duminică, 1 ianuarie 2017

Ciucas senin si inghetat in ultima zi a anului


Daca prima zi din 2016 a inceput pe munte (in Piatra Mare) si ultima zi trebuia sa se sfaraseasca tot asa. In plus se anunta vreme buna si aveam chef de o plimbare. Inspirati de ideea Hoinarilor care mergeau in Ciucas, ne-am mobilizat si noi surpinzator de repede, i-am lasat pe Pinguini pe jumatate adormiti acasa si am plecat spre Pasul Bratocea. Daca in Brasov peisajul acela iernatic de poveste s-a topit dupa Craciun, lasand in urma doar ghetus pe trotuare, pe masura ce urcam spre pas, omatul incepe sa creasca pe marginea drumului si copacii sunt efectiv inghetati in platosa alba a zapezii intarite pe fiecare creanga, pe fiecare con, pe fiecare mladita. Imi aduce aminte de o zi similara in Cehia, la schi de tura.
Cel mai bun loc sa iti iei la revedere de la vechiul an, e pe munte
Asa ca ne asternem la drum
 Ajunsi in parcare, gerul ne loveste din plin. In plus imi dau seama ca am uitat parazapezile acasa. La inceput situatia nu pare problematica, pentru ca poteca e de-a dreptul bulevard si avand in vedere ca nu dat de curand o ninsoare proaspata si au fost sarbatorile, ar trebui sa fie urme pana sus. Doar ca socoteala nu se potriveste cu situatia de la fata locului si urmele au fost acoperite in zonele batute de vant, astfel incat Radu deschide poteca pe alocuri. Daca prin zonele adapostite din padure e chiar placut, soarele darnic convingandu-ma sa renunt la pufoaica, cand iesim propriu-zis in culme, ne ia in primire vantul. Suficient de puternic si de convingator incat sa raman pentru tot restul turei bine imbracata. Gerul a curatat insa atmosfera si un tur de orizont ne dezvaluie rand pe rand munti frumosi si cunoscuti din jurul Brasovului, de la Piatra Mare si Postavaru in plan apropiat, pana la Bucegi, Crai, Iezerul fara zapada si Fagarasul alb in plan indepartat. In functie de cum a batut vantul, anumite masive sunt golase la nivelul crestei (Neamtului, Iezer), in Bucegi e ceva zapada pe partea nordica, dar putina pe versantul prahovean, iar Craiul e undeva la mijloc.
Mic si colorat in marea de alb
Si peste drum, marea de munti
Pe cand ne pozam noi cu muntii, ne prind din urma Elena si Andra si mergem in formatie de 4 restul turei. Radu ramane in spate, si mergem o buna portiune de capul nostru, pana la un punct unde poteca traverseaza dubios o panta usor expusa si cu multa zapada. Aici taie din nou Radu urme si desi varful pare aproape, pe ultima suta de metri zapada pufoasa si fara consistenta ne determina sa facem un concurs de mers in 4 labe pana in culmea unde zapada asezata de vant se intareste din nou si ne permite sa redevenim bipezi.
3 doamne
Toate 3

Si cu fotograful 4
De pe varf coboram in 45 de minute spre cabana si de acolo pe Valea Berii, pana la masina Hoinarilor care ne urca in Pasul Bratocea.
La vale
Ana e o sursa nesecata de energie si socializare, asa ca ajungem cat ai clipi la masina, si cu prima geana de intuneric la caldura de acasa. Un scurt intermezzo cald, inainte de plimbarea spre Cetatiue de la 12 noaptea. Al 10-lea Revelion pentru Pinguini, petrecut in diverse formatii si in diverse locuri, de la cabana Negoiu din Fagaras, trecand prin Oltenia profunda si terminand la Dunare, de la frigul cabanei din Lepsa, pana la caldura apartamentului primitor din Brancoveanu, de la facut perisoare afara, in frig, pentru ciorba la tuci de 1 ianuarie si pana la prajit carne 6 oameni intr-o bucatarie de 6 mp, pe toate le-am vazut si le-am facut, impreuna, cu voie buna, bucurandu-ne unii de altii, unii cu altii si unii pentru altii.
Focurile de artificii de peste Brasov
Date si track: aici

sâmbătă, 31 decembrie 2016

Ningau de Brasov (2016)

Ce e drept, denumirea populara a lunii decembrie imi scapa cu desavarsire. Oricat luam toate lunile anului la rand, mereu ma impotmoleam la cea din urma. Asa ca m-am dat batuta si am zis sa vad care sunt variantele. Dintre Ningau, Neios, Andrea (pronuntat si Indrea sau Undrea, cel mai potrivit cu situatia de anul asta mi s-a parut Ningau. Cel putin la Brasov :). De cativa ani nu am mai prins in orasul in care am locuit ierni cu zapada multa (ultima de care imi amintesc era cand lucram la capatul Pamantului in Pipera). Acum, de cand cu mutarea la Brasov, ma asteptam ca iarna sa fie iarna, sa inceapa devreme si sa tina mult. Pare ca nu m-am inselat.Mai intai a venit frigul si intre timp s-au adaugat gerul si cateva zapezi. Am incaltat schiurile mai repede decat m-am asteptat si am mai adaugat niste haine groase la gardeorba, caci pare sa fie cerere mare de straturi succesive. Si am inceput sa imi impart timpul intre aerobic, Zwift si schi de tura. Nu cred sa fie loc de prea multa varietate nici in lunile urmatoare.

