miercuri, 28 iunie 2017

Valea Zarnei si MTB in creasta Fagarasului

Asocierea bicicleta - creasta Fagarasului nu e prea intalnita. Fagarasul nu are neaparat cautare pe doua roti. Este mai mult un univers al trekkingului, zile lungi, rucsac mare sau incursiuni de o zi pe vai si muchii nordice. Doar pe sud sunt cateva circuite clasice, precum tura spre Curmatura Malita, si desi este brazdat de multe drumuri forestiere (si lungi) acestea nu au continuitate, terminandu-se cumva brusc in jurul altitudinii de 1300-1400 m. De acolo ori faci cale intoarsa, ori te angajezi intr-un lung push si carry bike. Cand am ajuns prima data la poalele Fagarasului cu gandul de a urca cu bicicleta in creasta alaturi de Radu, Dani si Doru, nu aveam, fara indoiala, nici cea mai mica idee in ce ma bag. A fost in egala masura greu si frumos. Salbaticia vaii Bandei, Craiul la apus si frumoasa bucata ciclabila de dinainte si de dupa Berevoescu au marcat amintirile mele din Fagaras. Cu toate astea in minte, m-am intors, pentru o noua explorare- de data asta pe Valea Zarnei. Pe scurt, pentru cine nu are rabdare sa citeasca intreaga poveste, vrea doar un rezumat si sa dea scroll peste poze (da, sunt ok si cu asta): a fost din nou greu, frustrant si frumos. Greu pentru ca 600 m diferenta de nivel cu bicicleta in spate nu sunt ca 600 m diferenta de nivel in alergare, frustrant, pentru ca nu am tehnica, nu am incredere in mine si in modul in care pot sa strunesc bicicleta mai ales cand sunt in SPDuri (si cand nu sunt, nu are niciun Dumnezeu, caci pantofii nu stau neam pe pedalele mininaliste) si frumos, pentru ca Fagarasul e unic, mare, roz la vremea asta si siret: cand e greul mai mare, iti scoate in cale o stana cu branza buna, un urs, un peisaj fain. ori cand frustrarea atinge cote maxime, o bucata faina in care stai pe bicicleta.
Mica aventura de fata nu ar fi fost posibila fara ajutorul lui Nico, Cindy, Suzi si Iustin, care ne-au dus pe noi si bicicletele noastre, pasageri, pana in Capataneni. Sambata dimineata Radu a luat startul la Vidraru Bike Challenge, eu, mai cumpatata si fara absolut nicio chemare spre concursuri anul asta, am decis sa ma menajez pentru incursiunea in adevaratul Fagaras. Spun adevaratul Fagaras, pentru ca traseul de concurs merge mai mult prin paduri si pe drumuri forestiere, fiind 95% ciclabil chiar si pentru un MTB-ist fricos ca mine. 
Dolce far niente sau cum sa te manajezi placut
Plecam din Capataneni pe la 17.00 cu gandul sa trecem de Slatina (Ag) si sa cautam un loc de cort pe Valea Doamnei. Nu am reusit nici macar atat, caci Radu era obosit dupa cei 90 de kilometri in regim de concurs si traseul nostru sarea vreo 2 muchii si cobora in 2 vai pana in Slatina (odata muchia dintre Turburea si Bradetu si a doua oara cea dintre Gruiu-Nucsoara si Slatina). Drumul framantat de copitele vacilor era asa cum il stiam de acum cativa ani cand am fost pe acolo cu Cristi, iar urcarea din Bradetu spre Gruiu (noua pentru mine) zici ca a fost deschisa cu ratracul, asa niste gradiente avea serpentinele cu pricina. Doua lucruri merita asternute pe hartie din acest sfert de zi: faptul ca in Bradetu, la aprovizionare, am luat (din nou) prea putina mancare si prea putine dulciuri, astfel incat in creasta visam doar prajituri scaldate in valuri de crema de cicolata si imaginea a trei babute ce stateau pe o banca, in dreptul unei case cocotate in varful dealului din Nucsoara si ma incurajau ca pana aici a fos de urcat si de acum e tot la vale. 
Sa tot fie ora 20.00 cand incepem coborarea si cum avem si apa si de-ale gurii, hotaram sa ne oprim inainte de Slatina, daca gasim un loc fain. Drumul se inscrie cumva in serpentine, urmand o perioada culmea dealului si cu destul de multa usurinta gasim pe o laterala o plaforma cu iarba scurta, ferita de vant si cu priveliste spre satul de sub noi si spre primele culmi ale Fagarasului. 
Prin fanete, ocolind drumul de vaci
Summer time life is easy

