. O alergare scurta, fara prea multa diferenta de nivel, cu planul (pus in aplicare) de a urca la pas in Saua Tampei. Imi iese, se strang kilometrii, dar ma gandesc cu teama la alergarea de maine seara promisa Claudiei.


Date si track: aici 

15.03 Alergare pe Tampa de ziua Claudiei

Pentru alergarea de astazi tot Radu ma salveaza: sa scot de la naftalina jambierele de compresie. Le imbrac si o iau in alergare usoara spre Tiberiu Brediceanu. Azi avem in plan un fel de Rapirea din Serai (de fapt, Claudia a evadat singura de sub influenta Mirunei) si o alergare de noapte pe Tampa. De altfel prima alergare nocturna de un an de zile de cand stau in Brasov. Nu ma simt foarte confortabil sa ies la alergat noaptea singura, nici pe Tampa, nici pe Stejeris, asa ca tot timpul am grija sa imi termin alergarile cu ultima geana de lumina. Dar azi e altfel. E ziua Claudiei, alergam toti 3 impreuna cum nu s-a mai intamplat deloc in ultimul an si acasa ne asteapta un festin cu pizza si tort. Deci sa ne meritam masa, zic! Serpentine, saua Tampei, La Iepure, Curmatura. Un clasic, ca sa zic asa.Am scapat, nu ne-a mancat ursul, jambierele de compresie si-au facut treaba. Totul pare sub control.

Alergare noctura pe Tampa, cu cea mai buna prietena a mea, de ziua ei. Precious.
Date si track: aici

16.03 -Zwift Workout- Hunter's Challenge The Quick Fix

De cand cu primele semne ale primvaerii am cam pus Zwift-ul pe pauza si am preferat sa ies afara, de cele mai multe ori la o alergare usoara. Dar azi am chef sa dau o pedala si cum ziua nu e inca suficient de lunga cat sa incep sa pedalez afara la ora 18.00, sa fie Zwift. Ma simt bine si aleg un workout cu mult portocaliu, cum m-a tot invatat Radu. The Quick Fix sa fie. M-am luptat acolo cu minutele la FTP si 115% FTP mult si bine. Vreo ora, asa. Dupa care am zis ca imi ajunge, caci oricum nu mai dadeam randament si am lasat cireasa de pe coliva pentru alta data. Gustul de tort de la ieri de la Claudia e inca prea puternic ca sa il inlocuiesc cu altceva.

Date: aici

18.03- Alergare-inot prin Zapada- Simon, Stana din Gaura
- Sa mergem cu schiurile pe Valea Gaura.
- Dar nu vezi ca e bariera pusa si forestierul asta e curat lacrima? Vrei sa mergem in clapari 3-4 km si la dus si la intors?
- Bine, atunci sa mergem in Crai, sa schiem pe pantele de deasupra Grindului.
- Asta pare un plan bun. Poate avem noroc, Casa Nobilis e mai sus, poate nu tropaim prea mult in clapari pana dam de zapada. Sa mergem.
- Pff, tu vezi ce nori negri sunt spre Crai? Nu se vede nimic. Pare ca suntem fix deasupra unicului petic de vreme buna.
- Bine, atunci ramanem aici si putem sa mergem la trekking.
- N-am bocanci. Mai bine mergem la alergat in adidasi.
- Ok.

Si uite asa, dupa ce ne-am sucit si rasucit de 10 ori am lasat masina in curtea pensiunii din Simon unde ne-am vazut cu Pinguinii si am plecat la alergat spre Valea Gaura. Nu am facut o alegere proasta. Soarele ne-a insotit pana in Poiana Stanii din Valea Gaura unde am prins chiar si o fereastra de vreme faina. Ne-am propus sa revenim acolo cand dau brandusele. Adica destul de curand. Pana acolo am avut totusi ceva zapada, iar inainte,  spre Poiana Gutanu, si mai multa. Daca ignoram nametii prin care navigham ca cei mai adevarati pantofari si picioarele ude si reci, a fost chiar ok.

