duminică, 2 august 2015

Creasta Fagarasului de la Turnu Rosu la Urlea




De multa vreme nu am mai simtit fluturi in stomac inaintea unui concurs, d-apoi inaintea unei ture. De data asta au venit pe miercuri. Vineri un examen important (a se citi si costisitor) batea la usa, dar apropierea lui ma lasa mult mai rece, in comparatie cu gandurile care mi se invarteau prin cap cu privire la tura din weekend: o tentativa de a face creasta Fagarasului la 2 zile, cu Claudia

Cum pe creasta am fost prima si singura data in 2006, m-am aplecat cu maxim interes asupra catorva jurnale de pe net, cu descrieri, timpi de parcus, surse de apa si alte informatii utile. Tot citind si vazand sageti indicatoare cu timpii de marcaj imi dau seama ca e groasa treaba. Ar trebui ca timpii nostri sa fie constant la jumatate fata de timpii de marcaj ca sa ne iasa cat de cat planul…

Cristi ne ajuta in ambele zile cu o masina de suport. Dus pana in Turnu Rosu, urcat apoi la Balea unde urma sa si dormim si apoi recuperat din Rudarita (speram noi). Unul din locurile ramase libere in masina e ocupat de Viorica si oamenii gasesc repede idei de ture pentru ambele zile in Fagaras. 

Vineri noaptea dormim la Claudia si sambata dimineata ne gaseste in bucataria din strada Toamnei, sorbind cafea si trezindu-ne la realitate.  In fata ne sta o zi lunga. Pe cand treceam cu masina pe la poalele Fagarasului mi se pare incredibil ca voi merge pe acolo, pe sus, 2 zile cap-coada. Si din nou, senzatia de “vai cat e de lunga creasta Fagarasului” revine mai puternica plantandu-mi un gol in stomac. Trec localitatile una dupa alta cu distante de cativa kilometri intre ele, eu recapitulez cabane si varfuri si inca dinainte de a pleca ma intreb in ce naibii m-am bagat. Sau ce naibii am generat (ca ideea mi-a apartinut). 

Se anunta o zi caniculara in campie, prognoza dadea un neverosimil 32 de grade la Avrig, asa ca pun 2 l de apa in rucsac si recapitulez sursele de apa, incercand sa fac un plan cat mai bun, pentru a nu pierde timp inutil, coborand spre nord sau spre sud pentru a alimenta cu apa. In rest inghesui cat mai multe batoane si cat mai felurite in rucsac si cu bagaj (relativ) usor, plecam la 7.30 de la Manastirea Turnu. E racoare, dar asta nu va tine mult. Fix cam cat dureaza padurea.
Superba padure in lumina dimineatii
Inceputul turei ne este aromat de tufele de afine. Initial sunt mici si trebuie sa ne aplecam, dar pe masura ce urcam, santul poetcii se adanceste si tufele ne ajung la nivelul mainii, astfel ca nu mai pregetam cu aplecatul. Punem ochii pe o afina mare, o luam din zbor si o lasam sa se topeasca in gura, bucurandu-ne de gustul jumate astringent, jumate dulce si acceptand cu placere urmele movalii de pe degete. Mai sus dam peste culegatorii de afine, care deja aveau o productie respectabila in cosuri. Nici nu aveti idee cum te indeamna un cos cu afine sa bagi mana in el, sa te infrupti din bobitele mov si apoi sa faci ce? Probabil sa fugi. Doar ca daca nu fugi ca Balan nu ai nici o sansa, caci si afinarii erau multi. 
Recolta
Ne multumim pana la urma doar cu ce am adunat noi in trecere si iesim in bataia vantului si soarelui in Chica Pietrelor. Inceputurile, pe plaiurile domoale ale Fagarasului estic merg bine si ajungem binisor si cu forte intacte in Saua Apa Cumpanita. Pe portiunile plate alergam, doar, doar atingem si noi un progress bar de 5% din traseu alergat, caci mai mult ca sigur, dupa ce ajungem in zona mai accidentata a crestei nu va mai fi rost de alergat (nu pentru noi, cel putin). 

