luni, 10 octombrie 2016

India- Cateva cuvinte de sfarsit


India a reprezentat cu siguranta o iesire din zona de confort. Ne-am simtit aruncati in haos, insa 30 de zile mai tarziu, cand am revenit in New Delhi socul cultural trecuse. Dupa 2 saptamani de stat in tara, mancat bine, revazut prieteni si povestit aventuri, deja luam in calcul o reintoarcere in India. Nu chiar anul urmator, ci la un moment dat. Poate nu chiar pe bicicleta, ci intr-o combinatie de motor inchiriat la fata locului si trekking pe vaile izolate din Ladakh (Zanskar, Suru si ce vai or mai fi de descoperit). Mai sunt inca multe locuri de vazut si drumuri de explorat. 

Luna petrecuta in India ne-a demonstrat, pentru a nu stiu cata oara, ca prejudecatile nu isi iau rostul:

- Ne asteptam sa fim "hartuiti", cu o droaie de indieni stransi in jurul nostru si cerandu-ne atentia si banii din buzunare. 

Nu s-a intamplat asa. Oamenii au fost mereu rezervati, iar atunci cand ne-au ajutat, au facut-o dezinteresat, necerand nimic in schimb.

- Ne asteptam sa trebuiasca sa negociem la sange totul. 

Nu a fost cazul. A negociat Radu putin la cazari, insa cam atat. Preturile pentru alimente erau cumva legiferate. In cazul produselor ambalate, erau scrise pe spatele ambalajului, in cazul fructelor si legumelor, dupa cateva cumparaturi in diverse orasele stiam deja pretul corect, iar pentru mesele gatite mancate pe drum, la fel, am invatat repede care e piata. In plus, nu erai niciodata singur si puteai face comparatie intre pretul platit de clientul din fata ta / localnicii de la masa alaturata si cat ti se cerea tie sa achiti.

- Ne asteptam sa ne simtim in nesiguranta, cel mai probabil datorita faptului ca in mentalul individual este intiparit gandul ca oamenii cu pielea tuciurie trebuie priviti cu rezerve. Asa ca m-am pregatit sa nu scap din ochi bicicletele si orice piesa de echipament detasabila de pe ele. 

Am inteles repede amandoi ca e cazul sa ne relaxam. Nu numai ca nu ne-a luat nimeni nimic, ba chiar, atunci cand am pierdut trepiedul au venit oamenii dupa noi sa ni-l dea inapoi.
Eu si o clasa intreaga de vitori invatatori indieni
- Ma asteptam sa fie muuulta mizerie. Dupa dusul rece de la sosirea in New Delhi si din primele 2-3 zile, cu cat am inceput sa urcam mai cu spor spre munte, cu atat a disparut si mizeria. Mizeria evidenta (gunoaiele) este legata in mod cert de densitatea oamenilor pe kilometru patrat. Si cum de  la +3000 metri sunt din ce in ce mai putine asezari, dispar si gunoaiele. Mizeria aceea mai ascunsa, gen mese murdare prin localuri, mobiler vechi prin hoteluri, paine invelita in ziar etc, cu astea am supravietuit, ne-am obisnuit si au devenit pur si simplu neinteresante. Cu siguranta nu merita sa iti bati capul cu toate aceste detalii, pentru ca pur si simplu o sa innebunesti. India nu e un loc bun pentru oamenii obsedati de igiena, insa daca poti trece peste, esti pe drumul cel bun.

- Ma asteptam ca traficul sa fie o nebunie.

A fost, la inceput, cand a trebuit sa ne suim pe biciclete in mijlocul unui orasel (dupa standardele indiene) de 1 milion de locuitori si sa mergem pe partea stanga a drumului. Primele zile au fost obositoare, insa apoi traficul s-a rarit, pana cand aproape ca a disparut complet in zona pasurilor de 5000 m si in Spiti. Ne-am obisnuit si cu claxoanele.


- Ma asteptam ca bicicletele noastre indiene de 200 de Euro (de fapt facute in Taiwan) sa ne tradeze cand ne era lumea mai draga. Sa mearga bine prima saptamana si apoi sa se transforme usor, usor, in niste janghine, de pe care sa cada piesele una cate una.

Nope, si aici m-am inselat. Bicicletele, niste Firefox Target made in Taiwan ne-au slujit credincioase pana la final, pe toate drumurile pe care le-am bagat si in afara de putin surubarit la sabotii de frana, alte neplaceri nu ne-au dat. Da, roata nu era deloc centrata, aveau doar 21 de viteze, furca fata era mai mult de decor, dar chiar nu conta. Au fost numai bune pentru ce le-am cerut sa faca. Apoi le-am vandut mai departe cu 50% reducere fata de pretul cu care le-am cumparat.

- Ma asteptam la drumuri proaste.