Ne-am mai revenit cand am ajuns in final pe BR si am putut sa dam drumul mai bine la picioare. Afara s-a pus usor pe nins si din sens opus ne-am intalnit cu Andrei, Octavian si Muha care aveau in minte acelasi traseu. Macar ei aveau sa aibe urma. Noi suntem siguri ca am facut cea mai buna alegere si ii dam in continuare la vale pe poteca ce devine din ce in ce mai uscata, pana ce ajungem inapoi deasupra Simonului. Afara vremea se strica, toata lumea pleaca la somnul de pranz si noi ne pierdem vremea pe Euro Sport 2 uitandu-ne la o cursa de ciclism. Era mai bine sa ne petrecem toata ziua afara, dar suntem hotarati ca maine sa recuperam cu o tura de bicicleta, asa ca Radu porneste, virtual in cautarea vremii bune.

Zapada e devenit deja insemnata

Scurtele minute de vreme buna

Vremea se strica de la un minut la altul
Schimband impresii cu echipa de pe contrasens
Date: aici

22.03 - Alergare fara sens in Poiana

Cred ca au trecut 2 luni bune de la ultima alergare/ schi de tura nocturn(a) in Poiana. Entuziasmul de inceput legat de iesit seara dupa munca in Poiana, la schi sau alergare, s-a diminuat repede si a fost inlocuit de Zwift, mai simplu ca logistica si mai...calduros. Acum am ajuns cu treaba in Poiana, asa ca am zis sa profit de faptul ca sunt aici si sa dau o urcare pana la cabana/ pana pe varf. Radu a venit usor neinspirat si ne-am oprit in Poiana Ruia de unde am coborat pe Sulinar inapoi la masina. Zapada de primavara e munca de Sisif la deal si m-am convins si eu repede sa revin la pamantul uscat al Tampei ori al Stejerisului.

Astept ori sa se lungeasca ziua pentru niste alergari mai lungi, ori sa vina vara si sa ma iau la tranta cu Drumul Rosu pe 2 roti.

Date: aici

23.03 O scurta alergare prin Brasov

Si azi e cam la fel de nereusita ca si ieri. Aproape 7 km prin oras. Totusi adidasii de asfalt se simt foarte fain

Date: aici


24.03 Alergare pe Stejeris

In sfarsit astazi facem treaba. Doar ca planul de acasa nu se potriveste cu cel din targ. Pentru ca sunt cascata.

Planul de acasa: alergat pe Stejeris pana la Facultativa II, respectiv Poiana Mica daca imi ajunge timpul si coborat cu autobuzul de 19.30. Pentru asta am pregatit cu grija foita, frontala si bani + cardul de RAT Brasov.

Planul din targ: luam foita si frontala si uitam acasa banii si cardul de autobuz.

Asa ca m-am rezumat la tura clasica de 10 km tur-retur pe Stejeris. Dar a fost fain. Pamant uscat, cald (am alergat in tricou), aceleasi poteci pustii si mai ales primele semne ale primaverii: primii arbusti inverziti, floricele si pasari ce au capatat dintr-o data grai. Am alergat cu drag fara sa ma gandesc la tura de 200 km ce imi statea in fata pentru maine.

Date: aici

28.03 Mia de seara 

Vremea buna indeamna la ture lungi. Doar vantul nu e de aceeasi parere, si cu adieri de 5-6 m/s nu prea imi place sa ma joc singura. Ii cer lui Radu sfatul si raspunsul vine prompt: daca e vant, trebuie mers in padure. Adica in Poiana. Adica ii dam cu urcari. Calculez ca as avea timp chiar de 2 Poieni, urc prima data din Livada Postei, iar apoi dinspre Rasnov. Ar fi prima data cand urc cu cursiera dinspre Rasnov. S-ar strange 1000 m diferenta de nivel, suficient pentru o tura dupa program.

Pentru a colora cumva prima urcare in Poiana, pe care o si stiu destul de bine, ma hotarasac sa fac niste exercitii de urcat in pedale, pentru ca stiu ca sunt deficitara la capitolul asta. 

Pe coborarea spre Rasnov ma intalnesc cu Radu si Alin Tanase care urcau.