Depasim Saua Apa Cumpanita si intram pe teritoriul Claudiei (zona cu Suru-Lacul Avrig). Asa cum ma asigurase Claudia, gasim un izvor cu apa buna chiar in poteca, ne completam rezervele de apa si eu imi ud baticul. Am adoptat pentru astazi tehnica batic ud, care tine si racoare si protejeaza si ceafa si urechile de soare si + sapca. Trebuie cumva sa pastrez umbra si racoarea, caci pe creasta, doar cate o piatra sa mai faca o bruma de umbra. 

Coborand spre Portita Avrigului
Lacul Avirg
La Lacul Avirg cautam zadarnic un astfel de loc, asa ca ne oprim pe malul lacului si ne bagam picioarele in apa. Facem o pauza de 10 minute aici, mancand si relaxandu-ne putin, mai ales ca mai departe vom tot avea de urcat. Incepem cu Garbova, continuam cu Scara (interminabil urcus) si apoi cu Serbota. Imi este inima stansa cand ma gandesc la Custura Saratii. Sunt foarte curioasa cum o voi privi acum, dupa 9 ani de experienta pe munte. Esential este sa nu ne grabim pe aici. Mai bine mai incet si mai sigur. 

Claudia merge inainte, gaseste drumul si descurca coborarile in pasajele amenajate cu lanturi. Un singur horn buclucas ne face sa ne invatim inutil pe acolo cautand variante alternative, dar revenim cuminti la horn si plec prima, profitand de faptul ca sunt mai inalta si exploatand la maxim bruma de tehnica de la catarat. O descatarare in ramonaj ma scoate la baza hornului. Claudia e mai mica si intra cumva cu totul in horn. Sunt aproape in punctul de minima altitudine a custurii si de aici avem putin plat si apoi doar de urcat. Pe urcusul spre Negoiu nu mai sunt asa verde cum eram la inceputul turei, dar macar e innorat si racoare. Pe creasta a fost pana acum suspect de pustiu. Foarte putini oameni in ambele sensuri, pe custura am fost singure. 
Custura ne sta in fata

Pe Negoiu e ceva animatie, ne facem un selfie si apoi plecam la vale. Ma macina intrebarea pe unde sa coboram. Strunga Dracului ar fi prima optiune daca este deschisa. Este rapida si apoi beneficiem de o frumoasa poteca pe curba de nivel spre Caltun. Strunga Doamnei e mai lunga, mai intortocheata si presupune un efort suplimentar (si timp pierdut). Asa ca intram pe Strunga Dracului. Lanturile sunt in stare buna si e mai usor decat pe custura Saratii. In 30 de minute de coborat atent si alternativ pentru a nu ne da reciproc pietre in cap suntem la baza strungii. Aici cer o noua pauza si apoi alergam usurel pana in Portita Caltunului.
Hai, ca nu o fi dracu' chiar asa de negru
La lac, o atmosfera de tabara de baza. Multe corturi, oameni care se relaxeaza la soare, totul la  2000 m, intr-o caldare inconjurata de munti, cu lacul oglindind cerul sau vice-versa. As pregeta mai mult aici sa ma bucur de liniste si de locuri, cum spunea si Claudia, sa tot vii aici si doar sa stai o zi cu o carte buna in mana, privind nuantele lacului ce trece de la albastru-cerneala la azuriu in functie de lumina zilei si dansul norilor pe varfurile de  2500 din jur. Poate cu alta ocazie, cand va fi putin mai liniste, poate la un inceput sau sfarsit de sezon in Fagaras. 
Caltun
Momentan ne sta in fata Laita si bucata de la Caltun la Balea mi se parea cea mai curveasca portiune de pana acum. Sus-jos, cu o urcare hotarata pe Laita, venita la sfarsit de tura, pe mine una ma face la psihic. Fizic sunt deja obosita si cand si optimismul dispare, situatia e pe rosu. Iau un gel, poate mai intra ceva energie in sistem, dar chiar si asa, nu am nici o sansa sa ma tin dupa Claudia. Si totusi, Balea e aproape, as putea si alerga daca nu m-ar deranja genunchiul stang. Asta nu e semn bun. L-am simtit si la Cozia, il simt si acum, iar maine imi stau in fata si mai multi kilometric decat astazi (mult mai multi). Primele indoieli serioase cu privire la viabilitatea planului de acasa imi dau tarcoale si ma tarasc eu cu gandurile mele spre Balea.