Dimineata se arata buna
Duminica dimineata pornim pe forestierul de pe Valea Doamnei si ne felicitam pentru locul intim si izolat de aseara pentru ca aici, petrecerea, muzica si gratarele sunt in toi. Dupa baraj se face insa liniste. Forestierul de pe Valea Zarnei e initial intim, ingust si frumos, bucatile mai inguste in care raul se strecoara printre peretii verticali alternand cu portiuni mai largi ce ofera o serie de prime perspective zona mai inalta a Fagarasului. Din loc in loc exploatarile de lemne au deteriorat drumul, lasand in urma doar santuri pline de noroi. Chiar si asa, forestierul nostru moare brusc la putin peste 1200 m, in dreptul unei traversari a apei. Trecem pe malul celalalt si noi si bicicletele si decid sa ma opresc sa ma spal. Ziua in amiaza mare, la un capat de drum unde numi tractorul poate razbi stau doar in pantalonii de ciclsim si dau cu sarg transpiratia jos de pe mine. Nu era nevoie sa fiu asa de harnica chiar de la prima trecere a raului, caci vor mai urma inca 4. In total au fost 5, la distanta mica una de alta, mereu urmand acealasi ritual: bagloslovit, descaltat, agatat incaltarile de rucsac, trecut om si bicicleta pe malul celalalt, bagloslovit din nou apa rece ca gheata, stat cateva minute pe mal sa isi revina picioarele la temperatura, incaltat, luat bicicleta de coarne, pornit mai departe. Repeat de 5 ori.
Deja pe forestierul de pe Valea Zarnei
Ultima trecere a raului
Pana la urma scapam de tot acest dans inutil si dam peste o bucata suprinzatoare, la putin peste 1300 m altitudine, unde stam pentru o perioada pe bicicleta. Pana cand drumul principal se bifurca in mai multe drumuri secundare. Plec in explorare pe cel mai din dreapta, care si urca pronuntat, sperand ca de sus sa am o imagine mai buna, de ansamblu, a optiunilor avute. Drumurile astea prin Fagaras pot fi adevarate capcane pentru ca multe sunt doar drumuri de exploatare, care nu duc nicaieri si mor pe un versant abrupt. Intr-una din aceste capcane era sa cadem si noi. Google maps arata un drum clar ce ducea catre o stana, drum pe care ne-am angajat si noi, cu avant, carand/ impingand bicicleta. Asta pana cand drumul s-a terminat cu o ruptura de panta si cu ceva deasupra noastra, pe malul celalalt al unui parau aproape vertical, ceva ce parea a fi un drum. Radu e convins ca aiae continuarea, eu sunt mai putin convinsa de asta. Asa ca Radu isi ia bicicleta in spate si pleaca in explorare prin bozii. Se dovedeste a fi continuarea, razbesc si eu in urma lui si fagasul cu pricina ne duce in coborare la stana pe care o vedeam din satelit. Aparent, varianta castigatoare nu era nici drumul din dreapta pe care am mers eu la inceput, nici drumul intrerupt pe care am iesit noi la stana, ci varianta de mijloc, ce se tinea pe langa firul apei, pe malul ei stang in sensul de urcare.
Nu speram sa mai stam pe bicicleta pe aici
Drum de taf
Imagini familiare
Bozii time
Radu se abate putin pe la stana, unde se vedea ceva animatie, cu gand sa intrebe de poteca mai sus si sa vada daca poate cumpara niste branza. Dupa o vreme il vad ca vine insotit de unul din ciobani cu o punga in mana, omul ii arata directia de mers (fix in sus pe vale), dau mana barbateste si ...pranzul se apropie. Eram cam pe sponci cu mancarea, iar o branza buna nu strica niciodata. Putea sa fie chiar si nesarata. Am invatat lectia si de data asta am pus si niste sare la mine. Branza se dovedeste a fi un festin regesc. Doua tipuri, ambele de oaie, bine scurse, una mai proaspata si una de burduf. Intra excelent cu paine si cum de apa nu ducem lipsa, putem manca pana nu mai putem. Stam pe loc si asteptam sa coboare oile de pe munte, le lasam sa treaca pentru a nu avea niciun fel de reglari de conturi cu cainii si pe la 15 si ceva, calea spre Curmatura Zarnei ne e deschisa. Valea e numai a noastra (asa credeam noi).
Inca mai avem din ea la frigider. O paste o mamaliga
Initial poteca ramane pe langa firul de apa si merge placut, castigand usor altitudine. Momentan impinsul bicicletei e mai spornic decat caratul ei. In 30-45 de minute ajugem intr-o caldare intermediara, unde mai sunt ceva tarcuri de oi si un adapost rudimentar. In fata ne sta un prag destul de mare, ce ne separa de caldarea superioara si unde nu mai scapam de carry bike. Insa e prima data pe ziua de azi cand ma opresc locului si exclam ca e frumos. Mi-a fost cumva dor de salbaticia Fagarasului din vaile nemarcate de pe sud, de caldarile sale largi smaltuite cu flori, de norii ce alearga pe cerul albastru de deasupra noastra inainte de a se strange cocoloase in jurul varfurilor din creasta. Pe aici reusim sa speriem si un urs tanar care dispare rapid pe versantul opus. Noi ne continuam urcusul sisific si abia pe ultima suta de metri diferenta de nivel, gasesc o combinatie ok in care sa car bicicleta pe rucsac timp idelungat, odihnindu-mi in egala masura mainile.