Imi place urcarea din Rasnov, fiind neasteptat de linistita.

Seara se incheie cu ceva paste pregatite de Radu si cu perspectiva unei ture de rulaj maine seara.

Date: aici

29.03 Sfantu Gheorghe pe proaspat asfaltatul Podul Olt- Ilieni- Sfantu Gheorghe

Astazi suntem trei. In tura ni se alatura si George. Radu o anunta ca fiind o tura de rulaj. Norocul imi surade caci la dus vantul bate din fata si in afara scurtelor momente cand duc trena, nu imi ramane decat sa stau cuminte, la cutie, in spatele unuia din baieti.

Drumul dintre Araci si Sfantul Gheorghe imi place maxim, valurit, la umbra si ferit de vant. Cum pe Rouleurs a comentat cineva ca bucata dintre Sfantu Gheoghe si Ilieni s-a reasfaltat, am pornit in recunoastere si am reintrat in Brasov tot prin Sanpetru, de data asta cu vantul din spate.
La intrecere cu apusul
Date: aici

joi, 30 martie 2017

Drumuri noi. Cu cursiera la Slatina

Ploua, ploua, ploua. Oriunde ne uitam, pe o raza de 100 de kilometri de Brasov, ploua. Doar in sud pare vreme buna si pare ca si vantul ne ajuta. Asa ca destinatia e decisa: mergem la Slatina, la parinti. Acum ca avem punctul terminus, ne mai trebuie si traseul. Coboram spre sud cu cercetarea vremii de pe Foreca pana dam de teren uscat si Radu deseneaza tura: Floresti Prahova- Moreni- Targoviste- Gaesti- Pitesti- Dragasani- Slatina. O pun pe bikemap si da putin peste 200 km si +860 m diferenta de nivel.

Intrebam in stanga si in dreapta cine se mai baga si avem si primele confirmari: Vali se baga la tura lunga (adica integral), iar Cristi la tura scurta (adica pana la Pitesti).

Baietii pleaca cu primul tren din Bucuresti si au o ora avans. Doar ca ei sunt pe MTB. Noi insa, cu cursierele, speram sa ii prindem din urma fie in Targoviste, fie in Gaesti. Ritmul e unul relaxat. Cat sa ne tina 200 de kilometri. Daca la Brasov, doar temperaturile sunt primavaratice, mai la sud primavara e deja asezata bine si primii corcodusi infloriti ne mangaie ochii, ne gadila placut narile si ne incanta simturile. E primavara, e iarasi primavara. Si sufletul se incalzeste si el la gandul zilelor lungi (incepand chiar de duminica), a turelor de trekking si mtb, si la gandul aventurilor din timpul saptamanii. Cat timp mintea faureste vise, piciorul nu sta nici el.
In campie gasim si primavara
Mergem relativ legat si reperele se tot insira si ele la distante de 20-30 de kilometri fiecare: Moreni, Targoviste, Gaesti, Topoloveni.
Pauza de prajituri in Gaesti
Dupa o pauza de cofetarie in Gaesti, ne despartim de Cristi in Topoloveni si ramanem in formatie de trei: eu, Radu si curajosul Vali pe MTB. Traficul intre Topoloveni si Pitesti e mai mult decat rezonabil si Radu il convinge pe Vali sa testeze cursiera, astfel ca ajungem repejor si in Pitesti. Combinand indicatiile primite de la Cristi, cu ruta trasata pe bikemap si cu indicatoarele rutiere, navigam cu destul de multa usurinta prin oras si facem pauza de masa aproape de iesire, langa o spalatorie auto din Trivale. Stiu...romantism maxim. Sau boschetareala crunta? Oricum ar fi, ne caracterizeaza.

Suntem la jumatea distantei si in fata ne stau 70 de kilometri de drum legat pana in Dragasani, cu vant din spate si trafic putin. Ceea ce insa nu am luat in calcul a fost drumul prost. Extrem de prost. Neasteptat de prost. Jalnic pentr un drum national. Vali cu MTB-ul era ok, insa noi, pe cursiere, agonizam printre gropi cu 20 km/ ora. Ca si alte drumuri mai mari ce leaga Pitestiul de Slatina ori Valcea, si acesta urca si coboara in draci. Deal, vale, deal, vale, totul desfasurandu-se intre 300 si 350m altitudine. Nu ai fi crezut ca poti strange mai bine de 400 de metri diferenta de nivel cand te uiti la cifrele initiale si la profilul desenat de bikemap. Dar aparentele insala.

