duminică, 30 decembrie 2007

Rodnei- un inceput de an la capatul lumii


"De cum patrund pe teritoriul tarii, Carpatii vestesc - o data cu primele lor inaltimi - noianul de frumuseti pe care le vor risipi, de aci mai departe, pana la Dunare. Uriasele piscuri ale Pietrosului Mare si Inaului se inalta semete, strajuind largul cuprins de culmi si vai ale Rodnei, forme de relief in care natura a strans, laolalta, cate putin din pitorescul celorlalte masive din Carpati." (E. Iliescu, Muntii Nostri, 1968)

27 dec 2007- Drumul

Plec de acasa impotriva vointei mele. E ceva ce ma trage spre plecare dar o forta nebanuita imi sopteste de cateva zile sa raman...Sa caut linistea, sa caut in spatele unei sarbatori zgomotoase si sa imi aduc aminte de mine. Nu stiu ce vreau....vreau sa plec si totusi as vrea sa pierdem trenul ca sa pot sa raman. Alesesem Rodnei in defavoarea Fagarasului tocmai pentru ca era la capatul lumii si speram ca cei 600 km ce desparteau Bucuestiul de Rodna Veche sa fie un argument putrenic ca sa raman in munti.
In ciuda sentimentelor mele contradictorii, Rodnei m-a primit cu bratele deschise
Dar parca nu asta imi doresc...Stiu ca nu asta imi doresc! Ma amagesc de colo pana colo si totusi la 17.30 acceleratul de Sighetul Marmatiei se asterne la drum. Cu mine in el. Drum si somn, timp de 12 h, cu ceva intreruperi ca sa vedem pe unde mai suntem. Goana prin noapte, peisaje nevazute, umbre ce apar fugitive pe fereastra si se topesc in intuneric. Strabat o tara
intreaga cu ochii inchisi.

28 dec 2007Rodna(535 m)-Valea Vinului (715 m)-Saua Curatel (1520m)

Acceleratul isi gaseste linistea in gara din Rodna Veche. Pentru noi insa asta inseamna final de liniste, frig de ingheata pietrele si un drum ce se asterne in fata. Rodna Veche e tacuta si linistita in inceputul acesta de zi. In centru, in fata bisericii ortodoxe ne oprim pentru a ne alege calea: drum forestier pana in Saua Curatel sau poteca? Aleg eu drumul forestier pe valea Vinului. Mie personal imi era indiferent. Nu mai fuesem niciodata in Rodnei, iar alegerea mea a tinut doar de logica:
- 1. timpii erau identici; 
- 2.drumul forestier era mai usor, rucacii grei, deci de ce sa ma spetesc pe poteca? 
- 3. mai sus, sigur era zapada desi jos in sat era curat. Din descriere rezulta ca va trebui sa strabatem poieni si fanete unde in lipsa unei poteci imi era frica sa nu pierdem mai mult vreme cu cautarea marcajului. 
- 4. speram la un "ia-ma nene" desi dupa parerea lui Radu era putin probabil, caci o liniste de nedescris si o pace de dincolo de lume invelea satul inca prins in mrejele somnului sau pur si simplu doritor de caldura in dimineata aceasta geroasa. 
Hotararea mea il nemultumeste pe Radu si totusi ne tocim impreuna talpa bocancilor prin Rodna Veche. Trecem pe langa case din vremuri diferite, de la casute decente ridicate pe vremea cand bunicii nostri erau in putere, pana la vile in toata regula cu garduri inalte. Sentimentul de tristete cu care plecasem de acasa se acutizeaza acum, trecand pe langa toate aceste case. Oameni stransi in acelasi loc de magia sarbatorilor, bucurandu-se de cadourile ascunse sub brad, de brad, de masa intinsa si fiind fericiti pentru clipele petrecute impreuna...Doar eu, calator solitar acum in preajma sarbatorilor cand toti se intorc acasa. Eu nu sunt asa, si imi dau seama ca pasii ii fac impotriva dorintei mele, devenind grei ca de plumb.

