miercuri, 3 ianuarie 2024

2023 Pe scurt

Daca realitatea vietii de familie & angajat la corporatie m-au determinat sa tai de pe lista, temporar, rezumatul fiecarei luni in parte si sa raman doar la evenimentele mai importante si un album personal in Google Photos, o trecere in revista a unui an 2023, destul de aglomerat, se cerea totusi a fi facuta si sper sa fie un obicei la care sa nu renunt, oricata treaba as avea de facut.

Cand unii isi fac bilantul cartilor citite, investiilor, lectiilor invatate, eu imi fac bilantul timpului petrecut outdoor, in miscare sau admirand pur si simplul frumosul.

2023 a fost un an cu mult mai putin sport, cu ore mai putine afara, cu provocari pe plan personal si profesional, cu o alta realitate (cea de parinte ocupat). Insa pentru 2024 trag speranta sa inclin din nou balanta in sensul cel bun cand vine vorba de natura si de hobby-uri.
Ianuarie nu are nimic notabil. Cateva ture cu copiii, cateva ture solo in zilele cu vreme buna.
Tura traditionala de iarna pe Piatra Mica in varianta solo, fast & light

In Febuarie am fugit la caldura. Nu ca m-as plange de frig iarna asta, ianuarie fiind o luna suprinzator de calduroasa, dar o infuzie de soare nu strica niciodata. Cum inca parea a fi prea devreme pentru a-l lasa pe Marius exclusiv la bunici, planific impreuna cu Suzi un cantonament de iarna, intr-o destinatie unde iarna nu exista- Cipru. E prima data cand ajungem in Cipru si saptamana de acolo a fost tot ce iti puteai dori de la un cantonament. Soare, cald, tricou, pantaloni scurti, ture lungi, mare, ceva munte, locuri noi, atmosfera relaxata.



In Martie se termina deja rabdarea cu iarna si incepe goana dupa primavara, cu flori si cat mai mult timp petrecut afara. Daca vrei sa gasesti ghiocei, atunci Craiul e destinatia castigatoare.


In Aprilie, de Pasti, am facut impreuna cu Marius prima calatorie in afara tarii si a avut parte de primul zbor cu avionul. Elvetia a fost destinatia aleasa. Putina primavara, putin frig, multi prieteni.

Mai a insemnat inceputul sezonului competitional, o Prima Evadare unde am mers chiar bine, insa evenimentul de tinut minte a fost GR-ul in echipa exclusiv de fete. Am incercat sa facem initial o echipa de mixt intre prieteni, insa atunci cand am vazut ca nu se leaga, am aruncat, asa, la sentiment afirmatia ca "singura combinatie in care as mai participa ar fi o echipa de fete, dar de fete bune". Suzi a prins ideea si tot ea a inceput sa raspandeasca vorba, in cerc restrans. Desi nu ma asteptam, cele 6 fete bune s-au strans, asta pana cand Suzi a trebuit sa renunte si treaba a devenit si mai complicata, caci multe optiuni nu mai ramasesera. Soarta insa vrea ca acest GR sa aiba o echipa de fete, care sa mearga bine, si ne facem din nou 6- Watt's up Ladies. Cele 5 ore si ceva de cursa au fost un studiu de caz despre echipa, unul pe care mi-ar face placere sa il predau la orice workshop din corporatie. Am depasit toate asteptarile (inclusiv pe alea noastre) si a fost exemplul perfect de "unde-s multi (dar si disciplinati), puterea creste".


Iunie a continuat cu numitorul comun numit concursuri, cu o experienta noua- Campionatele Nationale de Sosea. Am vrut sa merg acolo pentru experienta unui pluton de fete si asteptarile nu mi-au fost zadarnice. Desi campionatele nu au avut organizatori, etapa de fond a fost ca la carte, cu drumuri inchise, politie, comisari si aproape 0 haos. 

Iulie a fost despre un proiect fain, Home2Moldoveanu, despre acele ture de anduranta care mie imi plac atat de mult (si imi ies atat de bine, sic!).