4 ore a durat bucata asta pe jumatate rupta din Mongolia. Sate din ce in ce mai rare, mai mici, mai saracacioase si mai pustii. Drumuri laterale (judetene) frustrant de bune care ne erau inutile caci duceau in europeanul de Craiova pe care urma sa il impartim cu toate titurile si tot traficul. Si pe masura ce treceau orele, spectrul noptii care ameninta sa ne prinda inca pe drum. Pauzele au fost putine, doar cat sa ne regrupam si sa pornim curajosi inainte. Nici nu prea aveai la ce sa te opresti. Pustiu, dezolare, pana si oferta magazinelor era cvasi-inexistenta.

La magazinul comunal Oltchim. Noi si orataniile
Drumul se indreapta dupa intersectia cu Samburesti si devine progresiv mai bun pe masura ce ne apropiem de Dragasani. Aici oprim doar cat sa facem din nou schimb de biciclete, sa punem luminile si sa ne asternem la drum pentru a prinde cat mai mult din crepusucul. Valul noptii cade usor si lumina lui Vali ramane principalul reper. Mergem fara graba, ca oamenii prinsi de noapte pe drum, asteptand cu rabdare sa vina si sa treaca reperele cunoscute: Gradinari, Colibasi, intersectia spre Carlogani, intersectia spre Salcia... si in final acasa.

Observam in timpul turei ca trendul nu e tocmai bun. In ultimele 3 weekenduri am intrat din ce in ce mai mult in noapte, cam cu salturi de 1 ora de la o tura la alta, si in ritmul asta, pana la Pasti o sa ajunga sa ne prinda si miezul noptii pe drum. Noroc ca trecem la ora de vara :).

Restul weekendului e istorie. Mancare buna, clatite, copaci infloriti, ploaie, nori frumosi la apus si 10 minute pentru a prinde legatura spre Brasov.
Primavara se asorteaza cu cursiera
O sa mai facem drumul Brasov- Slatina pe cursiere, caci mai sunt inca combinatii de drumuri de explorat. Speram noi, drumuri mai bune decat Pitesti-Dragasani. Sper ca macar la urmatoarele ture sa ne fi invatat lectia si sa aplicam vorba inteleapta cu perfect planning, prevents pathetic performance. Mai ales ca nu e vorba decat de plimbat putin omuletul de la Google pe harta pentru a vedea starea drumurilor.

In mod clar, omul turei a fost Vali, care nu numai ca s- inhamat la 200 de kilometri, dar a facut-o majoritar pe MTB, alaturi de doi oameni veniti pe cursiere.

Date si track: aici 


miercuri, 22 martie 2017

Spune tu, vant (Valeni)

Dupa ce sambata am inotat prin zapada pana la genunchi si ne-a nins, nu, nu ne-am luat schiurile in picioare (cum ar parea normal), ci Radu s-a apucat sa caute febril o destinatie cu soare si temperaturi placute pentru duminica, destinatie care sa nu fie totusi chiar Bulgaria. A gasit-o in Valenii de Munte. Asa ca la 6.45 plecam de la pensiunea din Simon, ca la 8.30 sa ne intalnim cu Suzi si Iustin in Brasov, cu destinatia Valenii de Munte. La Brasov ploua, in Pasul Bratocea ningea, dar Radu conducea determinat inainte. In Foreca we trust. Si Foreca zicea ca o sa fie soare si frumos. Si vant. Dar aici a fost o greseala de citire. Aplicatia zicea 12, dar cum 12 m/s pareau prea multi, ne-am gandit ca or fi km/h. Ne-am inselat. Nu au fost chiar 12 m/s, dar a fost vant. Track si plan nu aveam. Cica impovizam pe drum in functie de informatiile pe care le culegem de la localnici.