Au fost fara indoiala si drumuri proaste (anumite portiuni din Spiti si anumite portiuni din Manali-Leh) insa destul de mult asfalt bun si gradiente prietenoase pentru urcarile in pasuri. Acest lucru se datoreaza si faptului ca cel putin ruta Manli-Leh este folosita de coloane nesfarsite de camioane care transporta bunuri dintr-o parte in alta si mai ales aprovizioneaza Lehul pentru sezonul rece.



Drumuri de toate felurile
 - Ma asteptam ca mancarea sa fie picanta. 

Aici nu m-am inselat. A fost picanta de la un capat la altul si am mancat cantitati incomensurabile de orez garnisit doar cu un toping anemic de dhal. Dar mancarea e buna. Gustoasa, excelent condiementata daca ar pune mai putin chilli in ea. Orezul se asorta aproape in fiecare seara cu mancarea de linte gatita de Radu. Linte al dente, caci la +4000 m nu mai fierbe nici lintea. Ne-au lipsit fructele si legumele, dar nu pentru ca ele nu s-ar gasi in mod normal, ci pentru ca ne-am invartit noi pe la 4000 m mult timp, prin locuri care nu aveau nici macar asezari permanente, pentru ca erau voluminoase, grele si pentru ca noi voiam sa mergem fast and light. Tot felul de pofte imi dadeau tarcoale si a fost o usurare sa ma conving ca nu am nimic daca mananc omleta. Omleta dimineata, orez la pranz, linte seara, biscuiti cu cacao intre, cola, mountain dew, ceai. Un meniu destul de insipid, repetitiv dar care imi dadea suficienta energie sa merg mai departe zi de zi. Doua reguli am respectat cu sfintenie: fara carne si numai apa imbuteliata (au fost 2-3 seri cand nu am mai avut apa imbuteliata si am fiert ceva apa si am facut ceai). Cu exceptia unui episod de diaree de o seara, provocat mai degraba de ceva ce nu mi-a cazut bine, nu am avut alte probleme cu stomacul.
Varietatea de feluri de mancare din campie
A fost inlocuita curand de orez si dhal
- Ma asteptam sa am probleme de aclimatizare, sa imi fie rau, greata, sa ma doara capul, sa ma simt ametita, sa fac push-bike la urcarile in pasuri.

Nu a fost cazul. Urcand fiecare metru cu picioarele si plamanii nostri ne-am obisnuit cu altitudinea pedala dupa pedala. Pasurile s-au succedat progresiv: 4600, 4800, 4900, 5050, 5300, dupa fiecare pas coborand de fiecare data la altitudini mai mici. Da, randamentul era mai mic. Fie din cauza altitudinii, fie din cauza drumului prost, fie a diferentei de nivel ce trebuia acoperita zilnic, media era in jur de 60-65 km/zi. Zilele cu 80 km erau zile foarte bune. Am fost pe alocuri ametita, mai ales cand ieseam brusc din cort si m-a durut ocazional, seara, capul, insa doar seara sau dimineata, inainte sa ma pun in miscare. Insa nu a fost nimic persistent sau deranjant. Cu siguranta nu as fi putut alerga un marton la 47000 m altitudine, dar o pedala si apoi inca o pedala am fost aproape mereu capabila sa dau.
Primul pas, si singurul din Spiti- Kunzum La (4590 m)
Nakee La, 4740 m
Lachung La, 5059 m
Chang La, 5360 m
Tang La -Indienii zic ca asta ar fi al doilea pas ca inaltime din lume...Nu o fi chiar asa, dar +5300 are.

Si la final, cateva aspecte logistice, pentru cine e interesat:

* Biletele de avion au costat putin peste 500 de Euro, cumparate cu 2 luni inainte (bagaj de cala de 30 kg inclus).

* Am aplicat online pentru viza: https://www.indiavisa.org.in/faq/how-india-visa-works. Confirmarea a venit in 2 zile si cu respectiva confirmare + pasaport, am primit la aerorpot viza turistica standard de 30 de zile.

* Pe langa viza am mai avut nevoie de 2 permise, pentru a putea trece prin Spiti si a putea merge la lacul Pangong. Asemenea permise sunt necesare pentru zonele apropiate de granita, mai ales in cazul granitelor disputate (in cazul nostru granita cu China) sau pentru anumite zone izolate unde se doreste un control strict al numaruli de turisti. Permisele se obtin usor. Cel pentru Spiti din Manali, Shimla si Rekong Peo (pe sensul nostru de mers, toata tevatura durand 1-2 ore), iar cel pentru Pangong, din Leh.