2 decembrie- Zwift- ZHR Contre la montre

Tot experimentez diverse formate de curse pe Zwitf. Acum a fost timpul pentru un time trial.

Date: aici

6 decembrie- KISS Europe C

Astazi ii dam cu urcare. 700 m diferenta de nivel, nu e rau pentru putin peste o ora pe trainer

Date: aici

9 decembrie- Friday Criterium C

Cursele pe Zwift incep sa devina previzibile: se pleaca tare, plutonul se rupe in grupuri mai mici, imi gasesc un grup alaturi de care pedalez 75% din cursa si pe ultimii 2 kilometri toti imi dau praf in ochi. Curba mea de putere e...plata, imi ia o groaza de timp sa fac trecerea la pedalat in sa- pedalat in picioare-pedalat in sa. Cred ca e timpul sa incerc si niste Workouts.

Date: aici

10 decembrie- 2 urcari in Poiana

De la planuri romantice si inghetate de genul dormit la vre-un refugiu pe sus, ajungem sa dormim tot in patul de acasa, sa ne sculam tarziu si sa plecam in Poiana ca sa umplem vreo 4 ore. 2 urcari, coada la cabana, 3 prajituri si un incident pe partie pentru mine, cu o copila de vreo 12 ani care a intrat drept in mine, fara semn de apel (eu urcam pe foci pe marginea stanga a Sulinarului). Doar ce i-am vazut schiul drept trecand razant pe langa fata mea, in timp ce ea se imprastia pe partie. M-a sters in zona nasului si s-a lasat cu sange si cu tona de nervi, pe care din pacate tot Radu a trebuit sa ii incaseze.

Date: aici

14 decembrie- 3 urcari in Poiana

Astazi trebuia sa fie 4 ore de schi alpin si o urcare de final de zi pe foci. Dar nu a fost sa fie. In primul rand pentru ca autobuzul de ora 10 sade aproape o ora blocat in trafic din cauza unui accident pe drumul ce urca spre Poiana.Gondola nu merge, abonamente nu se dau, decat cartele pe puncte, la telecabina e coada, asa ca nu ramane decat sa transform ziua de schi alpin intr-o noua zi de urcat pe foci. Muzica, vreme buna, soare, si 3 urcari. Partea de jos a partiilor, pana la Intermediara, era complet pustie. Si inghetata, scaldata in valurile de zapada artificiala ale lancilor ce mergeau la foc continuu. De la telescaun, lucrurile se mai dezmorteau, iesea soarele, partiile se aglomerau si urcarea continua cu perspective frumoase asupra Bucegilor, Craiului, Leotei si intregii depresiuni, pana sus la cabana.

Date: aici




15 decembrie- Zwift Workout -Sweetspot Training

Ma gandesc sa experimentez si alte functii ale Zwift-ului- respectiv un workout. Aleg un workout de Sweetspot cu care ma chinuiesc 50 de minute. Cu putine exceptii numai rosu am vazut in fata ochilor: More power. Sunt deja convinsa ca FTP-ul ala a fost o eroare si il schimb la 210.

Date: aici

17 decembrie- Scurta alergarea in Prapastiile Zarnestiului

Dimineata fac pe soferul pentru Radu si il duc pana la Fantana lui Botorog. Desi era frig, ma motivez totusi sa dau o alergare. Zapada dintre Fantana lui Botorog si bariera de la intrarea in Prapastii era absolut imbietoare. Batatorita bine, ideala de alergat. Dupa bariera, erau doar 2 urme de roti, mai greu de inaintat, insa soarele si versantii inghetati in alb echilibrau balanta. Si gandul coborarii, in care iti arunci picioarele in fata, aterizarea placuta a talpii pe zapada, aerul rece ce-ti inconjoara corpul incalzit, oboseala placuta de dupa. Deja am in minte ca tura de alergare: Zarnesti-Fantana lui Botorog-Prapastiile Zarnestiului- La Table-Saua Joaca-Magura- Fantana lui Botorog