Incepem spre Drajna si Valea Plopului. Drumul nu e din cale afara de bun, are gropi, capcane, pietoni iesiti de la biserica si vreo 2 cortegii funerare, dar norii sunt spectaculosi. La inceput mergem din entuziasm, sarim un prim "gat" dupa Valea Plopului, iar cand drumul se orienteaza nord-sud, gonim cu vantul din spate. Cu totii stim ca o sa platim greu pentru momentele astea, dar...ce sa faci, n-ai ce sa faci. Daca asa merge drumul... 
Nori interesanti pe toate drrumurile
O prima urcare dupa Valea Plopului
Intersectam drumul de Siriu inainte de Cislau si aici avem un prim preview cu vantul batandu-ne din stanga. Ne salveaza Iustin si traficul redus. Schimbam putin forma micului nostru pluton si traversam bucata deschisa, ca mai apoi sa urcam printr-o padure frumoasa intre Viperesti si Ciuta. Stiu ce urmeaza acum, sperietoarea zilei- urcarea la Ciolanu. Amintirile mele de pe aici se leaga de un Simplon eventual incarcat cu coburi. Dupa prima incursiune in zona, cand am si descoperit locurile astea, Radu scria: "400m diferenta de nivel in 4 kilometri, o urcare delicoasa care se poate compara cu brio cu cea de pe Valea Fiarelor sau cu urcarea Ciocanu, numai buna de pus sangele in miscare". Ei bine, nu e nici asa de groaznica cum zice Radu, dar e una din urcarile frumoase. Si mai frumoasa ca urcarea, e coborarea spre Hales. Pentru ca e doar usor la vale, multe linii drepte cu vizibilitate, trafic 0 si primavara. Oameni iesiti la iarba verde, gazon pe stanga si pe dreapta, primavara cere ture cu prietenii si asta e un loc numai bun pentru o pinguineala cu foc si toate cele.
La intersectia dintre DN10 si DN102 C. Norul din fata si drumul prost anuntat,ne-au convins usor sa lungim tura
Sus la Ciolanu
La magazinul din Hales facem pauza de pranz, cu mancare de legume la borcan, grisine, napolitane, banane si sfanta Cola si apoi continuam pe drumuri stiute spre Lapos.

Aici, alta dilema. Sud, spre Marginea Padurii- Mizil-Ceptura si o tura de +200km, sau dreapta spre Sangeru, pe varianta scurta. Noi stim ceva povesti despre Sangeru asta, de la Horatiu, dar de felul nostru suntem greu de impresionat. Pana la urma Suzi si Iustin inclina si ei spre varianta considerabil mai scurta (ce va da totusi o tura de 140 km) si tinem cap-compas spre Sangeru. Evident ca trecem fara incidente prin sat si in Podenii Noi cer pauza. S-au dus 40 de kilometri de la ultima pauza si motorul cere alimentare. La ture din astea mai lungi, de regula mergem destul de relaxati, cu bucati legate de 30 de kilometri si cu pauza la magazin din cand in cand, pentru mancare solida. Mai mult de apa in bidon si o banana sau un baton nu obisnuim sa caram dupa noi.

Drumuri pustii si soare
Sa fie Sangeru sau 60 km extra?
In Podenii Noi gasim o negresa buna, niste alune cu multa sare si din nou, sfanta Cola. Intrebam de drum, caci Google Maps ne da doua variante, insa dupa ce analizam mai cu atentie harta constatam ca varianta mai scurta e compusa dintr-o retea de drumuri comunale, care ma tem ca nu vor fi intr-o stare foarte buna (a se citi neasfaltate). Zona Buzaului are multe drumuri secundare. Multe din ele faine, iti permit sa legi diverse segmente, dar cursiera nu e cea mai buna optiune ca sa le explorezi. Mai ales cand e deja ora 17.00 si suntem inca pe ora de iarna. Asa ca alegem varianta sigura, cu mai mult DN. Si cu si mai mult vant. Il luam in lateral pe linia dreapta dintre Podeni si DN1A si, si aici, Iustin duce eroic trena. Stim ca in drumul national vom avea vantul asta fix din fata si in jumatatea de ora de agonie am avut timp sa ma gandesc la multe. De eram singura pe aici nici macar nu mi-as fi pus problema sa ma lup cu uraganul asta, ci pur si simplu as fi facut stanga spre Ploesti, tot la vale, cu el in spate. Nici in situatia data, cand baietii au dus trena nu mi-a fost usor, dar pe cuvant daca in situatii de genul nu e bine sa fii fata :).
Portret de ciclist la magazinul comunal
Track si date: aici