Nu sunt multumita nici de cum am mers astazi, nici de cum m-am alimentat, sportiv vorbind sunt chiar dezamagita. Dar uman nu. Am fost prin locuri pe care imi doream sa le revad. De cand am fost cu baietii cu bicicletele de la Urlea la Berevoescu, interesul pentru Fagaras s-a reactivat. Pentru vaile largi si adanci de pe nord, pentru culmile lungi de 10-15 ore de pe sud, pentru locurile mai putin umblate, pentru caldarile in care se ascund frumoase lacuri suspendate la 2000 m, pentru valurile de ceata ce scapa din stransoarea muchiei doar prin cate o sa, dar mai ales pentru perspectiva crestei, pentru marea de munti pe care o ai inainte si in fata careia te simti mic, respectiv pentru varfurile fara numar lasate in spate, dar pe care le poti numi rand pe rand. Cand incepi din Turnu Rosu sau din Rudarita si te uiti de pe Negoiu, respectiv de pe Vistea in spate, privirea nu poate cuprinde tot drumul tau, caci varfurile se acopera unul pe altul, linia crestei serpuieste sinuos, dar tu le stii pe toate, pentru ca ai calcat pe acolo, pentru ca le-ai descifrat pe harta, conformatia potecii, cine stie ce urcare mai serioasa sau coborare mai accidentata, un cadru frumos, venindu-ti imediat in minte. Inainte este misterul, necunoscutul si aceeasi senzatie de miicime, mai ales cand de pe Negoiu vezi trapezul Vistea Mare- Modoveanu atat de departe…

La Balea mancam o ciorba calda si apoi ne moibilizam pentru a pune cortul si a ne culca. La 22.00 sunt deja in sacul de dormit, caznindu-ma sa tin ochii deschisi ca sa termin de citit descrierea zilei de maine. Somnul invinge si noaptea e scurta si odihnitoare.


La 5.00, cand suna ceasul, afara se crapa de ziua. Caldarea Balii e invaluita in liniste si eu vorbesc incet cu Claudia despre ziua ce ne sta in fata. Prima hotarare curajoasa e sa strangem si sa plecam in tura. Febra musculara nu se instalase inca, genunchiul nu ma mai deranja, facusem deja cateva planuri de retragere la nevoie,  bagajele erau pregatite, afara temperatura era perfecta si era pacat sa nu mai punem o bucata de creasta sub picioare. Mancare nu intra deloc la ora asta matinala, nu am mancat cum trebuie nici aseara si de batoane mi s-a luat pana peste cap. Asa ca astazi optez pentru mancare adevarata, chiar daca va fi incomod sa o car si va ingreuna suplimentar rucsacul: 2 rosii, 2 sandwishuri cu cascaval facute vineri seara, masline, prune si gofre. O sa fie ceva sa caram fructele si legumele dupa noi, dar organismul cere mancare solida si eu stiu ca trebuie sa ii dam ce vrea, mai ales ca am neglijat din nou aspectul alimentatie pe ziua de ieri. 

Urcam incet spre Saua Caprei, luam apa si apoi prindem curba de nivel spre Portita Zmeilor. E devreme dar e deja ceva animatie pe creasta, oameni care strang bagajele la refugiu si nori care fug pe deasupra capului nostru. Vantul tare si racoros de astazi imi place. Claudiei mai putin. Asa ca o tot trimit in fata, sa ma astepte in locuri ferite de vant.