Cam asa urci in Fagaras cu bicicleta :)


Cam pe aici a trecut ursul inaintea noastra
Ca si in Valea Bandei, iesirea in creasta e cumva in serpentine pe un drum innierbat foarte slab conturat. Ne-am spetit ceva pe Valea Zarnei, dar acum cand ma uit in spate stiu ca am mai pus o piesa din puzzle-ul numit Fagaras la locul ei. De cate ori voi trece de acum inainte prin Curmatura Zarnei, valea din sud nu va mai fi un loc necunoscut, o parte obscura a masivului, ci voi sti ca undeva la 1400 m e o stana, ca poteca e una buna, valea e cumva segmentata de 2 caldari si drumul ce pleaca de la stana spre Valea Doamnei e unul anevoios cu multe treceri prin apa. De acum vor exista asocieri si o oarecare legatura afectiva, inerenta pentru toate locurile pe care le cunoastem. De acum voi avea amintiri de pe Valea Zarnei.

Curmatura Zarnei e neobisnuit de jos, la 1900 si ceva de metri si mai avem de urcat pe traseul de creasta pana la 2300 m. Nu ne intalnim cu nimeni, urcam in liniste, fiecare cu gandurile sale, cu efortul propriu, despartiti de cateva sute de metri bune. Il vad pe Radu cum pe anumite portiuni merge pe bicicleta. Eu merg de regula pe langa ea, constant, ca un metronom. Inainte de coborarea spre Bratila ne regrupam. Aici e loc fain de stat, caci Craiul de peste drum ne face siret cu ochiul. Hotaram ca nu are sens sa tragem spre Comisu in seara asta si ne oprim la refugiul din Curmatura Bratilei. Adapostul arata mai prost ca acum 2 ani, dar avand in vedere ca suntem singuri ne descurcam cu ce avem. Radu cade rapus de raceala destul de repede, eu atipesc din cand in cand, insa las usa deschisa, ca sa mai aerisesc putin inauntru. O inchid abia cand se lasa intunericul, ma cocolosesc in sac si adorm si eu, somn lung de iarna intr-o noapte scurta de vara, de la 8 seara la 7 dimineata.
In creasta poti sa mai si mergi pe bicla
Crai si nimic mai mult
Bratila
Luni profitam de bruma de rezerve refacute dupa noaptea de odihna si urcam spre Berevoescu pentru a prinde coborarea lunga spre Rudarita. Incheiem de facto tura la Plaiul Foii, cu o ciorba si o portie de papanasi mancate pe terasa cabanei pustii, cu Craiul ridicandu-se vertical, mai bine de 1000 m peste drum. Nu stiu daca vom mai reveni anul asta in creasta Fagarasului pe biciclete, caci ne mai asteapta si Iezerul, si Leota si o multime de alte masive, dar cu siguranta, in Fagaras ne vom intoarce, caci sunt atat de multe de facut si am profitat prea putin de aropierea pe care ne-o ofera acum Brasovul.