Jurnal Radu: aici  

marți, 14 martie 2017

Prahova Deluxe 2500


De anul trecut, de cand am inceput sa ma dau mai mult cu cursiera ma tot intreb cum sunt urcarile clasice din zona Campina- Comarnic cu cursiera. Pe cele mai multe le-am parcus o data sau de mai multe ori cu MTB-ul, dar cursiera nu iti ofera atatea rapoarte favorabile. Oare aceasta lipsa se compenseaza cu faptul ca bicicleta e mai usoara (sau macar mai fasneata, caci Vittoria mea de 9 kg poate fi pe acelasi palier cu un MTB mai rasarit) si cu faptul ca fiind fortat sa urci mai repede, suferinta e mai scurta?

Se pare ca aveam sa gasesc un raspuns la toate intrebarile sambata asta, caci cu vremea asta ploioasa de la Brasov si cu vantul hain din campie, cea mai buna varianta ramaneau dealurile de pe langa Campina si Comarnic, ce promiteau 0 ploaie, maxime placute de 12 grade si zone ferite de vant. Cum nu gasesc pe nimeni amator de o tura in zona, dau curs propunerii lui Radu care planuia sa iasa cu Horatiu cam prin aceeasi zona.

Daca saptamana trecuta mi-am simtit picioarele destul de grele dupa ce si joi si vineri am alergat/ iesit cu bicicleta, de data asta ma gandesc sa arat ca am invatat din greseli si iau pauza joi si vineri. Chiar as vrea sa ma bucur de bicicleta de sambata, desi, dupa ce vad cata diferenta de nivel a inghesuit Horatiu in cei 100 km desenati pe Bikemap, incep sa am indoieli. Insa sunt suficiente locuri in care pot sa dau eject daca vreau, si nu am o problema cu asta, avand in vedere ca ma simt confortabil sa merg singura, atat cu cursiera, cat si la alergat ori la trekking.
Eu si Vittoria avem destul de multe iesiri solitare impreuna
Pentru Radu tura pare trasa la indigo cu cea de weekendul trecut. Acelasi Regiotrans, partenerul de tura si-a uitat ochelarii acasa si isi cumpara cea mai ieftina pereche dintr-o benzinarie (slavite fie benzinariile care vand ochelari de soare tot timpul anului), cafeluta regulamentara, si apoi... la drum. 

Primul hop: urcarea spre Secaria. E energie, picioarele sunt ok, zilele se pauza au functionat, moralul este sus. Apoi urmeaza o frumoasa bucata de viteza pe Valea Doftanei, pacat de drumul relativ prost din prima parte.

Urcam, urcam, dar ne mai si oprim in varful pantei ca sa ne pregatim de coborare
Urcarea spre Brebu e noua. Scurta si hotarata, numai bine sa bage ceva caldura in instalatie caci ne cam racisem la coborare.

Din Brebu ma relaxez. Bucata valurita spre Pietriceaua chiar imi place iar de acolo e majoritar la vale pana la urcarea spre Cosminele. 
Sus in deal la Pietriceaua
Asta pana cand baietii propun sa includem in program si Podul Ursului. Hmm, stiu urcarea. Scurta si la obiect. Deja vad dalele din zona cea mai grea in fata ochilor si ma gandesc ca o sa fie un granny gear de jos pana sus. Dar sa mergem! Asta e o urcare cu care vreau sa imi incerc fortele, alaturi de Valea Fiarelor. Cred ca cel mai mult am de pierdut pe urcarile de genul asta pentru ca nu imi iese (inca) alternanta urcat in picioare-urcat in sa. Si nu doar comparativ cu Radu si Horatiu, ci si cu alte persoane cu care am mai mers. Trebuie sa il pun pe Radu sa ma invete si treaba asta.