Dar zeii surad si dupa 2 km de asfalt se aude sunetul unei masini. Facem semn sa opreasca si ne ia pana la capaul satului Valea Vinului. Omul este foarte infricosat de perspectiva de a trece peste munti iarna si ne explica unde putem gasi cazare de revelion si cum ar fi cel mai simplu de ajunge la Borsa pe sosea. Noi o tinem inainte, ca noi vrem sa trecem peste munti, ca avem tot ce ne trebuie la noi, mancare etc. Omul nu si nu. Ca daca vroiati asa o aventura ca in Vestul Salbatic trebuie sa fiti minim 8, ca in 2 nu o sa priditi sa faceti urme in zapada de jumatate de metru sau un metru, ca o sa va manance lupii. 
Noi: nene, stai ca am mai fost iarna la munte nu am aterizat din Bucuresti asa fara habar. 
Omul: nu, ca nu de mancare aveti nevoie, ci de petarde sa dati dupa jivine si sa tineti tot timpul foc! In fine dupa cativa kilometri ne ajuta drumul care se innaspreste caci apare gheata si omul trebuie sa fie atent la volan asa ca tace. Ajungem in sfarsit la capatul drumului, omul amabil ne cheama inauntru sa ne incalzim insa eu de frica unor noi comentarii aleg sa o luam la pas. Strabatem apoi o fosta exploatare miniera cu portile inchise si nimerim intr-o lume de gheata, parca o adiere alba rapusese in nemiscare o fire intreaga. Imi pun coltarii si pornesc direct pe gheata in timp ce Radu navigheaza cu plasticii printre peticele de zapada. Frigul e usturator si cel mai bine pentru a-l ilustra mi se par vorbelelui George Martin, in Urzeala Tronurilor:
"Toata lumea vorbeste de zapada de 15 m adancime si despre cum se napusteste, urland, vantul de gheata dinspre nord, insa adevaratul dusman e frigul. Te fura mai pe nesimtite, iar prima data tremuri si-ti clanane dintii, bati din picioare si visezi la vin fiert si un foc bun, care sa te incalzeasca. Arde, asa face. Nimic nu arde mai tare decat frigul. Dar numai pentru o vreme. Apoi se strecoara inauntrul tau si incepe sa te amorteasca, iar dupa o vreme nu mai ai putere sa lupti impotriva lui. Ti-e mai lesne sa te intinzi sau sa adormi.Se spune ca nu mai simti durerea spre sfarsit. In primul rand, te molesesti si devii somnoros, totul incepe sa fie sters si apoi este ca si cum te-ai afunda intr-o mare de lapte cald. Pare ceva pasnic." 
Pe un drum forestier extrem de inghetat
In momentul in care drumul forestier face o curba brusc spre dreapta si trecem peste firul unui parau firav dar neinghetat, scapam de gheata si o luam prin zapada, beneficiind de urmele din fata noastra facute de cineva care a urcat si coborat pe acest drum. Urmele ne duc pana la capatul drumului forestier si apoi se orienteaza de-a coasta pe versantul din fata noastra, in cautarea refugiului din Saua Curatel. Navigam si noi in cautarea lui laund-o la un moment de-a dreptul spre culme. Aceasta varianta de abordare ne scoate chiar la cativa pasi de el. Observam ca pe culme zapada e inghetata ceea ce ne bucura. Pe timp de vara refugiul e usor de gasit caci poteca e clara desi, mare atentie , caci la iesirea din padure trece pe langa o stana de oi cu cainii aferenti. Hotaram sa ramanem la refugiu peste noapte desi mai era timp de urcat si puteam sa ajungem in "Saua La Lac", sa campam acolo. Totusi ganduri ciudate mi-au trecut prin cap drumul asta si am ales pacea si linistea locului sperand sa imi gasesc calea...
Urcand spre refugiu
Saua Curatel si refugiul omonim
Refugiul este bine inchegat, glumeam chiar cu Radu ca poate servi linistit ca locuinta pentru o familie cu 1-2 copii, cu sufragerie, bucatarie, hol, 2 camere mansardate si pod. Numai bun, micuta si intima casa. Dupa ce alegem cea mai buna camera si ne lasam bagajele, iesim afara, sa ne rada soarele pe fete si sa ne incalzim la caldura lui, asezati pe un petec de iarba de langa refugiu.
Bai de soare