Date: aici

20 decembrie- Alergare nocturna in Postavaru

Azi chiar aveam chef de ceva actiune seara. Cum Rosioru si Radu mergeau la schi de tura in Postavaru, am plecat si eu cu ei. Am ales sa urc in adidasi, din simplul motiv ca nu aveam niciun chef sa imi adun tot echipamentul din casa, sa tropai pana in Livada Postei cu schiurile si claparii dupa mine etc. Baietii pleaca repede din Poaian, eu raman sa imi conving ceasul sa gaseasca HR Belt-ul. Frigul iernii nu e cel mai bun conductor al semnalului HR. Pana la urma o iau si eu din loc pe urmele baietilor si toata urcarea incerc sa ii ajung din urma, dar o fac abia cand ei se dezechipeaza si sa pregatesc de coborare. In loc sa fiu desteapta si sa o iau pe Drumul Rosu si la lac sa fac stanga, am luat-o dupa ei, cu tot cu Zid, unde am cam innotat prin zapada si pe unde cu toate Yaktrax-urile din picioare a trebuit sa casc ochii la ce pasi fac. De sub ultimele 2 serpentine inainte de statia cabinei cobor direct la cabana unde gasesc o atmosfera linistita si muulta bucati de salam de biscuiti. Iau un ceai si o portie de prajitura si stau vreo 30 de minute, apoi o iau la vale in alergare. Urca inca multa lume pe foci.  Ajung prima la masina si am inca timp suficient pentru ceva streching. Vineri se deschide oficial sezonul de schi in Poiana, asa ca probabil se va reveni la vechile reguli cu urcat si coborat pe Drumul Rosu. Drumul Rosu sa fie!

Date: aici



21 decembrie- Gravity si 1K

2 sedinte de fitness consecutive la sala si vreo 2 zile de febra musculara pe post de rasplata

Date: aici

22 decembrie-Zwift PAC Social Ride

Nu am picioare nici pentru o alergare de noapte in Poiana, nici pentru schi de tura, nici pentru vreo fapta de vitejie pe Zwift. Asa ca aleg un social ride confortabil pe la 2.2 w/kg pe orice urcare mai lunga si in rest cam 34 km/ viteza medie pe plat. Inceputul e promitator, plutonul se formeaza frumos, suntem aproape 100 de oameni ce ruleaza imprastiati pe 50 m. Eram in plutonul din fata, inaintea liderului. La un moment dat, oamenii din plutonul meu isi dau seama ca am pierdut liderul. Aparent un bug mai vechi de Zwift aparut dupa ultimul update. De aici a inceput in schimb partea interesanta, pentru ca unii dintre cei din pluton voiau sa mentinem pace-ul anuntat in descrierea eventului si sa sperau sa facem jonctiunea cu grupul la un moment dat, altii voiau sa calce pedala mai tare si sa mearga restul turei cat de tare pot. Pe de-o parte amuzant, dar cu siguranta interesant de observat dinamica gruplui. Am ales sa ma duc de data asta cu rebelii si am luat-o in fata in ritmul care imi convenea. Pe urcare ne-am imprastiat si imi tot apareau comentarii de genul asta nu e 2.2 w/kg, lasati-o mai moale in varful dealului etc. I-am dat gaz pe coborare, ignorand mesajele (oricum sunt eu mai antisociala asa) si pana la urma s-a facut un grup fain de vreo 10 oameni cu care am dus ultimii 10 km de fals-plat. Concluzia unuia din grup a fost: "hai ca a iesit un antrenament bun si ne-am descurcat si singuri, fara lider". Rebeliune frate!

Date: aici 

26 decembrie- Zwift KISS C

Ca jumate din oamenii de pe lista mea de FB, sufar de obsesia kilogramelor in plus de sarbatori. Daca as fi avut liber intre Craciun si Revelion m-as fi bagat la Rapha Festive 500, ma atragea tare ideea si era fezabil cu vremea buna care a fost in campie zilele astea. Dar gandul asta mai are de asteptat si alte sarbatori. 3 zile de nefacut nimic se traduc in gandul obsesiv ca trebuie sa fac totusi ceva in al 12-lea ceas din a 4-a zi. Singura cursa dispoinibila cand am ajuns eu acasa dupa ce am stat 1ora in plus in trenul care venea de la Bucuresti a fost un KISS 2nd base. A mers in stilul clasic. Primii 5 km m-am tinut dupa plutonul fruntas, apoi m-a lasat gazul si pe ultimii 20 de kilometri s-a format un pluton de 5-6 ciclisti destul de omogen cu care am mers pana aproape de final, cand toti mi-au dat praf in ochi si au sprintat pe ultimii 2 km. Undeva pe la jumatatea clasamentului general la categoria C.

Date aici

27 decembrie- Gravity si Zwift PAC SUB2

Azi am fost neasteptat de activa. S-a speriat si Radu de mine. Dupa o clasa de Gravity care a fost usoara, am dat si o pedala de recuperare pe Zwift. Un social ride de 200 de oameni, cu pace confortabil.

Date: aici

28 decembrie- Gravity

O clasa de Gravity, numai buna de incheiat anul.