Podul Ursului e gata. Stam in varf, pe o bancuta, sa ne tragem sufletul si revenim la coborarea pe care o pusesem pe pauza.
Podul Ursului, la vale
Inainte de bucata proasta de drum ce precede urcarea de la Cosminele facem pauza strategica la magazinul pus la rascruce de drumuri. In toate turele care au inclus urcarea sau coborarea de la Cosminele am oprit aici. Ma uit pe total ascent si avem deja 1200m. Ma consolez cu gandul ca am trecut deja de jumate, dar ma inselam profund. Eram abia la jumate.

Urcarea de la Cosminele ma rupe pentru ca din motive neelucidate saua mea a basculat usor cu varful in sus si pozitia schimbata se simte fix in zona lombara. Si nici aceeasi forta nu mai pun in pedale. In varful pantei rezolvam situatia si ne bucuram de portiunea valonata spre Telega. Se vad bine Baiului peste care s-a pus un puf de zapada. Sper ca asta sa fie zapada mieilor. 


Urcarea la Cosminele
In Telega facem pauza de masa cu tocana de legume la borcan, grisine si bere cu lamaie. Rad eu de Radu, dar tare bine avea sa imi prinda masa asta mai incolo. Nu stiu de ce, memoria mea imi juca feste pe bucata asta. In mintea mea, dupa urcarea spre Sotriile, care e chiar usurica, venea o bucata valonata prin sate, un ultim "gat" inainte de Vistieru si gata tura.

Pe naibii. Mai sunt cateva bucati tapene de urcare care au facut sa-mi dispara curand zambetul de pe fata. La finalul primei parti de la urcarea de la Sotriile aveam pe ceas +1950m. In Comarnic, la finalul turei aveam +2417. Cu alte cuvinte in fata imi stateau inca 500 m diferenta de nivel. Cei mai grei, fiind la final de zi. Dar eu nu aveam nici cea mai vaga idee. Splare pe creier cu amintirile astea care se filtreaza si din care ramane de multe ori doar frumosul. Si sa mai spuna cineva caci creierul uman nu e masochist cand pune filtre din astea si te face sa uiti mult (prea mult) din ce a fost rau sau greu. 

Horatiu pare reactivat. Se pare ca e in intervalul 3-6h in care se simte bine. Radu mai poate si el. Oricum apreciez ca fiecare baiat si-a dat singur un handicap si am mai echilibrat balanta. Radu a mers cu 29erul si Horatiu cu o Merida mai grea ca Vittoria. Revenind la situatia dificila din teren, numai eu simt ca maine o sa ma culeaga Radu cu lopata de oriunde aterizez in seara asta sa pun capul jos 

Ultimul gat de la Vistieru si terminam in sfarsit. Horatiu fabuleaza ceva de o tura similara care sa includa si Adunati, Bezdead, (Talea) si Muntele Verde. Inca 1000 m in plus diferenta de nivel. Noroc ca nu acum. Cei 2400 de pana acum mi-au fost mai mult decat suficienti, de fapt a fost tura de cursiera cu cea mai mare diferenta de nivel pozitiva. Cred ca totusi la MTB, la ziua 1 de la 2BE am avut mai mult, dar sigur tura asta e in top 3 bicicleta overall. Poate mai spre toamna, cand mai strangem ceva ture lungi. Momentan, pentru inceput de sezon, a fost mult mai mult decat as fi desenat si mi-as fi imaginat eu de acasa 
De doza asta de Cola aveam nevoie mai devreme, dar uitasem de ea. A intrat suficient de bine si la finalul celor +2500 m diferenta de nivel
Pana in Comarnic mergem usurel si dupa ce pleaca Horatiu, mai pierdem vremea pana la personalul de ora 19.00. In Brasov ploua si acum suntem siguri ca am facut cea mai buna alegere mergand cu bicicletele la Campina. Iar baietii au fost de nota 10.


Date si track: aici