Prilej de ganduri si analiza...Ma infricosez de mine, de o parte din mine care nu exista pana acum un an caci aud in cap cuvine ca dezinteres, scarba, sila. Ma tem de mine caci nu gasesc nicio frumusete in a fi acolo si ma intreb ce oare s-a schimbat. Singurul gand care ma bucura era perspectiva de a cobori...Asa a fost si in Crai, am fost bucuroasa doar pe drumul spre Brusturet. Nu stiu de ce, dar iesirile la munte, desi mi le doresc cand sunt acolo nu ma incanta de loc, ci par chiar o corvoada. Ma bucur intr-un fel ca va veni sesiunea si voi avea timp sa reflectez la aceasta problema si poate dupa aceasta pauza sa imi revina cheful. Pana una alta dupa un apus care ne goneste in saci imi gasesc linistea in somn, ascunsa in sacul de dormit.
Apus
Mai taraziu Radu porneste si focul in soba si atmosfera devine placuta. Noaptea e lunga si am timp suficient sa ma gandesc ce voi face. Stiu ca maine va trebui sa iau o decizie, asa ca mai bine sa cantaresc acum lucrurile. Primul gand e sa ma intorc acasa. Stiu ca asta imi lipseste. Sunt trista caci de doi ani de zile Craciunul a trecut pe langa mine aproape tangential iar acesta e momentul cel mai iubit de mine din an. Cand iti miroase a Craciun cu o saptamana inainte, cand alergi dupa cadouri, cand te gandesti ce i-ar incanta pe cei din jurul tau si cand fiecare idee geniala te bucura si iti asterne un zambet larg de mareata descoperire... Apoi e misunatul acela prin
Bucurestiul asta atat de comentat dar pe care eu il iubesc, prin serile reci si forfota de neoprit din magazine, alergatul dupa folii de amabalaj asortate si funde, impachetatul pe ascuns si depozitarea cadourilor stiva in sifonier asteptand cuminti pana se vor aseza sub brad, fiind si ele cuprinse de magia sfanta a Craciunului, asteptand sa lumineze pe neaspteptate ochii si sufletul celor carora le sunt harazite. Mirosul puternic de brazi de cate ori treci prin piata si apoi alesul acestuia si casa plina ea acum ochi de mirosul de brad pastrat in balcon. Degustarea cozonacului cald facut de bunica sub amenintarea mamei ca o sa ne doara burta. Nicioadata nu am avut nimic! Si apoi ziua Ajunului care trece lunga, ba in bucatarie, ba cine stie pe unde, in fata vre-unui film de sezon cu gandul sa se astearna noaptea ca sa putem face Bradul. Cu usa inchisa, imi iau tot timpul din lume sa il fac, timpul parca se opreste in loc, doar colindele rasuna molcom dintr-un colt. Timp de reverie privind la instalatia veche cum aprinde intregul pom si apoi il cufunda in bezna. Si apoi linistea, somnul de piatra si trezirea mult mai devreme ca de obicei pentru a alerga sub brad si a cotrobai prin vraful de pachete, a cauta cadourile tale si a privi bucuria celorlalti. Si apoi liniste si pace in sanul unei familii care se reuneste prea rar in afara de sarbatori, dar in care fiecare ne simtim bine cu fiecare si ne dorim pacea Craciunului. Ma gandesc ca nu am mai cantat colinde nici anul asta nici anul trecut, au trecut doi ani fara sa fac o fapta buna de Craciun, sa ajut pe cineva care avea nevoie de asta si imi doresc liniste, sa stau cu o carte in mana si sa citesc, sa visez stand in pat pe acordurile unei arii de Verdi sau sa fredonez tacut referne ale unor poezii cantate de Tudor Gheorghe...