Date: aici

30 decembrie

Episodul 1: Zwift - WBR Igniter Ride 2.5 w/kg

Nu prea stiam cum sa mai inghesui eu un rulaj pe Zwift pe finalul asta de an, inainte sa imi expire free-trial-ul, dar din fericire am fost suficient de matinala pentrua  prinde un antrenament de grup pa 8.15 dimineata. Antrenamentul trebuia sa dureze 45 de minute, deci era la fix, ca la 9.00 sa ma apuc de ultima zi de munca pe 2016. Totul a mers bine, cu trainerul pe post de zgomot de fond pentru Vali si Em care dormeau in sufragerie, pana cand la un moment dat, cum mergeam eu asa la rulaj cu primii 10-20 din fata, ma hotarasc sa las putin pedala ca sa trec in spatele liderului. Problema e ca nu am fost pe faza, grupul a fost mic si au trecut pe langa mine ca vantul. Nici asta nu ar fi fost asa grav, caci puteam sa accelerez sa ii prind, doar ca momentul a fost continuat in mod nefericit cu un sprint si acolo oamenii chiar s-au dus. Am ramas mult in urma cu alti 2-3 rataciti, 4 oameni pedaland de capul lor. Distantele dintre noi, astia intarziatii, erau mult prea mari ca sa formam un nou pluton si sa incercam in 4 sa prindem plutonul mare. La un moment dat, un tip din spate a zis ca suntem cativa ramasi in urma, unul din ciclistii din plutonul principal a intrebat daca ne asteapta, insa liderul a spus ca ramanem asa cum suntem. Si cu asta am pus punct oricarui plan de urmarire si doar ii vedeam cum trec pe contra-sens pe langa mine pe liniile drepte ale track-ului. Pana la urma s-a lipit de mine o tipa, careia i-am cam dus trena vreo 10 km pana cand m-am hotarat sa ies din acest antrenament de grup esuat.

Date: aici 

Episodul 2: Urcam ca hipsterii la frontale, pe foci, in Poiana

Penultima zi din 2016 pare numai buna ca sa le fac oamenilor un  preview al activitatilor nocturne in Poiana. Incepe sa imi placa Poiana ca spatiu de joaca nocturn. La 18.00 un cap zilelor de munca pe 2016, ne luam echipamentul de schi si plecam in Poiana sa dam o urcare pana la cabana. Nu bate pic de vant, e liniste, ritmul e pasnic, numai bun cat sa stam la povesti si sa le tot explic eu ce faina e viata in Brasov. La cabana nu speram la mai mult de un ceai, insa am mai prins ciorba, si inca o ciorba foarte buna de cartofi cu afumatura si tarhon si am mancat fiecare cate o portie. Dupa vreo ora de stat la caldura, cand tocmai venise o portie noua de pajitura, am luat-o din loc, la vale, tot schimband urma de ratrac in cautarea zapezii perfecte. Pana si Muhai i-a disparut tracul si dupa jumatate de coborare era asa de incantata, incat ar mai fi dat o urcare. Acasa ne astepta Radu cu un risotto si usor, usor gasca incepe sa se intregeasca, cu Octavian si Viorica veniti si ei din seara asta.

Date: aici
La plecarea de la cabana

marți, 27 decembrie 2016

2016 pe scurt

2016 a fost unul din cei mai frumosi ani de pana acum. Linistit, tihnit, cu multa miscare si cu muntele care se pravaleste pe tine, cu escapade de o noapte, apusuri si rasarituri faine, cu 2 prieteni dragi langa noi (care de curand au devenit 3) si cu o casa devenita cabana Mike& Radu. Dar sa le luam pe rand:

Ianuarie incepe la Bunloc, cu o panorama superba asupra depresiunii Brasovului. Sa fi fost oare un semn prevestitor pentru mutarea din aprilie? Mi-am intitulat jurnalul la vremea aceea "An nou intr-un bun loc". A fost un an 2016 neasteptat de bun, intr-un loc bun, pe sufletul meu. Dupa 9 luni de "vacanta", nu ma mai vad intoarsa la Bucuresti decat de nevoie.
Revelion la Bunloc
Februarie a fost impartit intre cele 2 poluri: cursiera primavaratica la vecinii bulgari si trekking iernatic. Merita mentionata tura culinara din Buila- Buila, clatita si lumanarea. Pentru detalii, a se citi jurnalul:
Tigaia de clatite a Muhai fost fara indoiala starul turei din Buila
Martie a fost o luna a navetei. Practic de luni dimineata pana vineri dupa-amiaza eram la Bucuresti si apoi fugeam la Brasov. Am incarcat si descarcat cateva masini pana cand am carat totul de la Bucuresti la Brasov, dar la finalul lunii eram instalati cu totul. Nu au fost ture deosebite, au fost insa primele ture facute "pe langa casa", o stabilire a terenului de joaca. Una din cele mai faine iesiri a fost o alergare la Moeciu cu Viorela si Monica
Eco
Aprilie- Nu puteam sa ratez oportunitatea de a pleca direct din patul de acasa spre startul unui concurs de alergare montana, fara condus un kilometru, cazari, rezervari si toata organizarea. Asa ca a fost Brasov Marathon. Un timp mai bun ca anul trecut, dar o clasare mai proasta. Nu asta ar fi baiul. Dar desi totul a mers bine in iarna, cu alergari lungi in martie si aprilie, dupa Brasov Marathon a inceput sa ma supere din nou genunchiul stang. Asa ca, partial constient, partial inconstient, m-am focusat din ce in ce mai mult pe bicicleta