Bratila dimineata

 


Nebun de roz
Finalul e aproape- Pecineagu in zare
Se intalneste munte cu munte, d-apoi om cu om, chiar si intr-o zi de luni
Date si track:

Foto by Radu

luni, 5 iunie 2017

Florar de Brasov 2017


3.05 Magura Branului-descoperire

Ar fi trebuit sa fie o aventura din timpul saptamanii si am carat dupa noi si sac de dormit si sateluta, dar pana la urma s-a transformat intr-o plimbare de final de zi. O plimbare foarte frumoasa, in care am descoperit un loc nou, mai precis Magura Branului. Pentru a face cat de cat un circuit am lasat masina in Pasul Predelut si am incercat sa gasim o poteca spre culmea magurii. Am boschetarit ceva, inclusiv pe un fagas abrupt pe care s-au tras busteni mai demult, de am ajuns sa merg in 4 labe, dar pana la urma s-a aratat la fata si poteca cu pricina. De acolo a fost simplu. Poteca ne-a scos negresit in marcajul BR care vine din Bran, Bucegii ne-au suprins, caci pareau din unghiul acesta extrem de aproape, inaltandu-se ca un zid in fata noastra, iar apoi muchia ne-a rezervat o plimbare frumoasa pana ce am ajuns in partea cealalta, fata in fata cu Craiul. Aici am gasit o platforma excelenta ca loc de bivuac, doar ca era batuta de vant din toate partile, asa ca am amanat pentru o data ulterioara atat bivuacul, cat si explorarea marcajului pana in Magura. Dar vom reveni. Candva, intr-o noapte de vara fara vant, mancand cirese, privind apusul, iar mai apoi numarand stelele.

Date: aici 
Creasta Craiului dintr-o perspectiva ce te unge la suflet

Gasind o poteca buna (nemarcata) la coborare
4.05 Solomon-Stejeris

Prin Brasov tot ploua. Putin si des, cat sa tina potecile ude sau chiar noroioase. Cand prinzi 2-3 zile uscate la rand, e clar: iesi cu MTB-ul. Stejerisul e unul din traseele mele preferate si am lasat multi kilometri sub talpa adidasilor pe acolo. Mai putin sub roti, caci desi in cea mai mare parte e o placere sa te dai la vale, are cateva bucati mult prea tehnice pentru mine, carora nu le dau de cap neam. E adevarat ca nici mersul singura nu ajuta. Urc clasic pe drumul de la Pietrele lui Solomon, apoi cobor in Poiana Mica si apoi prind poteca larga de pe Stejeris. 

Date: aici 

11.05 Cand intreci masura (Tampa si Stejeris in alergare)

Si eu si Radu aveam in minte o alergre. Eu mai cumpatata, Radu mai heirupista. Evident ca Radu ma corupe si se strang cat de un semi. Chinuiti, ultimii 6 km mai mult mersi, semn ca am intrecut masura.