Pe de alta parte ceva, o bucatica din mine e prinsa de munte si ceva imi spune ca o sa ma intorc aici. Iar moralitatea, faptul ca ma simt "cu musca pe caciula" ca nu am spus asta din Bucuresti lasandu-l liber pe omul pe care il iubesc atarna, si ele din greu. Imi dau seama ca orice alegere voi face va durea deci ma gandesc la un compromis. Armistitiul incheiat cu mine insami ma linisteste si adorm intr-un final.

29 dec 2007-Pauza

Ne trezim tarziu, pe la 10 abia ajungem sa scoatem nasul din sacii de dormit, iar pana mancam se face 12. Hotaram sa mergem mai departe cu conditia ca Radu sa ma scape de ceva kilograme care se aseaza pe umeri ca o piatra de moara, dar cum era cam tarziu sa ajungem in Saua Gargalau, mancam bine (si asa carasem o groaza de mancare) si ne invartim prin imprejurimile refugiului, facand poze si tot felul de experimente fotografice, vorbind despre planurile pentru anul ce vine, despre modul in care fiecare simte sarbatorile de iarna si alte vrute si nevrute, bucurandu-ne de lumina si caldura.

Intre timp la refugiu urca si un salvamontist cu 2 caini, venit intr-o plimbare. Urcase pe Valea Vinului si vroia sa coboare pe celalalt marcaj, PA care cobora spre Rodna Veche. Am stat la povesti despre refugiu, omul plangadu-se ca desi noua ne parea destul de bun, refugiul s-a degradat vizibil din cauza ciobanilor si locuitorilor din zona care furasera saltele de pe priciuri, geamurile de la ferestre etc. Turistii au pus pe foc placajele folosite la izolatia termica si ca atare salvamontul s-a gandit sa depoziteze lemene in refugiu ca sa aiba lumea ce arde in cele 2 sobe. Se pare ca ideea a functionat, dar toporul e cam de negasit desi l-am cautat toti 3. Il servim cu ceai cald din termos si stam vreo ora la povesti despre vreme, munte, echipament si alte cele, bucurandu-ne de companie. Aproape de inserat omul pleaca la vale iar noi dupa ce admiram apusul la inaltime ne bagam iar in saci caci aveam ceva planuri cu trezitul la ora 4 dimineata ziua urmatoare pentru a ajunge in Saua Gargalau.


30 dec2007: Saua Curatel(1520m)-Vf Ineu (2279 m)-Vf Omului (2135m )


Nu ne-am pus in miscare nici de data asta la 6 cum planuisem ci la 8. Dar am prins un rasarit superb din fata refugiului, cu soarele care se ivea molcom din spatele unui deal de parca s-ar fi nascut din mare si ne invaluia retina cu lumina sa orbitoare. 


Caldura mare, mon cher
Pornim astfel cu lumina in spate pe drumul pe care ne plimbasem cu o zi inainte, urcand spre vf Ineu sub care eu m-am oprit sa topesc zapada caci resursele de ceai din termos erau pe terminate. 
Radu, pe varful Ineu, impreuna cu oamenii din Iasi
Pe masura ce castigam altitudine marea de varfuri ni se dezvaluia pas cu pas, facandu-ma sa realizez caci cei 40 km lungime ai crestei nu-s de-aici de-colo. Vedem in fata tot drumul pe care il avem de facut pana pe Varful Gargalau si ma bucur caci sunt plaiuri domoale peste care imi imaginam ca vom zbura nu alta. Ma rog, vant nu aveam si pana la urma zborul s-a facut mers, pasii ne-au purtat peste zapada pana la apusul soarelui si noi tot n-am mai ajuns in Saua Gargalau.