Mai a fost colorata de o nunta altfel, desfasurata partial la Bucuresti, partial in Piatra Craiului. Tot in mai a inceput si seria de micro-aventuri, respectiv evadat pentru o noapte din oras. A fost Sfanta Ana cu cursiera si Saua Strunga cu MTB-ul.
Asa faci un trash the dress adevarat
Iunie- Aici mi-a fost greu sa aleg intre weekendul cu 4Munti si Delta, insa a castigat Delta, pentru ca MTB ati tot vazut si o sa mai tot vedeti pe aici. Imi era dor de Delta. Au trecut ani  buni de la ultima expeditie, nici nu stiu daca mai e rost de gasit lotci prin Mila23, insa de data asta am zis ca e cazul sa incercam ceva nou- caiacul. Asa ca am fost intr-una din turele lui Florin cu caicul, facand un caiac de 4 brate putere cu Cristi: 
Caiacul- stilul expeditionar
Iulie- alta serie de microaventuri si mult MTB: o tura faina de MTB in Latoritei, pe Strategica, dar mai ales 2BE-ul Hoinarilor:
2 zile am pedalat dupa oitza asta
August- inca din iulie facusem planuri sa ajungem cu MTB-ul in Fagaras, pe sud, cea mai simpla optiune fiind Saua Apa Cumpanita. Ne-a iesit insa abia o luna mai tarziu:
Am facut-o si pe asta
Septembrie- India, 4 saptamani, pasuri de 5000 m si o experienta din prima pana in ultima zi. De cand am revenit in tara, vreo 2 luni jumate am tot scris la postarile aferente. Tura ne-a facut sa ne decidem si sa ne vindem tot echipamentul de cicloturism si sa trecem pe bune la backpacking si fast and light.

Octombrie- Dupa toata ariditatea din India imi era dor de padurile de acasa si de frunze galbene. Asa ca facem un festin tomnatic la Zarnesti, pe dealurile de la Poiana Marului, evident cu MTB-ul.

Noiembrie- incercam sa stoarcem si ultimul strop de toamna si ne bucuram pentru fiecare weekend petrecut in sa.
Buzau cu ultimele accente tomnatice
Decembrie- a venit cu frig, ceva zapada si lipsa de inspiratie. Noroc cu Viorela ca m-a scos din letargie cu o tura in Piatra Craiului. In rest Zwift, sala si schi de tura in Poiana.


miercuri, 21 decembrie 2016

O scurta incursiune pe Creasta Nordica


In fata unei cani de ceai cu rom, mintea numara frenetic turele din Crai de anul acesta. Au fost cateva, insa nici macar una nu s-a lasat cu urcare in creasta, cu un nemarcat, cu un traseu in zona de abrupt. Desi Craiul a fost la o aruncatura de bat de casa, a fost mereu bicicleta sau trekking. Zilele cand mergeam la catarat la Diana, cand incercam creasta integral la o singura zi ori cand exploram nemarcatele din abruptul vestic par demult trecute, dar va reveni si vremea lor. Totusi, ca sa nu zic ca nu am urcat deloc anul asta in creasta, iata ca s-au legat lucrurile pe ultima suta de metri si in prag de iarna am sters praful de pe prima portiune a crestei nordice, intre Varful Turnu si Ascutit. E drept ca nu mai tineam minte mare lucru din portiunea Saua Crapaturii- Varful Turnu, asa ca o readucere aminte a fost binevenita.

Dupa ce sambata seara vantul parea ca ne va strica planurile, peste noapte atmosfera se linisteste si la ora 8 fara 10 cand am plecat de la cabana, nici macar de frig nu ne puteam plange. Aici ne ajuta din plin si urcusul spre Saua Crapaturii, dar deja ziua se anunta buna. O raza lunga si rosiatica mangaie culmile dintre Zarnesti si Poiana Marului si Depresiunea Brasovului ni se deschide la picioare. Acum stiu cum se cheama fiecare localitate de jos, pentru ca pe acolo mi-am facut veacul o vara intreaga in saua cursierei, stiu drumurile care le unesc si am amintiri. Ma uit in jos si numesc ce vad "acasa".
Fix pe culmea mangaiata de raza de soare am biciclit in octombrie
Primele lanturi ma readuc in prezent si usor, mainile si picioarele isi reamintesc de contactul cu stanca. Si de rabdarea pasilor mici, incercatul prizelor ce par mai ademenitoare, muscatura pioletului in pamantul inghetat. Un sfat, o sugestie, o incurajare, vorbe si frumos pana pe primul varf al crestei Pietrei Craiului. 
Si incepe sectiunea de cabluri