Date: aici 



12.05 Plimbare pe Tampa cu Marco si Estele

3 seri au stat la noi Marco si Estele. El italian, ea din Catalunia. S-au intalnit pe drum si au decis sa pedaleze o perioada imprena. Au fost probabil cei mai fun cicloturisti pe care i-am gazduit ever. Imi e greu sa spun ce a facut ca cele 3 seri sa fie atat de placute. Poate firea lor deschisa, poate serile lungi care ne gaseau pe toti in jurul mesei, gatind, macand, facand schimb de retete, degustand. Poate masina de facut paste pe care Marco o cara cu el si pe care a folosit-o inca din prima seara pentru niste tagliatele superbe si delicioase. Sau chitara mica ce colora auditiv miezul zilei, in care Marco, pe veranda, cu o cana de cafea in mana canta ceva, in timp ce eu lucram. In ultima seara ii corup la o plimbare pe Tampa, la semnul cu Brasovul pe care Estele l-a remarcat inca din prima zi. Speram ca mai am cativa asi in maneca cu Dupa Ziduri, Turnul Alb, Promenada si de ce nu cu traseul pe Tampa. A fost o plimbare la fel de placuta ca si zilele petrecute impreuna. Vorbind cu Estele despre cate in luna si in soare (ca fetele) si trecand alaturi de Marco prin toata Italia de la nord la sud, si schimband impresii despre sunetele atipice din limba romana, radacini lexicale comune in italiana, romana si franceza, neratand nimic de la modificari linvistice in franceza si pana la denumierea leurdei in italiana sau a licuricilor in spaniola. Seara o incheiem cu o mamaliga autentica si un gris cu lapte, innobilat cu stafide si cu topping de rubarba ramas din seara anterioara. Pana sa vina Marco de la piata cu o legatura de rubarba nu am luat seama la ea, desi era plina piata. Acum pazesc o oala in care fierbe prima dulceata de rubarba ever. Si pare buna. Marco, pasionat de gatit si agricultura ecologica a adus in mod cert un plus de savoare zilelor petrecute impreuna, iar Estele cu firea ei mereu vesela, un plus de culoare.

Date: aici 

Crema de vanilie home made cu topping de rubarba si mere

Clasica mancare de linte a lui Radu
Paine adevarata, branza de burduf in scoarta de brad si alte delicatese locale
Pe spatele telefonului lui Estele, un mesaj sugestiv, amuzant, agramat, dar de succes

Paste home made
Si pregatiti pentru noi kilomnetri prin secuime

13.05 Crucur cu sculare matinala la 6 dimineata

Foreca anunta ploaie incepand cu ora 10. Tot weekendul. Treaba pare compromisa, dar nu e panica. Sambata si duminica avem program de zugraveala in Racadau. Asa ca poate sa ploua. Totusi, ca sa nu zicem ca a trecut weekendul pe langa noi si ne-a prins cu bidineaua in mana, ne mobilizam in mod exemplar sambata la ora 6.30 pentru o urcare matinala in Poiana. Ma mir si eu de mine cu cata usurinta m-am sculat, chiar inainte sa sune ceasul. La 6.30 in cea mai deplina liniste ies pe usa. Asteptam cumva cu nerabdare sa ies pe poarta, in orasul inca netrezit, pe forestierul de la Pietrele lui Solomon absolut pustiu. Eu, invartind ritmic la pedale. Nu trag de mine. Drumul pana in Poiana Ruia e lung, eu dimineata functionez doar 75% (celalalt sfert inca doarme) si vreau cumva sa ma bucur de clipa asta de liniste universala. Hai ca o iau pe aratura. Inainte de a intra pe Drumul Rosu ma intalnesc cu o caprioara deloc sfioasa, pe Drumul Rosu cu un iepure, iar cand intru pe Crucur ma suna Radu care era si el pe finalul urcarii si coboram impreuna, motiv bun pentru mine sa mai exersez una alta. Acasa, Marco ne asteapta cu o omleta cu urzici, mai mancam si ultimile bunatati din frigider, oamenii se astern la drum si eu dau o fuga pana la piata pentru alte chestii gustoase.