La 100 m alt sub varf am intersectat potea de creasta care nu se vedea, marcaje sub forma de stalpi nu sunt, ci doar pe pietre, cele mai multe acoperite cu zapada, asa ca am urcat fiecare varf si am coborat in fiecare sa, cu constiinciozitate.
Coboram de pe Varful Tomnatecul
Creasta nu este dificila, fara probleme tehnice deosebite cu exceptia catorva portiuni scurte inainte de Coasta Neteda dar nimic mai mult.
Portiunea de custura
Insa distantele sunt maricute, iar noi nu vedeam chiar toate varfurile caci unele erau ascunse in sir indian, si la numaraotoarea finala am constatat ca urcaseram mai multe decat vazuseram pe teren. La 3 ore de saua Gargalau am intalnit singurul indicator, dar sters, vai de capul lui de abia puteam citit pe el. Oricum se insera si incepuseram sa cautam loc de cort. Iarna si-a facut simtita prezenta caci desi am mers o zi intreaga eram inca departe de planul nostru. Totusi o alinare tot era: orizontul a fost superb o zi intreaba. S-a vazut pana departe, peste drepresiunea Transilvaniei pana la Fagaras, Crai si Bucegi, ceva ce pana acum nu credeam ca pot vedea.


In jur numai munti, peste granita munti, spre est munti (Suhard, Rarau, Calimani), spre vest Bihorul si Vladeasa...Orizonturi largi cum nu mai avusesem pana atunci.


Apus inainte de Varful Omului
Se pune noaptea, aprindem frontalele si ne echipam caci se pare ca pornise motorul la frig. Gasim pana la urma loc de cort intr-o vagauna dupa Varful Omului si ne punem pe mesterit, sapat, batatorit etc. Pe cer, dupa-amiaza incepusera sa se adune norii, iar Catalin si Ioana cu care ne intalnisem pe Ineu ne-au spus ca pe 31 sau 1 se pune pe nins. Deci era clar ca punctul terminus al crestei pentru iesirea asta avea sa fie Saua Gargalau. Iar maine aveam timp suficient sa ajungem acolo si chiar sa coboram spre statiunea Borsa.

Noaptea este rece. Cerul ca de smoala e plin de stele de parca si in cer s-ar fi aprins instalatia electrica, acum cu ocazia sarbatorilor, iar picioarele se incapataneaza sa ramana inghetate orice metode as aplica. Gatim topind zapada (o super activitate) si molfaim niste racituri pe post de aperitiv (bocna si ele caci tot ce avea apa in ea inghetase, inclusiv sunculita de pui vidata).

31 dec. 2007: Vf Omului (2135 m)-Saua Gargalau (1907 m)- Poiana Stiol

Dormim bine abia spre dimineata, nu stiu de ce caci oricum in vagauna nu batea soarele. Ne trezim pe la 11, sarim peste masa de dimineata si la 12 pornim spre Saua Garlau. Din fericire nu mai avem decat vreo 3 varfuri de urcat pana in Saua Gargalau asa ca ajungem repede acolo, inspectam si vagaunile pavate cu omat numai bune de loc de cort dar nu mai aveam de gand sa mai stam inca o zi in creasta, asa ca ne anjagam in coborare pe piciorul ce se lasa spre Poiana Stiol. 

Poza de grup undea sub varful Gargalau
Prindem inca un apus superb si ne cautam un loc de campat. Erau destule in zona, puteam alege intre o casuta bine inchegata, cu gratar si tot ce trebuie, cu o camera lasata deschisa  dar in care mirosea a vopsea, diluant si benzina si in care suspectam ca avea sa se lasa un frig comparabil cu ce e afara, o magazie plin cu de toate, niste grajduri etc. Pana la urma am ales natura, am pus crortul langa niste braduti, am reluat sapatul gropii, batatorit si toata reteta. Ne bagam in cort iar eu dupa ce ma schimb in haine curate ca sa intru cum se cuvine in noul an ma ascund in sac.
Cortul, dimineata
Ca masa de revelion Radu gateste cate ceva eu insa ma multumesc sa molfai niste cascaval si intru in noul an in liniste, in alta lume (a somnului), incercand sa accept dar neputand sa inteleg un stil de viata.