Inainte de ultima brana echipata cu cablu

Apoi ne insiram, furnici colorate croindu-si drum in sus si in jos pe spinarea de balaur. Zapada e cu masura, poteca de vara merge urmata fara nicio dificultate, urme vin din toate partile. E nevoie doar de putina atentie la pasii pe care ii faci, caci peisajul iti poate lua repede ochii si fura atentia. Bucegiul si Leota sunt cam in pacla, insa lumina cade frumos peste Iezer si mai ales peste Fagaras. In spate Postavaru, Piatra Mare, Ciucas, Grohotis si la linia orizontului, iesind din nori, cand si cand culmile mai inalte ale Orientalilor. 
Ce a fost mai greu a trecut-pe Turnu
Cabana, Piatra Mica, poiana cu stana, Poiana Zanoaga si Bucegii masivi, pe fundal
Nu imi aduceam aminte sa fie asa ingusta creasta pe aici
Spre Padina Popii
Ascutitul e doar masiv din unghiul acesta si complet lipsit de zapada. Numai bun de o pauza de masa, intinsi la soare pe iarba uscata. 
Si mai departe pe spinarea de balaur
Fara ei viata mea ar fi in alb-negru
Coborarea nu merge rau deloc si pe Padinile Frumoase sunt sapate adevarate transee, se pare ca mai toata lumea de la Curmatura ori a urcat, ori a coborat pe aici. 
Ajunsi la siguranta padurii
Ne regrupam cu totii la nivelul padurii si de aici incepe doar o lunga plimbare in pas alert spre cabana si apoi spre Fantana lui Botorog, intrecandu-ne cu inserarea. Am castigat noi, nu doar cursa cu lumina, ci si un apus frumos vazut din Poiana Zanoaga si o tura reusita in Crai alaturi de oameni noi si frumosi. Si totusi, primavara cand vine? 

Foto: by Viorela & Raluca

vineri, 9 decembrie 2016

O Poiana de vis

Cu exceptia celor 3 participari la Postavaru Night eu nu am calcat prin Poiana niciodata iarna. Pana acum... Din Bucuresti e mai aproape Sinaia, chiar daca trebuie sa astepti jumatate de sezon ca sa se puna zapada de la Dumnezeu si sa poti schia si tu la Cota 2000. Dar in scurtele-mi treceri de iarna prin orasul de sub Tampa, m-am intrebat mereu cum o fi sa te scoli din pat, sa iti incalti claparii, sa iei schiurile, sa te sui in autobuz si sa debarci la partie. Pentru mine nu era nicio dilema aici de genul "o fi bine, o fi rau?". Cu siguranta nu putea fi decat bine si ii invidiam pe brasoveni pentru multe...Dar iata ca soarta a facut ca anul asta sa ma gasesc si eu printre norocosii astia de sub Tampa si dupa-amiezile sa ma gaseasca pe munte, si nu alergand anemic prin parc. Si bine mi-a mai fost. Asa bine ca anul asta nu mi-a mai fost demult. Sau poate niciodata.

Pana acum eventualele zile de concediu din mijlocul saptamanii erau petrecute invariabil pe bicicleta, dar de cand cu maximele astea negative, bicicleta sta acum pe trainer si trebuie sa ma reorientez. Primul gand era un trekking in Ciucas, dar Radu e de parere ca trebuie sa incerc o Poiana, ca nu o sa imi para rau. Zapada perfecta, partii goale, miscare cat cuprinde, mancare si prajituri la cabana, ce poti sa vrei mai mult? Hmm? Sa nu schiez asa jalnic? Sa fac ceva cu tracul asta legat de schi?
Radu a avut dreptate. Asa arata Poiana miercuri
Pai daca tot se pare ca nu se poate hiberna pana la primavara, e cazul sa scot nasul afara si sa cad la pace cu frigul. Si sa imi fac curajul sa ma sui pe schiuri. In ultimele ierni am cam evitat subiectul cand vedeam cum lovesc accidentarile la genunchi printre oamenii din jurul meu. Si cum nici eu nu ma stiu cu genunchi de fier, am zis sa ma tin departe de potentiale probleme. Insa iarna asta a inceput devreme...Sa tai cu totul schiul de pe lista nu pot, caci imi plac traversarile lungi si turele de raid. Asa ca trebuie sa ne reimprietenim cumva. Am zis sa o fac in stilul meu. Temenel si fara graba. Cu o zi de urcat pe foci si vreo 2-3 coborari in Poiana. De maine se deschide sezonul, asa ca o zi de liniste deplina pe partiile din Postavaru si la Julius Römer-Hütte era de neratat. 