Date: aici 

16.05 Bod- Halchiu - Codlea, cu Suzi

Initial aveam in minte un plan frumos spre Sfantu Gheoghe, dar o sedinta prelungita pana aproape de 7 fara un sfert m-a facut sa reconfigurez. Pe la Colonia Bod ma intersectez cu Suzi care venea din sensul opus, asa ca mergem impreuna spre Halchiu si apoi Codlea, vorbind cate in luna si in stele. Radu a fost dezamagit cand a aflat ca nu am mers la trena si am pierdut vremea in modul acesta, atat de feminin de a face tura.

Date: aici 

17.05 La cules de muguri de brad- prospectiuni

Iarasi plec pe la 7 de acasa, de data asta dupa un drum la piata in cautarea rubarbei pentru dulceata. Tura se inscrie pe acelasi fagas culinaro-organic, caci la ultima alergare am vazut ca bradutii de pe Tampa au inmugurit bine, asa ca m-am gandit sa dau o urcare pe Valeaa cu Apa si apoi o coborare spre oras si sa investighez problema. Avem si prima recolta. Coborarea merge nesperat de bine pana in Saua Tampei, dar de acolo nu prea mai am timp sa merg spre La Iepure, asa ca o iau direct spre Racadau si Dobrogeanu Gherea. Mai asteptam socul si delicatesele de primavara sunt complete.

Date aici 
Prima recolta
23.05 Fuga cu noaptea 

Ma bag la o tura lunga de cursiera spre Sfantu Gheorghe si ma cam alerg cu noaptea.

Date: aici 

24-25.05 Ceaiul de la ora 18.00 si cafeua de dimineata...la Batrana

Aproape vine vara si noi inca mai pregetam pe acasa in timpul saptamanii invocand scuze de genul: ploua, e frig, e prea frig, nu se mai incalzeste odata etc. E totusi timpul sa luam taurul de coarne, caci presimt ca vara o sa treaca in ritm de InterCity pe langa noi. Radu zice ca vrea sa isi faca zob muschii pentru ProPark, asa ca lasam bicicletele acasa si plecam la trekking. Radu in ritm alert, eu cu Ionut in ritm de povesti spre Batrana. Urcam integral pe PR pana la Refugiu si putin suprinsa de lejeritatea traseului, fascinata de frumusetea si linistea Bucegilor pe inserat la mjloc de saptamana, imi incoltesc in minte noi idei. Apusul nu e spectaculos, dar sufletul meu se simte bine, papilele gustative sunt si ele fericite dupa o masa copioasa la refugiu si spatele meu apreciaza confortul noii saltelute de la Therm-a-rest.

Noaptea se anunta a fi friguroasa, dar de data asta am avut hainele potrivite la mine si nu a fost nimic de speriat.

Cobram matinal spre masina si la ora 9.00 sunt la munca. Secretul unei seri la peste 2000 m il tin pentru mine sau il ascund pe blog intre prieteni.
In Poiana Gutanu
Directii

Apus la Batrana
Date: aici si aici 

28.05 Pana prostului fara pompa la el

Plec pentru prima data sa explorez forestierul din Noua, de la Zoo, care merge spre Timis. Aveam de gand sa urc apoi la Bunloc si sa cobor pe TR dar uit acasa pompa. Imi dau seama pe drum, insa decid sa nu ma intorc dupa ea. Care e posibilitatea sa fac pana tocmai acum, avand in vedere ca nu am mai facut pana din toamna anului trecut? Pai maxima cand nu ai pompa la tine. Pana se produce cand coboram in Timis. E brutala, roata fata e desumflata in 2 minute. Profit de faptul ca Radu nu avea in plan decat o tura scurta de alergare pe Tampa si il rog sa vina sa ma recupereze.