1 ian 2008-Poiana Stiol-Viseul de Jos.

Dimineata strangem pentru ultima oara cortul inghetat, strabatem poiana pana la ultimul stalp al teleschiului si la ora 11 coboram spre telescaun. Acolo ne intalnim cu membrii Salvamont care foarte amabili ne invita inauntru sa ciocnim un pahar lasandu-ne la discretie prajituri, jumatate de porc si bautura cat vrei. Noi insa nu duceam lipsa de mancare, dar paharul de sampanie pe care l-am baut mi-a mers la suflet, de fapt in oase, incalzindu-ma pana in varfurile picioarelor. Stam cam jumatate de ora in camera incalzita, discutam despre transportul spre Viseul de Jos si luam telescaunul sa coboram spre statiunea de schi de la Borsa. De aici, variantele erau reduse, bateria la telefon moarta, asa ca nu ne ramanea decat sa negociem cu un rechin sa ne duca pana in gara. Pentru 50 ron adusi de la 70 un nene care lucra la spital in Borsa si care mai castiga un ban din carausit ne duce pana la Gara, pret de vreo 40 km buni.

In Viseul de Jos mergem la bilete si aflam o veste proasta pe care refuzasem sa o cred. Spre Bucuresti nu mai trece niciun alt tren pana la acceleratul de 19.30. Nimic nici spre Salva, nici spre Beclean pe Somes...Eram condamnati la 7 ore in frigul din gara.
Pazind primusul
Detaliu asupra conservei de mazare din rucsac
Eu fac o incursiune la drumul principal dar nu aflu nicio veste buna. Nu circula niciun microbuz spre Viseul de Sus, erau niste oameni care stateau acolo de o ora. Singura varianta era ori ia-ma nene, dar cam nesigura la intors, ori sa batem la picior 7 + 7 =14 km. Radu are insa mai mult noroc si gaseste un baiat in sat care il intreaba de sanatate si din vorba in vorba ajunge sa ii spunem ca suntem in gara si cautam un magazin/bar/carciuma/restaurant/pensiune sa stam la cald. Ne duce in casa la bunicii sai, niste oameni tare de treaba, mai ales bunica, la care am stat cam 4 ore. Au fost momente pe care as vrea sa le mai repet caci femeia a fost minunata. E o viata intreaga de povestit si o omenie pe care o apreciez nespus. Nu stiu ce stia bunica, cum ca ar fi 3 baieti din Cluj care au venit de Revelion si nu au mai gasit cazare la Moisei si ea pregatise paturi, le invelise, facuse foc in soba si toate cele ca sa se simta oamenii bine, fara sa le ia nici un ban. Asezase 3 scaune in fata televizorului si era gata gata sa ne si hraneasca fiind siguri ca nu mancasem. Noi insa ne luasem portia in gara, la primus, o conserva de hering bocna si una de mazare care a fost chiar buna. Ambele au ajuns in final la un motan caruia i-am daruit si lui un festin de Craciun.

Revenind la caldura am petrecut acele ore cu cantece populare de la Favorit, un post la care nu ma uitasem niciodata, dar acum oricum nu puteam schimba canalul si in fond a fost distractiv, plugusor, colinde de an nou, muzica populara..Si parea mai bun decat Speranta TV, cealalta varianta pe care o aveam, un post eminanmente religios la care se uitau cei doi.