Doar ca noapte a fost grea, mi-a cazut ceva aiurea la stomac si m-am perpelit pana pe la 2 jumate cand am admormit intr-un final. O ora asa inaintata de culcare nu poate sa insemne decat o sculare tarzie. La 10.00 mai precis. Inutil sa ma gandesc ca daca stateam in Bucuresti trebuia sa ma scol la 6.00 ca sa ajung la schi.

Cum stateam eu si faceam ochi, verific orarul autobuzelor si dupa o balba mica deduc ca am autobuz la 11.00. Adica nu peste o ora, ci peste 40 de minute, caci s-a facut deja 10.20. In timp ce alerg prin casa tragand simultan hainele pe mine, fierband un ceai si facand bagajul se face 10.45 si o iau din loc spre Livada Postei. Ajung fix la 10.59. Mancare n-am, dar ma bazez pe ceva de rontatit de la magazinele din Poiana si apoi pe o ciorba si un salam de biscuiti la cabana. Drumul pana la partii, echipatul, mai iau si ele timp si o iau in final din loc la 12. Sincer nici nu aveam de ce sa ma grabesc. E inca ceata si vremea buna se anunta pentru dupa-amiaza.

Motorasele nu trag cum mi-as dori, desi nu imi simt picioarele grele. In meniul pe care mi l-am promis la cabana mai adaug si Cola, poate ma mai scoate din letargie. In ciuda cetii e insa asa cum a zis Radu. Partia-i buna, doar cativa oameni care au urcat pe foci si acum coboara, ratracurile la datorie si tunurile care baga zapada la greu. 
Sa fie zapada pe partii
Sunt putin pierduta in spatiu in Poiana Ruia, dar pana la urma aleg varianta buna si ies la cabana mai repede decat m-am asteptat. 

Aici e aproape pustiu. Ma cinstec cu Cola si o prajitura si las ciorba pentru a doua urcare. Apoi imi adun tot curajul din buzunare, din rucsac si din suflet si ma sui pe schiuri ca sa ma dau la vale. Ma gandesc ca e bine asa. Eu cu stangaciile mele, cu partia goala si cu zapada asta buna, om ajunge noi pana jos, m-oi reimprieteni eu iar cu schiul. Sunt sigura ca estetica a lasat de dorit, dar am ajuns jos intreaga si fara plug. Ba chiar mi-a placut exclusivitatea partiei si cate o urma proaspata de ratrac pe care o prindeam si o urmam in viraje scurte si dese ca sa nu ies de pe ea.

A doua urcare merge mult mai bine. Iese soarele, se lumineaza, raman in bluza de corp si tricou si in final intru in atmosfera. 

Ma bucur sincer ca sunt aici, pe munte, simt viata cum alearga prin toti porii, frigul nu mai e ingrozitor, e doar o parte a iernii si cand e soare afara nu poate sa nu se lumineze si la tine in suflet. Urc din nou pana sub cabana, insa sunt atat de prinsa de ziua inceputa prost dar continuata nesperat de bine, incat ma conving ca nu mi-e foame si renunt la ciorba pentru o urcare pe varf. Si a meritat. O Poiana alba, mare de nori peste toata depresiunea si orizonturi deschise pana spre Ciucas. 


Mare de nori
Bag o a doua coborare, de data asta lunga, si mai am timp doar pentru o jumatate de urcare. Cot la cot cu apusul, cu Bucegiul, Craiul si Magura Codlei itindu-se de peste marea de nori urc ultima data. Si ratracurile si-au incetat forfota si din vale apar primii schiori de tura ai noptii. Eu simt ca mi-am facut damblaua pentru astazi. Vor exista cu siguranta suficiente seri pentru urcari si coborari la frontala, alergari nocturne, frig, zapada si munte. Acum mergem acasa pentru ciorba amanata de la cabana, ceai aromat si caldura. Vineri suntem iara acolo sus.

marți, 6 decembrie 2016

Cand iarna te ia pe nepregatite...

Tomna fuse si se duse. Idem copacii golasi. Ma multumeam si cu ei, cel putin, fara zapada, mai era o sansa. Sa se intoarca toamna, sa se suspende iarna, sa ma trezesc la primavara. Insa inexorabil a venit si ninsoarea mai sanatoasa la munte. Oamenii din jurul meu par destul de entuziasmati, Radu e momentan cu schiurile de tura prin Poiana, dar eu nu ma pot convinge sa scot nasul afara. Simt ca o sa inghet cu totul. Ma simt cumplit de nepregatita pentru iarna ce va sa vina, desi haine groase am mai multe decat in orice an. Dar entuziasmul tine mai mult de cald decat hainele groase, iar mie una, asta imi lipseste.

Sambata- Pe schiuri de tura la Malaesti

Radu zice sa mergem in Postavaru. Pe mine nu ma atrage deloc ideea asta. In Postavaru sigur nu merg, weekend, oameni la schi, aglomeratie...