Date: aici

29.05 Cel mai lung drum la spalatorie

Azi aveam in plan sa ma duc sa spal Simplonul, ca sa il gaseasca Em curat pentru ProPark. Doar ca in drum spre spalatorie merge si o tura, nu-i asa? Desenez ceva care sa ma scoata cat mai aproape de spalatorie. Cristian nu e suficient de aproape, asa ca ajutandu-ma de Strava heat map duc drumul pana la intrarea in Brasov. Iese o tura nefericita, singura portiune faina fiind continuarea Stejerisului pana in punctul in care traseul de la Bike Race coboara spre Poiana Aviatorilor. De acolo drumul era ba bolovanos, ba noroios, ba afanat de rotile motoarelor de enduro. TR spre Cristian nu imi spune nimic. Insa aventura incepe dupa Cristian, cand intru pe o retea de drumuri de exploatare cu muult noroi, ma rafuiesc cu o javra si cu stapanul ei si (ma) sperii de 2 mistreti. Scap teafara, dar promit sa nu mai calc pe aici caci locurile nu mi-au spus nimic. Intr-un final, cu ultima geana de lumina intru si in Brasov si opresc si la spalatorie

Date: aici 

vineri, 26 mai 2017

Iezerul Ighiel- Ramet (Trascau Z3)


Peste noapte s-au risipit norii si cerul s-a limpezit. Prin plasa hamacului in scurtele momente in care ma intorceam de pe-o parte pe alta priveam stele ce se tot indeseau. 

Lumina ma trezeste pe la 6 si cum ma simt destul de odihnita m-as cam scula, ca sa pedalam de toate orele de lumina. Dar trag cu urechea si pare ca toata lumea doarme, asa ca stau cuminte in banca mea, pardon, in hamacul meu, si pana la urma ma fura din nou somnul. 
Locul de bivuac (by Cristi)
Mancarea ramasa de la masa de seara se transforma in mic-dejun si urmand simtul de orientare al lui Radu iesim din Poiana Ascunsa cu destul de putin efort daca e sa ma intrebati pe mine, respectiv cu o noua sesiune de push bike pentru Cristi si Octavian. Intersectam un marcaj BR si studiind Google Maps gasim un drum care ar urma sa ne coboare fix la Iezer la Ighiel. Elanul ne-ar putea fi din nou curmat de un obstacol neprevazut, respectiv ceva noroi de exploatare, dar din fericire e de scurta durata si drumul forestier devine din ce in ce mai bun, pana ce ne gasim deasupra iezerului- cel mai mare lac de baraj natural calcaros din tara. In mod suprinzator pe aici domneste linistea si fumul de gratare, respectiv ecourile manelelor lipsesc cu desavarsire. Aproape ca as pregeta mult si bine aici, o seara si o dimineata pe malul lacului, privind doar cum se joaca lumina, citind, scriind. Dar weekendul nostru prelungit se incheie curand, seara zilei de azi si dimineata zilei de maine ar trebui sa ne gaseasca din nou acasa. 
Mic dejun
Iezerul Ighiel

Pentru a ajunge la casele noastre avem doua variante: cea directa (asfalt spre drumul national Teius-Aiud) sau sa incercam sa gasim o combinatie de forestiere, drumuri de caruta si poteci care sa mearga cumva paralel cu drumul national, urcand culmi si coborand vai (in total ar fi cam 3 culmi de sarit) astfel incat sa ajungem cat mai aproape de Aiud. Cristi, Octavian si Vali aleg varianta scurta, eu si Radu continuam sa ne dam de toate orele de lumina si ne despartim de baieti in Galda de Jos. Continuam drumul spre Cetea iar de acolo spre Raicani si Tecsesti. Drumul e in mare parte ciclabil, dar cand si cand mai avem parte si de o portiune de push bike. E pustietate mare pe aici. Aflam ca din Poiana Galdei venea un alt drum, praticabil auto, ce se va uni mai in fata cu drumul nostru, dar faptul e consumat, asa ca nu ramane decat sa il pun aici la catastif pentru o data urmatoare. Si zona asta pare din ce in ce mai parasita si natura isi reintra rapid in drepturi. Mi-a ramas pe retina imaginea unei case de lemn, cu acoperis din fan prin care crescuse un copac. Metafora la vedere a unei naturi mai puternice si a vremelniciei omului.
Privind spre Piatra Cetii