In schimb discutiile cu gazdele noastre au fost dintre cele mai interesante. Nu numai ca am aflat cati copii, unde sunt, cu cine s-au casatorit, de cate ori au divortat, de cate ori s-au operat, cate case au facut, dar femeia din fata noastra avea si avusese o pofta de viata extraordinara. Si in primul rand era deosebit de clara si coerenta pentru cei 73 de ani pe care ii avea. Facuse liceul pedagogic, incercase la facultate la Cluj, lucrase ca invatator suplinitor, mergea tanara fiind pe jos 12-14 km zilnic, facuse cu sotul ei 3 case. Iar acum parea la fel de neobosita. Tocmai venise din Italia de la fiica sa, de Craciun facuse vreo 10 torturi, pentru biserica 6, pentru o femeie sarmana  inca unul, pentru fiica ei, pentru fiul sau si pentru ei cate unul. A stat mereu in picioare cat a vorbit cu noi, se invartea cand la bucatarie sa pazeasca painea cand la noi sa nu stam singuri. Putea sa ne zica exact cat costa fiecare lucru din Italia unde fusese de sarbatori, ce doctor o operase si cand, am vorbit despre sanatate, despre religie, despre viata in strainatate. Iar gandirea de viitor era de laudat. Vroia ca anul ce tocmai venise sa faca baie in casa, canalizare nu era, deci vroiau o fosa septica-astea au fost cuvintele ei, caci isi dadeau seama ca imbatranesc, ca WCul in curte e o corvoada si nici nu vroaiau sa le dea mari batai de cap copiilor. Deasemenea dorea sa zugraveasca in camera, pe acelasi principiu de a lasa totul in ordine si in buna stare in urma ei. Niste ganduri deosebite la o asemenea varsta nebantuita de cenusiul specific multora. Ne invita si la vara sa stam la ei, sa venim vara in munti, caci sunt frumosi, caci ei ne primesc cu drag si nu ne uita...Si nu stiu de ce, in adancul sufletului meu sunt sigura de asta.

La ora 19.00 pornim spre gara, luam bilete si strabatem iarasi tara in lung si lat, in tacere si intuneric, dormind pana la Ploiesti. Ne intoarcem in Bucuresti vestitori ai ninsorii care avea sa vina in Bucuresti acoperindu-i mizeria si imbracandu-l de sarbatoare.

Iar ca incheiere rascolesc prin amintiri si caut un colind cu care incheiam de multe ori colindul de Craciun la oamenii mai tineri, un Phoenix neascultat de demult:

Foto by Radu

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Infobox:


Traseu: Rodna-Valea Vinului-Saua Curatel-vf Inau-Saua Gargalau-Poiana Stiol-Statiunea Borsa



Descrierea traseului (pe etape):

1. Rodna (535 m )- Valea Vinului(715 m)-Saua Curatel (1520m)
  • marcaj TR
  • Timp: 8 km pana in Valea Vinului si apoi 3 h pe drum forestier si poteca.
Din centrul Rodnei, din dreptul Bisericii Ortodoxe, parasim soseaua care continua spre Pasul Rotunda si prindem drumul spre Satul Valea Vinului. Exista indicator rutier pe un stalp de iluminat. Dupa 50 m intalnim in stalp indicator cu sageata spre Valea Vinului si marcajul aferent (TR) si deasemenea in dreapta observam si punctul albastru care ajune si el dupa 5h in Saua Curatel.

Dupa ce se scurg cei 8 km pana in satul Valea Vinului si ne apropiem de iesirea din sat, ajungem in dreptul unei exploatari miniere pe care o strabatem in lung. Trecem de o portiune in care peretii vaii se apropie, denumita Stramtoarea Dracului si cotinuam pe forestier, care urca lin, in curbe largi. Dupa 30 minute de la mina, drumul coteste dreapta, incepe sa se ingusteze, insa continua clar cu marcaj bun pana la iesirea din padure. Travsersam un parau, avem in stanga o stana, iar pe versantul din fata identificam cu usurinta stalpi de marcaj care ne ajuta la orientare. Poteca urca pana in Saua Curatel, unde traseul nostru se intersecteaza cu PA care vine tot din Borsa. In Saua Curatel gasim un refugiu de lemn incapator, iar sub refugiu la 50 m mai jos este un izvor amenajat cu jgheab "marcat" cu o scandura infipta in pamant.