Dimineata in creasta Fagarasului

Portita Aprasului si Fereastra Zmeilor
In zona cu Nerlinger este o liniste deplina. Linistea dinaintea furtunii cum s-ar zice, caci pe Arpasu Mare ne prinde ploaia cu grindina. Cativa stropi mari, asa de incalzire, si apoi valuri de grindina marunta ne biciuie dinspre nord. Poteca serpuieste la urcarea spre Arpas, cand ajungi cu fata inspre vant e insuportabil, cand stai cu spatele, atunci doar te racoreste. Cu  asemenea diversitate nu mai am timp sa ma plang, sa ma vait, sa nu mai pot. Ii dai in sus unde e din ce in ce mai vant si mai frig. Totusi pentru astazi nu se anuntau precipitatii, deci asta trebuie sa fie doar un nor trecator, noi avand nesansa de  a fi prinse la mijloc. Si presupunerea asta nu a fost gresita pentru ca dupa 10 minute de udatura ies si primele raze de soare, desi ploaia continua nestingherita. Merg pe creasta ingusta cu valuri de ploaie in fata mea, cand Claudia ma striga din urma. In spate un curcubeu imens anunta vremea buna. 

Ploaia se opreste pe cand eram deja in caldarea de la Podu Giurgiului si soarele iese darnic aducand cu el niste nori albi si pufosi. Suntem ude din cap pana in picioare, asa ca putina uscaciune ne prinde bine. Ajungem cat ai clipi in Saua Podragului si de acolo in 1h20 sunt pe Vistea. Claudia ajunge inaintea mea, caci voia sa dea o tura si pana pe Moldoveanu. Eu nu am chef astazi de nimic in plus, fata de creasta insasi, si asa imi pare prea lunga si prea grea, asa ca imi economisesc resursele la sange. Pe cat de pustiu a fost ieri pana in Negoiu, pe atat de plin e astazi pe aici. Urcarea pe Vistea e extrem de animata. In iPod imi rasuna ACDC- Highway to hell si asa arata urcusul de 200 m diferenta de nivel presarat cu oameni la fiecare serpentina. Pe Vistea am semnal, asa ca ii trimit un sms lui Cristi si o tulesc spre refugiu sa prind cat mai multe minute de pauza inainte sa vina Claudia. Cu ocazia asta mananc si niste gofre cu prune, lasandu-i pe turistii de le refugiu sa o admire pe Claudia cum coboara alergand la vale. 
Dupa furtuna, vine si vremea buna- Podu Giurgiului si Aprasu
Caldarea Podragului
Claudia pe Moldoveanu
Ne tragem sufletul si pornim mai departe spre Fereastra Mare. De portiunea asta imi e cel mai frica. Cea mai curveasca bucata, pe care poti sa pierzi cel mai mult timp si punctul de cotitura. Din Fereastra Mare mai ai 20 km pana in Rudarita, si in functie de ora cand ajungem aici trebuie sa ne hotaram daca vom continua sau vom pune capat aici acestei tentative de  a parcurge creasta Fagarasului la 2 zile. Stiu zona pe mai departe, e mult de alergat si genunchiul stang nu e chiar in cea mai buna forma pentru asta. Capacul il pun doi baieti care stau tolaniti in iarba, in Fereastra Mica. Ce m-as opri si eu sa sed, sa nu mai stau cu ochii pe ceas, sa nu mai calculez timpi intermediari si timpi finali. Realizez ca pana si creierasul meu a obosit, nu doar corpul. Si ca ce va urma nu imi va mai face neaparata placere. Si cum eu nu sunt omul care sa vrea sa demonstreze nimic, nimanui, ii spun Claudiei ca eu as cam cobori. Ajungem usor la un compromis- respectiv sa ne retragem prin Urlea. 
Cu Galbenele si Galasescu pe fundal
Mie nu imi este foarte clar unde incepe coborarea spre Cabana Urlea, dar acum 2saptamani am trecut cu MTB-ul in spate pe deasupra Caldarii Urlii si am vazul lacul si refugiul, deci trebuie sa fie si indicator din creasta. Primul peste care dam, este traseul de iarna spre vf Urlea, ce urmeaza culmea Mogosului. Cum schita de harta pe care o avem nu ne ajuta foarte tare cu alternative, curbe de nivel etc, cum marcajul parea bun si culmea trebuia sa fie usor de urmat, coboram pe aici, desi imi amintesc bine caci culmea asta e lunga. Totusi e incredibil de multa liniste. Nici vantul nu mai bate pe aici, iarba e un adevarat medicament pentru talpile noastre obosite, locuri de cort te imbie sa pregeti mai mult, dar nu ne lasa nici ora inaintata si nici norii de peste vale. In creasta vremea s-a cam burzuluit si norii coboara amenintatori pe urmele noastre, tunete razlete insotindu-ne de-a lungul intregii coborari. As reveni aici la un moment dat, cu tabara de baza la lac, pentru a explora putin traseele din zona, mult mai salbatice si mai putin circulate decat creasta principala.