Resurse utile: Permis pentru Spiti, respectiv permisele pentru zona care apartine de Leh

In Leh sunt zeci de agentii de turism, carora le lasati doar pasaportul dimineata, si seara va luati de la ei permisele. In general permisele sunt valabile 7 zile, timp suficient pentru a tranzita zona pe bicicleta si a chiar a zabovi 2-3 zile daca aveti in plan sa faceti trekking in zona. Nu aveti nevoie de fotografii sau copiii dupa pasport, viza etc. Fotografiile se vor face pe loc daca e nevoie, la fel ca si copiiile dupa diverse documente. Pentru turisti birocratia e acceptabila, iar daca alegeti sa colaborati cu o agentie, birocratia e 0 pentru voi iar comisionul agentiei chiar nu e mare deloc si aveti preturi super ok daca va luati mai multe permise pentru diverse zone prin ei.

* Bicicletele. Cum Lufthansa si-a schimbat politica privitoare la transportul gratuit al bicicletelor in limita a 30 de kilograme bagaj total, in prezent bicicletele taxandu-se separat cu 50 EUR pentru zborurile continentale si 100 EUR pentru zborurile intercontinenatale, si cum exista mereu o anumita bataie de cap in a ambala bicicleta pentru transportul par avion, am ales sa ne cumparam niste biciclete la fata locului. Firefox are niste MTBuri echipate decent, cu care ne-am facut treaba. Au magazine cam in orice oras mai mare. 

Modelul folosit de noi a fost acesta (aici gasiti si specificatiile). Am avut dupa noi: portbagaj spate (1 buc) + o pereche de coburi, sei, pedale, cauciucurile noastre si saboti de schimb. 



Biciclete. Pinionul ala de Megarange ne-a scos pe multe urcari i din bucluc
* In primele 2-3 nopti am dormit la hotel, pentru ca pur si simplu era imposibil sa gasesti un loc de cort. Orice suprafata plata era deja ocupata de alte corturi ale indienilor ce traiau acolo cate 5-6 suflete in 4 metri patrati. Apoi, am ajuns in munti si am dormit la cort in majoritatea serilor. Au fost putine exceptii (in orasele mai mari, unde voiam sa ne si spalam, sa spalam haine sau sa facem o zi de pauza). Nu am avut niciun fel de probleme campand pe marginea drumului, nu am cautat in mod special locuri ferite si am legat mereu bicicletele una de alta, asezandu-le langa cort, fara teama ca ne vom trezi fara ele a doua zi dimineata.
Concurenta mare pe locurile de cort. Pentru noi, clar nu mai era loc
Primul loc de cort
A presupus de dimineata 30 de minute de carry bike+ bagaje


Locurile de cort devin insa din ce in ce mai frumoase si mai salbatice
* Ne-am planificat segmentele astfel incat sa ajungem macar o data pe zi la o asezare (permanenta sau temporara) unde sa gasim mancare gatita/ apa imbuteliata de cumparat.
Dhabele din campie

Dhabele devin din ce in ce mai bomba

Pana cand ajung sa fie doar niste corturi ce sunt demontate la final de sezon
* Nu am facut un calcul al cheltuielilor, insa de departe, cele mai scumpe au fost biletele de avion. O aproximare a costurilor totale ar fi 2000 EUR/ 2 persoane/ 30 de zile. Comparativ cam asta ar insemna 10 -12 zile de schi in Austria sau un Revelion la un hotel de 4 stele din Poaiana Brasov. Asa, ca sa pun cumva cifrele in context.

* Resurse: 

- India Lonely planet (se pot lua si capitole separate)
- Himalaya by bike pentru rute, profil, poze
- The land of snows- info generale despre Ladakh 

Toata lumea ne intreaba ce planuri avem pentru anul acesta, in ce aventura mai pornim. Sinceri sa fim, nu stim nici noi, dar fara indoiala se vor cristaliza niste idei. Si stim ca impreuna facem o echipa de cursa lunga:



Si un scurt filmulet cu destul de multe poze si impresiile lui Radu:

Postarile zilnice pot fi regasite aici

Foto by Radu

3 comentarii:

  1. Postarea asta e în ton cu schimbarea pozei de profil pe facebook (Mike on bike) și cu sentimentul puternic al unui dor de ducă ce străbate dinspre rânduri. Încotro? Tot înainte și în doi, destinația vine de la sine :)
    p.s. să treci episoadele în pagina de Cicloturism, că eu acolo am căutat mai întâi link-ul.

    RăspundețiȘtergere
  2. Will do! Mersi de feedback. Mai sunt multe de lucrat la blog si aparent in ultimele luni sunt mai ocupata sa produc material pentru blog, decat sa il pun la punct :). Speram sa imi iasa iarna asta, dar uite, trece iarna si nu am facut nimic.

    RăspundețiȘtergere
  3. Hello I visited there so many amazing things are there that's why i like this country a lot.
    thanks for sharing this with us.

    RăspundețiȘtergere