August a venit cu o pauza de concursuri, insa cu 2 ture faine facute in doi, ca in vremurile bune. Un Home2Omu2Home, tot din categoria anduranta, si o tura de Bikepacking in Fagarasul Estic.


Septembrie a fost despre primul concediu in 3, concediu pentru care aveam ceva emotii, caci nu stiam care va fi dinamica, cum se va adapta Marius la starea de a fi "pe drumuri", fara socializare cu alti copii etc. Realitatea ne-a depasit insa asteptarile si pana la urma am reusit sa ne simtim bine toti 3 in Dolomitii in care nu am mai ajuns de mai bine de 10 ani.




La capitolul concursuri, trebuie pusa totusi pe raboj cea mai buna cursa a sezonului- The Wall, de la Pucioasa, unde am mers mai bine decat in orice vise si am terminat pe 2 la general, in spatele lui Miriam. Din nou pluton de fete, din nou experienta faina, mai ales cand watii sunt la locul lori si picioarele nici nu ai zice ca nu au mai pedalat cum trebuie de luni bune...

In Octombrie am incercat sa profitam cat am putut de mult de orele de soare si de zilele calde de weekend, iesind des la cort sau la plimbari culinare, cum este traditionala tura de clatite pe Tampa :) .


Noiembrie a inceput cu un road trip in Albania, in vacanta de toamna a lui Marius, o experienta din nou, surpinzator de faina, cu plaje pustii, apa suficient de cald cat sa faci baie si destinatii alternative pentru zilele cu vreme proasta. Dupa 1 an si jumatate impreuna si putina formare in acest sens, observam aici filonul de aventurier si speram sa reusim sa il tinem viu cativa ani de acum inainte.




Decembrie se scurge lin si invariabil in directia sarbatorilor de iarna. Niste sarbatori destul de linistite, fara prea multa alergatura, cu acelasi bradut din stinghii albe, dar si cu cea mai faina experienta de mers la colindat alaturi de CPNT.


sâmbătă, 11 noiembrie 2023

Albania in extra-sezon


“Twenty years from now, you will be more disappointed by the things that you didn’t do, than by the ones you did do. So, throw off the bowlines. Sail away from the safe harbour. Catch the trade winds in your sails. Explore. Dream. Discover.”

Principala lectie invatata dupa Albania este ca atunci cand esti in dubiu daca sa mergi sau nu intr-un loc nou, ai face bine sa mergi. Chiar si atunci cand nu par a fi conditii ideale. Cu ceva calatorii anterioare (si experienta aferenta), sunt sanse destul de mari sa ai capacitatea, ca adult, sa poti desena ceva care sa iasa bine. Uitandu-ma in spate, decizia luata marti dimineata la ora 5 cand ne-am trezit nehotarati daca sa ne punem in miscare sau sa ne bucuram de ultimile frunze galbene acasa, a fost cea corecta, insa meritul sau catalizatorul a fost Marius, care cu trezirea lui matinala ne-a alungat letargia. Am renuntat la echipamentul de camping, am indesat in locul corturilor si sacilor de dormit multe jucarii atat pentru vreme proasta, cat si pentru plaja, am incropit pe masina asigurarile si check-in-ul si dusi am fost.
Lectia Albaniei- Niciodata nu amana sau anula o vacanta in familie

Albania nu e atat de calda pe cat ne asteptam... Duster-ul promis lui Marius s-a transformat intr-un Opel Corsa cu cutie automata, singura masina de clasa mica (si ieftina) gasita la o companie decenta de inchirieri masini, fara rezervare.

Din Tirana am luat direct drumul marii cu promisiunea de vreme buna pentru zilele urmatoare. 

Un apus nesperat, pe o plaja neinteresanta de pe litoralul albanez

Albania e (inca) / si despre plaje salbatice

Cum primele zile se anuntau a fi zile de plaja, pornim vanatoarea de plaje faine. Mai intai pe google maps, iar apoi in teren. Prima alegere a fost una inspirata-Porto Novo, intr-un capat de peninsula, cu nisip fin si valuri spumoase. Marea cu apa sarata si suprafata agitata nu pare a fi pe gusturile lui Marius, dar cu rabdare, reusim sa ne imprietenim cu valurile, sa ne distram calarindu-le, sa acceptam sarea ca pe o parte din jocul numit mare. 