Pe TR spre Cheile Cetii
TR-ul era o capcana. Am gasit pana la urma drumul cel bun
Pedalam, nu ne lasam
Coborarea spre Valea Manastirii e destul de directa si brutala si nu impresioneaza cu nimic. Serpentinele drumului ce urca spre Ramet se vad pe versantul opus si Radu ma ameninta cu o urcare de zile mari. La cat de bine e tersat insa drumul ma indoiesc totusi sa nu fie ciclabil. Serpentinele sunt in general de bun augur. Mai problematic e cu liniile directe.

Segmentul cu pricina se dovedeste a fi o urcare frumoasa, ciclabila dar provocatoare, care te tinea mereu in priza, concentrat, fortandu-te sa iti alegi bine trasa si nu doar sa dai la pedale. Segmentul aferent pe Strava se numeste Ramet (Alpe d'Huez) si se continua la putina distanta de unul mai scurt, numit sugestiv si foarte romaneste "spre AB04VACA".
Urcarea spre Ramet
La magazin in Ramet descoperim cu stupoare ca e deja ora 19.00, dar opresc cat pentru o cola si niste alune. Apoi blana la vale pe drumul judetean ce tine o culme lunga si ne scoate in mai putin de o ora de coborare rapida si legata in centrul Aiudului.

Au fost fara indoiala 3 zile pline care nu au facut decat sa ne aprinda curiozitatea. Din planul de acasa am facut mai mult partea de aventura si am lasat pentru o data ulterioara partea de adunat kilometri.. Chiar daca jumatatea ramasa are mai multe drumuri, culorile toamnei ii vor da o nota in plus de sarm, si o fac inca de pe acum interesanta pentru o noua aventura de septembrie in Trascau.

Traseu:  Poiana Ascunsa-marcaj BR- Iezerul Ighiel- Ighiel-Ighiu- Cricau-Galda de Jos- Cetea- spre Tecsesti- Fata Pietrii- Valea Manastirii-Ramet-DJ107L-Aiud

Date si track: aici

Cateva detalii tehnice

Pentru planificarea turei am folosit in principiu Strava heat map, iar la fata locului, Bikemap, Google maps si evident indicatiile localnicilor

Echipamentul a fost in mare similar cu cel pe care l-am avut in tura de la Chisinau, dupa cum urmeaza:

1. In Seat bag
- sac de dormit de vara
- hamac
- 1 pereche colanti lungi din polar (pentru dormit) 
- 1 bluza cu maneca lunga de dormit 
- 1 pereche de ciorapi de schimb+ 1 pereche groasa de ciorapi pentru dormit
- 1 bandana 
- 1 pereche chiloti
- 1 pufoaica
- o camera de rezerva prinsa de cadru, multitool, petice, leviere, pompa, lumina spate
- frontala
- perie de dinti, pasta de dinti mica, spray anti-capuse, crema de soare, sapun mic
- un sac mic si compact de la Salomon, care se poate face rucsacel, pentru cumparaturile de seara si transportat mancarea la locul de campat, agatat bagaje seara, cand pun hamacul etc 
- un lant/antifurt (poate fi inlocuit cu ceva mai compact) 
- 2 saci menajeri de tras peste salteluta/ seat bag in caz de ploaie.
- power bank, cablu telefon, cablu ceas.

2. Pe ghidon: salteluta+ cordeline+ carabiniere pentru hamac

3. 2 bidoane de apa.

4. Un rucsac de 20 l in spate in care am pus in principiu mancarea, foita de vant si o bluza cu maneca lunga, acte, servetele etc

Ce as mai fi avut nevoie: crema anti-frecare (am imprumutat de la Vali).


Foto by Radu