Din saua Curatel putem admira pe vreme senina o fermecatoare inlantuire de privelisti. Suita de piscuri si de creste insirate catre vest alcatuieste decorul unui fantastic basm de piatra. De cealalta parte a zarii, peste ulucul adanc al vaii Cobasel, culmea Inaut-Rosu, implantata in oceanul vioriu al cerului, pune - pe un plan mai apropiat - stavila privirii care ar vrea sa se avinte catre bogatia de frumos ce ghicim ca se ascunde in spatele culmii. (E. Iliescu, Muntii Nostri, 1968)

2. Saua Curatel (1520 m)-Vf Ineu (2279m)
  • Marcaj: PA
  • Timp: 2 h 30 min
Din Saua Curatel pornim pe piciorul ce pleaca spre Nord, urcand continuu. Apoi poteca se lasa pe versantul estic ocolind trei varfuri mici ale Muntelui Harosu angajandu-se in final in urcus spre vf Ineu. Cu 100 m(diferenta de altitudine) inainte de varf apare si un prim stalp indicator, cu marcajul de creasta BR pe care il avem de urmat, timpul pana pe varful Ineu si continuarea crestei spre Saua cu Lac si spre Ineut.

3. Vf Ineu (2279 m)-Saua Gargalau(1907 m)
  • Marcaj: BR
  • Timp: 5 h
  • Diferenta de nivel: in urcare 650 m, pe coborare 793 m (pe timp de vara)
  • Locuri de cort adapostite sunt intre vf Omului si vf La Cepi si apoi in Saua Gargalau.
De sub varful Ineu, urmam poteca ce ocoleste varful de-a coasta si ne scoate in Saua Inaului. De aici urcam un varf mic, fara nume pe harta (2123 m) din care se ramnifica spre SV culmea Muntelui Craciunelul. Coboram spre Saua Bila (Gaura Inaului)-1987 m iar apoi urcam varful Tomnatecul. Coborarea se orienteaza spre vest asternand in fata noastra o scurta zona stancoasa cu aspect de custura. Urcam apoi domol pe varful Coasta Neteda (Putredu) (2060) si coboram spre saua denumita Tarnita lui Putredu (1959 m). De aici peste muntele Cisa se poate ajunge in ValeaVinului (TA) (nu am vazut stalpi inidcatori). Urcam vf Cisa (2043 m) (care vara se ocoleste prin sud) si ajungem apoi in saua Cisa (1950 m). In continuare urcam pe vf Omului (2135 m). De acum cresta se orienteaza spre nord si va pastra aceasta directie pana pe Varful Gargalau. Trecem de varful La Cepi (2102 m), depasim si Varful Calii (2121-vara prin vest) si urcam pe varful Gargalau, varf masiv si rotund (2159 m). De aici coboram spre Saua Gargalau (1907). Aici se desprinde spre est o varianta de coborare spre Statiunea Borsa (via Poiana Stiol), marcata cu BA si una spre Anies (spre vest, CA) (indicator cu sageata la pamant fixata cu pietre)

4. Saua Gargalau (1925 m)-Poiana Stiol-Statiunea Borsa.

Din Saua Gargalau pe timp de iarna, ne-am orientat in coborare pe piciorul nordic ce se lasa spre Borsa fara sa cautam marcajul ascuns sub zapada. Acesta ne-a condus pana in Poiana Stiol. Singura problema au fost jenpenii caci pe alocuri am dat peste capcane redutabile. Din Poiana Stiol am prins un drum de caruta ce mergea de-a coasta, trecand printr-o zona in care poteca e rapusa la pamant si iesim chiar in dreptul ultimilor stalpi ai teleschiului, pe care i-am si intiparit ca reper de ziua trecuta. Coboram pe langa teleschi si apoi se poate cobori fie cu telescaunul, fie pe jos, pe langa partie pana la baza acesteia.

Observatie: Ca documentatie puteti folosi fie cartea lui E. Iliescu (1968) din Colectia Muntii Nostri dedicata Rodnei, fie ghidul (si harta) de la Bel Alpin, scris de Andrei Beleaua, Petru Lucian Goja si Dinu Mititeanu pe care o gasiti in magazinele de profil.