Porto Novo

A doua zi, ne continuam drumul spre sud, sarim un pas de 1000 m si schimbam marea. Ionica ne asteapta cu ale ei plaje cu pietris, pietre de care Marius nu pare a fi deranjat, dar ale caror masaj noi nu il apreciem deloc. De data asta am mers direct la pomul laudat-Gjipe Beach. O plaja fara acces auto, pe vremuri secreta, pe care acum insa o stie toata lumea. Probabil ca in sezon e compromisa, dar acum nu sunt mai mult de 10 cearsafuri si spatiu suficient. Desi este un golf, marea e totusi agitata, valurile sunt mari si pietrele nu ajuta la partea de echilibru. Totusi printre reprize de joaca si intrat in mare, orele se scurg si apusul ne prinde pe drumul de intoarcere spre masina. Culorile lui prevestesc schimbarea vremii, ce ne va determina sa ne gasim si alte activitati in Albania. 



Ibizza style

Albania e mai mult decat plaje

La Ksamil in sudul sudului, acolo unde apa este de un turcoaz superb nu am mai ajuns. Din Sarande am cotit spre est, pentru un scurt hike la un lac supranumit si "Ochiul Albastru", iar apoi am urcat spre Gjirokaster, un oras din Albania inclus in Patrimoniul Unesco datorita arhitecturii otomane foarte bine prezervate. Au fost 2 zile cu multa ploaie (cred ca Brasovul s-ar fi inundat daca ploua atat), insa ploaia calda ne-a permis sa si hoinarim pe strazi vechi si noi, sa urcam scari nesfarsite care se preling printre zidurile caselor, sa vizitam vechi case albaneze cu arhitectura de inspiratie otomana, precum si un castel si un muzeu al armelor. A fost prima experienta de turism cultural cu Marius, ca sa zic asa, si a fost un succes atat pentru copil, cat si pentru parinti. E interesat de observat in anii urmatori daca acest gen de vacante culturale vor prinde, deoarece Europa e cel mai ofertant continent la acest capitol. 

O drumetie scurta la "ochiul albastru"





Castelul si muzeul armelor din Gjirokaster- un loc bun de vizitat atunci cand ploua

Un centru vechi, foarte pitoresc si bine pastrat in Gjirokaster


Sa merg sau sa nu merg in Albania ?

Noua Albania ne- a placut in felul ei, insa nu e pentru oricine. Albania e o tara din Balcani si fara o intelegere si o acceptare a spiritului balcanic, nu o sa mearga. 

Ca orice tara din Balcani e o tara a contrastelor. Pare o Romanie a anilor 2000, cu magazine care vand pantofi vechi, lipite de magazine cu pantofi de firma, dar made in China, cu ateliere intunecoase de croitorie, lipite de magazine cu rochii de ocazie, cu comert mic, in care pare ca fiecare fie vinde, fie cumpara ceva. Cu masini relativi noi, dar autobuze vechi, cu blocuri comuniste, cu mult gunoi aparent sau ascuns, dar si cu infrastructura turistica (hoteluri, restaurante etc) scalata la influxul din vara.

Unele lucruri sunt mai ieftine ca la noi (mancarea de tip fast-food, cazarile, masinile de inchiriat), altele sunt mai scumpe (benzina, mancarea din supermarket). Per ansamblu, Allbania nu e ieftina, nivelul fiind apropiat de cel al Romaniei. Albania e murdara in zonele populate, doar in munti scapi de gunoi. Din aceasta cauza si variantele de wild camping, la o adica, trebuie alese cu grija. Oamenii sunt insa faini - ca in intreaga peninsula Balcanica, deachisi si binevoitori, chiar si cand nu te poti intelege decat prin semne/ tonul vocii. 

Eu m-as intoarce cu siguranta, sa explorez si partea de est unde am stat prea putin, precum si ceva plaje unde nu se poate ajunge eventual decat cu barca sau caiacul. As reveni probabil la mijloc/ final de septembrie, cand e vreme stabila, apa calda,  si se termina sezonul turistic. 