Poteca nebatuta nu merge chiar asa de bine, genunchiul stang mai comenteaza din cand in cand, si intr-un mars al tacerii intrerupt de 2-3 pauri cand intram intre tufele de afine ajungem la cabana. Aici domneste dezolarea: niste cazane metalice aruncate prin poiana, bucati de tabla, placaj, scanduri si iarba mare. Marcajul nostru (TA) intra initial pe un drum (de taf) aveam sa constatam in curand, drum ce ne mananca nevii. E prapad pe aici, cu defrisari, slalom printre cazaturi, marcaj greu de urmarit, un drum ce se pravaleste in cap la vale si o poteca firava pe malul lui. Toata speranta mea e ca drumul asta de taf sa nu moara intr-un fir de apa si sa se repete povestea din Iezer, de acum 2 saptamani. Din fericire, exista drum pana jos, de la un punct in colo, drumul a fost chiar nivelat, dar ramane lung si prafuit, iar noi, dupa 30 de kilometri  ne taram cu greu picioarele pe aici, tufele de zmeura fiind singurele care mai pot indulci cumva marsul asta fortat.
Preferam o inchiere mai estetica a turei
Ploaia incepe intr-un final fix cand ne urcam in masina, si pe masura ce ne departam de munte, ultimele clinuri ale crestei se pierd in spatele culmilor premergatoare. Nu stiu daca ar trebui sa imi para rau ca nu am terminat creasta (nu ma indoiesc ca nu am fi terminat-o, dar asta s-ar fi intamplat probabil pe inserat), ca nu a mers totul conform planului sau sa ma bucur pentru weekendul avut. Pentru cat am vazut si cat am simtit, pentru toate orele petrecute in bataia soarelui,  a vantului si a ploii, pentru victorii, infrangeri si lectii invatate. Cred ca trebuie sa las putin timp pentru a capata un raspuns la aceasta intrebare. Cert este ca voi reveni in Fagaras. Pe cat merg, pe atata parca atractia este mai mare.
Tura nu ar fi fost posibila fara Claudia
Si ar fi fost mult mai grea fara logistica eficienta oferita de Cristi si Vio

Povestirea Claudiei:  Creasta Făgărașului de la Turnu Roșu la Urlea, 2 fete & 2 zile

Album foto cu marcaje si descrieri (by Claudia): aici

Traseu si marcaje:
Turnu Rosu-Chica Pietrelor (CR)- Creasta Fagarasului pana la vf. Urlea (BR)- Cabana Urlea (peste Culmea Mogosului)- Breaza (TA)

Ruta si timpi intermediari
Ziua 1- Turnu Rosu-Balea
Ziua 2- Balea-Urlea-Breaza

Foto by Claudia, Cristi si Vio

0 comments:

Trimiteți un comentariu