vineri, 30 septembrie 2016

India- Leh-orasul de la 3400 m (Z21)

Dupa un dus bun si mancare buna, incep sa cauti idei pentru a-ti umple zilele ramase libere caci Leh-ul nu iti ofera prea multe posibilitati. Asa ca ne mobilizam cu dublu scop. Sa vedem cum putem ajunge cel mai ieftin si cu bicicletele intacte la un lac din est, de la granita cu China si sa cumparam fructe si legume. Incepem cu un pepene galben, un pic altfel decat soiurile de la noi (parca ar fi fost incrucisat cu un mar), continuam cu toate autogarile, statiile de taxiuri si cateva agentii de turism si ne hotaram pentru  un taxi care ne cere 3500 rupii pana in pasul de 5300 m care e la jumatatea distantei intre Leh si lac (Pangon). Oferta e buna pentru ca pretul general vehiculat era cam 4200 de rupii, acum daca taximetristul o sa si apara maine dimineata la pensiune, ramane de vazut. 

Restul zilei ne-o umplem cumparand mancare si delectandu-ne cu painici proaspete din bazar, salata de rosii cu ton si branza, pepene rosu si o delicioasa tarta cu caise gasita la o cafenea din zona pietonala. Da, Leh-ul are 2 zone pietonale: bazarul si zona noua, construita pe model europen cu spatii largi si vitrine luminoase. Aici gasim si un fel de supermarket cu produse europene (in  India preturile sunt cumva reglementate si scrise pe ambalaj, asa ca nu prea conteaza de unde cumperi produsul- din centrul unui oras mare sau din satul de la capatul lumii, problema fiind ca in satul de la capatul lumii nu gasesti decat biscuiti si cola). Asa ca avem parte de mancare buna, facem provizii, stam cu burta in sus la racoare si ne refacem entuziasmul pentru alte 4 zile in sa.

Leh-ul are si doua librarii cu o multime de albume si carti faine, si daca mi-as fi putut face cumva un fel de abonament la ele, sa stau cate o zi intreaga adancita intre perne citind lucruri interesante despre Ldakh si India in general, as fi lasat Pangong-ul pentru o vizita ulterioara. Dar asa ceva nu este posibil, cartile sunt de vanzare, nu pentru rafoit, asa ca nu ramane decat sa punem picioarele la treaba si sa descoperim prin propriile noastre forte un alt coltisor de Ladakh.

Cum din cauza unor conflicte in Srinagar, tot internetul este taiat in Jammu si Kashmir (prescurtat mai jos JK) si in afara de cartelele de telefon din JK nu merge nimic (nici roaming, nici prepay din alta provincie, nici apeluri internationale) nu prea avem cum sa dam de veste acasa. Ne invartim degeaba pe la toate internet cafe-urile din zona, asa ca pana la urma ne oprim...la posta. Nu pentru vreo telegrama, ci pentru un experiment. Singurele obiecte luate din librarii au fost 2 vederi, pe care le trimitem acasa, una catre parintii meu si una catre parintii lui Radu. Suntem curiosi daca vor ajunge inaintea sau dupa noi. Sau daca vor ajunge pur si simplu.

JK este o provincie interesanta, in care coabiteaza 3 religii. In zona de est se practica o forma a budismului, similara cu cea practicata in Tibet. Cu cat inaintezi inspre spre vest (si deci spre Pakistan), musulmanii devin majoritari. Chiar si in Leh se gaseau cel putin 2 moschei, chemarea la rugaciune a muezinului, animand in fiecare dimineata centrul turistic, inca adormit. La aceste 2 curente principale s-au adaugat dupa 1947, cand Ladakhul s-a deschis pentru turisti si indienii veniti mai din sudul Indiei, special ca sa lucreze in turism si servicii, care au adus in zona hinduismul.

Un ultim loc fain din Leh care merita amintit aici este un magazin eco/ organic cu o multime de produse interesante: dulceturi locale, fara zahar sau conservanti, dintre care preferata noastra a fost cea de caise, fructe desidratate (fara zahar adaugat), tot felul de ceaiuri, carti SH, saci-pijama si plase de panza, apa purificata pe care o luai la jumatate de pret, daca veneai cu PET-ul tau, un sistem de colectare a PET-urilor, 10 rupii reducere daca aduceai borcane goale, fulare, manusi si alte produse hand-made, un sistem de a-ti aduce hainele la spalat etc. Am tot revenit acolo, mai ales pentru apa si gem de caise :).

Pentru cine e curios ce s-a intamplat cu vederile, am si un epilog: ambele au ajuns in Romania, la cateva zile dupa ce ne-am intors si noi acasa. Deci posta indiana, chiar functioneaza.
O masa regeasca in Leh, din pacate din nou, majoritar picanta. Noroc cu cartofii prajiti si pachetelele de primavara
Posta indiana
Foto by Radu