Pana cand vom reveni, cum Albania a fost despre mare, inchei cu cateva poze luminoase si calduroase, cat sa ne treaca peste iarna ce se apropie.





Foto by Radu

marți, 19 septembrie 2023

RGT The Wall 2023

Am pus The Wall in calendar, cu semnul intrebarii, dupa ce, la Nationale, fetele mi-au spus ca anul trecut la Seciu a fost pluton de fete. Asa ca m-am decis sa urmaresc cursele de sosea din calendarul RGT, sa vedem ce se intampla anul acesta. Si prin august asteptarea a luat sfarsit. S-a scris negru pe alb, m-am inscris cu Early Bird, probabil inca sub efectul fain al experientei de la Nationale.

Acum am si mai putin antrenament, dar o bicicleta upgradata de Radu cu niste roti de carbon, care au facut si ele o diferenta clara pe plat, coborare si pe portiunile valonate, cel putin comparativ cu timpul meu de acum 2 ani. Comparand dupa cursa segmentele, trendul a fost unul clar. In 2020 am urcat mai bine, in 2023 am fost mai rapida. 
Si per total, in economia generala a cursei, se merita sa fii mai rapid vs sa urci mai bine

Pe drum spre Pucioasa am refacut calculele de acasa si am ajuns la aceasi concluzie. Singurul loc pe podiumul extins pentru care se va duce lupta va fi locul 5. Restul cam erau arvunite. Unul lui Miriam, unul Antoniei, unul Catalinei, unul Ancai... 

Mi-am facut si planul si i l-am impartasit frateste si lui Suzi cu care am impartit orele de drum: incerc sa stau cu primul pluton pana la Sultanu, apoi oricum se va rupe orice grup si ne adaptam din mers. 

Ies la incalzire pe primele si ultimile urcari si descopar cu bucurie ca wattii sunt acolo unde trebuie. Pe urcarile din Poiana au stat ascunsi, de ii dadeam disparuti la fiecare antrenament inghesuit in pauza de masa, insa dimineata asta par ca si-au bagat mintile in cap si sunt prezenti la apel.

Din avantajele unui start cu 16 fete e ca nu ai de ce sa te grabesti sa te asezi in fata... Pleci maxim din a doua linie...  Si pleci tare. Sunt in spatele masinii arbitrului, cu mana pe schimbator ca pe tragaci. Stiu ca aici, pe gaturile de inceput nu trebuie sa ma pierd. Daca scap de ele, pana la Sultanu e relativ usor. 

Pe la km 9 ne formam un grup de 6 fete si incepem sa ne rotim la trena. Se merge potrivit, fiecare pastrand rezerve pentru ce va urma. Iau primul gel inainte de urcare. Nu pentru cele 5 minute de efort ce vor urma, ci pentru fals-plat-ul spre Adunati. Cu Sultanu nu imi pun mintea. Il abordez conservativ la inceput si metodic de la jumate incolo. Miriam si Antonia tasnesc si duse sunt. Raman in ritmul meu, cu Suzi si Catalina. Catalina ramane putin in urma, continui cu Suzi si de la jumate incep sa urc in serpentine si sa simt fiecare pedala. Dar am exercitiul acesta al vizualizarii si stiu ca trebuie doar sa mai invart mereu inca o pedala si voi ajunge sus. Motivatia +1 e cand o vad pe Antonia ca impinge la bicicleta. Eu imi continui abordarea picior = piston si ii fac de petrecanie Sultanului. 

Respir cale de 2 pedale si 2 guri de apa si incep coborarea unde ma las prinsa si depasita de Suzi. Planul il facem pe plat, din 2 vorbe, de indata ce terminam coborarea: are tot sensul sa fugim de Catalina si Antonia. Nu atat cat sa o prindem pe Miriam, ci cat sa iesim din raza vizuala a fetelor. 

Nu ne iese si din 2 ne facem repede 4. 

Catalina propune sa facem morisca. Nu avem experienta suficienta la treaba asta (eu sigur nu am), dar incercam sa invatam, la propriu, din mers. Si The Wall incepe sa se simta ca o cursa. Ni se spune cate zeci de secunde are Miriam in fata. 