Propun Malaesti si in mintea mea imi rezerv Magura Codlei ca plan de rezerva. Si asa nu am fost niciodata acolo. Un loc nou de descoperit, ziua scurta, pare un plan bun. Aparent insa ramane Malaesti.
Vedere de la Malaesti spre Postavarul cel alb si norul furtunos, by Radu
Radu zice sa plecam cand se crapa de ziua. Eu devin tare nedumerita. Ce e cu entuziasmul asta pe el? Nu, ora 9 pare o ora foarte buna de plecat. Ne sculam la 8, mancam ceva, plecam la 9, la 10 incepem sa urcam, la 12 suntem la cabana, la 3 coboram. N-a iesit chiar asa, caci nu ne-am suit pe schiuri la 10 si pana la cabana am facut mai mult de 2 ore, dar oricum in caldarea Malestiului nu era rost de schiat.
Primul click in legaturi pe sezonul asta
Omul de zapada patriot
Aproape de cabana
Cu Bucsoiul pe fundal
Viscolul de vineri noapte a maturat versantii si nu stiu unde a mutat zapada, ca sigur nu a depus-o in caldare. Daca pana la cabana am urcat pe schiuri, urmatoarea suta de metri a fost o munca de Sisif, fara cap si fara coada, caci zapada avea consitenta de bilute de polistiren, schiurile nu reuseau sa muste din ea, si fiecare intoarcere era cu cantec. Nici nu vreau sa imi imaginez ce parsiv o sa fie stratul asta de mazariche in 2-3 zile, cand stratul de zapada de deasupra o sa inghete, cel de la mijloc va ramane foarte mobil, si conditiile pentru o eventuala avalansa par intrunite. Asa ca fara sa facem prea multe lucuri in sus, coboram la cabana, ne ospatam cu 2 ciorbe de fasole, 3 prajituri si 4 ceaiuri si o luam din loc spre masina, pe acelasi traseu, de data asta cu schiurile in spate, caci zapada prin padure era total insuficienta pentru orice tentativa de a schia la vale. Finalizam ziua la Andrei si Claudia, cu o portie de spagete carbonara, gatite de Radu.
Culorile apusului peste Postavaru

Date si track: aici

Duminica- Potecarea pe Claubectul Azugii

Azi Radu chiar merge la schi in Postavaru. Magura Codlei ramane din nou pe alta data, caci planiesc sa ma duc cu Viorela pe bucla mare de la Azuga Trail Race. Nu in alergare, ci la o plimbare de iarna prin zapada, printre braduti, cu Bucegii pe fundal. In Azuga termometrul arata -6 grade. Noroc ca urcarea incepe hotarat si e mai eficienta in reglarea temperaturii interioare decat numeroasele straturi de haine pe care le am pe mine. Imi place padurea linistita, cu copaci inalti si rari prin care deschidem poteca. 
Culoar, by Vio
Mileu, by Vio
Imi place insa si mai mult cum arata locurile din culmea alba, ce ne va conduce spre varful golas al Clabucetului Auzgii. Tura de azi e potrivita atat pentru o zi cu vreme proasta, pentru ca merge in mare parte prin padure, cat si pentru zile de iarna insorite, cand gerul purifica atmosfera si muntii din jur (Bucegii, Craiul, Postavaru, Piatra Mare, Baiului, Neamtului si pana hat la Magura Codlei) se vad clar, albi, inghetati in platosa geroasa a unei noi ierni.


Tur de orizont 


Din nou nu nimeresc coborarea de pe varf, dar ceasul mai aduce pe poteca, pana la urma, si incepem o lunga bucata de fals-plat prin padure. Nu mi-o aminteam atat de lunga, asta si pentru ca de fiecare data am fost pe aici fie in alergare, fie cu MTB-ul, fie pe schiuri. Numai acum am luat-o batraneste la pas. 

Rabdarea ne-a fost pusa la grea incercare pana cand ne-am vazut in final la Susai. Speram sincer ca socotelile mele de acasa sa se potriveasca cu cele din targ si sa gasim macar pana sus pe Clabucetul Taului urme facute, caci altfel nu aveam sanse sa ajungem la lasarea intunericului inapoi la masini. Din fericire intuitia a fost buna si a doua parte a mers mai bine. Poteca de legatura intre Susai si Partia Cocos s-a scurs mai repede decat m-am asteptat, urcarea pe partie a mers si ea (in Predeal nu sunt inca intrunite conditiile necesare pentru un schi decent, asa ca partia era mai mult pustie), coborarea la Garbova a fost placuta, urcarea pe Clabucet a mers si ea bine, acompaniate de culorile apusului. Si ca si ieri, a fost un apus frumos. Cu nori rozalii pe fondul bleu al cerului, cu nuante de rosu, galben si albastru, topindu-se unele in altele la orizont si cu Craiul luminat frumos cand soarele a coborat in spatele Bucegilor. Merita o revenire aici, la primavara, cu MTB-ul. Pana atunci insa nu imi ramane decat sa visez. Daca as fi ursoaica, as hiberna pana in martie, zau asa!
Apusul zilei, by Vio
Date si track: aici