Incepem sa lucram impreuna. Doare si e greu. Nu ai cand sa bei, nu ai cand sa mananci, nu ai cand sa gandesti. Invarti doar pedala si respiri. Ajung sa tip la un cal sa se dea din drum. Cu baietii vorbim frumos :). 

Din 30 de secunde scadem la 20. Si vine urcarea la Adunati. Aici plec cu Antonia. Si Antonia are masina in spate, asa ca stiu exact ce sa execut. O urcare perfecta la FTP. Pe la jumatate o vedem pe Miriam si cam tot atunci, Antonia pierde din elan. Nici in visele mele nu aveam sa pedalez vreodata in spatele lui Miriam. Bine, inca eram departe, dar cumva, sesizabil, reduceam din diferenta. Fiecare sfat si incurajare pe care le primea Miriam de la antrenorul ei ma tine concentrata pe partitura mea. Gresesc putin la final, caci uitasem ca portiunea superioara e valonata, dar ma descurc sa indes si un gel in gura, precum si o ultima scurta urcare. Noroc ca gelurile de la SiS nu cer apa imediat...

Miriam primeste incurajari sa dea drumul la coborare, caci coboara bine. Ma gandesc ca nu sunt eu chiar Suzi pe coborari, dar fata de medie,  am si eu o sansa. Nu presez. Imi convine sa fie in fata mea, sa vad trasa. Ma apropii insa pe final si o intreb cinstit daca vrea sa lucram pana la ultima urcare ce precede finish-ul. Sa tot fie vreo 15 km pe care ii faci mai repede in doi sau doua, decat de capul tau. Primesc un da. Si de aici incepe din nou cursa. 

Acesti 15 km au durut. Bicicleta a zburat. Era un cocktail de viteza, adrenalina, motivatie. Cum Miriam nu e chiar mare, munceam chiar si la plasa si asa cum analizam ulterior cu Suzi, nici nu am o pozitie foarte aero, chiar si in drop bar-uri. Nu ne schimbam dupa un interval fix, ci la un simplu semn din cot. Insa clar Miriam a dus trena mai mult decat am dus-o eu. Stiam ca o sa urce mai bine ca mine la final, dar locul 2 tot parea asa, un vis frumos. Distanta fata de fetele din spate (nu stiam cine dar banuiam ca sunt Suzi, Antonia si Catalina) ramanea constanta. Semn ca absolut toata lumea muncea. Treceam pe langa mici grupuri de baieti si chiar daca se asezau in spatele nostru, noi continuam acelasi joc al schimbarii la trena. Laitmotivul acestui segment a fost "lanseaza bicicleta". Si Miriam chiar stia sa faca asta. Eu trebuie sa mai invat, dar am inteles, cu ajutorul lui Radu, care e beneficiul. Numai sa ai picioare si puls pentru asta. 

Cu pulsul in gat si ochii mari aseptam sa vina o data intersectia care sa marcheze inceputul ultimei urcari si sfarsitul acestui cocktail de supliciu si adrenalina. Miriam pleaca. Eu urc mai batraneste, de parca ar avea din nou 3 km urcarea asta...Ma abtin sa ma uit in spate. Ii urmaresc cu privirea tricoul albastru a lui Miriam si trec linia de sosire cu un timp si cu un loc la care nu sperasem. Antonia si Suzi erau imediat in spatele nostru. La aceleasi 30 de secunde, semn ca nu am muncit degeaba. 

Pentru mine una cursa a fost mult mai intensa decat cea de la Nationale. Am muncit la ambele, insa in moduri diferite si pentru obiective diferite. Daca as fi avut o sansa la podium la Nationale cu bicicleta de la The Wall ? Poate ca da. Dar sigur nu mai mult de locul 3. The Wall a fost una din cele mai bune curse ale sezonului, apreciez initiativa de a avea start separat la fete si cu siguranta voi mai participa si la alte curse in format similar.



Ca la orice concurs fara copil, se lasa si cu multa socializare


Foto: Bogdan Popa & Victor Marin