joi, 26 mai 2011

Hercules-un alergator de cursa lunga



Introducere (varianta): Hercules a fost un moment natural, in care s-au vazut intr-un final roadele antrenamentului, a fost un maraton foarte bun, in care totul a iesit ca la carte, pentru care nu am nimic sa imi reprosez -locul 2 la categoria mea era ceva la care ma asteptam de ceva vreme si pentru care m-am pregatit cu constiinciozitate.

Introducere:
Voi chiar credeti asa ceva?
Asa ma stiti voi pe mine?
Hei, pe mine nu ma cheama Radu! Eu nu ma uit cate E-uri contin biscuitii aia de la BelVita si doar ii mananc pentru ca imi plac, nu ma duc nici la sauna, nu ies la alergat in parc etc.
Eu mananc o pizza daca am chef si savurez o Cola.Si nu imi fac mustrari de constiinta dupa aceea! Eu mananc si de foame si de pofta in acelasi timp. Eu ma indoiesc ca o sa mor de moarte buna, asa ca de ce sa ma privez de asemenea placeri?
Eu stau sa scriu pe blog in loc sa alerg. Eu nu fac intervale si ma mobilizez la alergat mai repede iarna, cand e frig, ninsoare si polei. Eu fac totul dupa cum bate vantul si nu ma pot tine constant de nimic...cu cat am mai multe preocupari si mai diversificate, cu atata sunt mai fericita...
Dar cand vine vorba de putina transpiratie, nu ma dau inlaturi. Nici cand vine vorba sa ajung transpirata la serviciu dupa 45 de minute de biciclit, nici cand vine vorba sa descopar un nou loc in pas alergator sau in ritmul betelor de treking intr-o tura lunga de vara. Singura mea dorinta e sa nu ma tradeze corpul, cand mi-e lumea mai draga.
-Unde te duci tu, Mike?
-Sa alerg la Hercules.
-Pai n-ai fost si la Moeciu? Sa iti aduc aminte ca pe urcarea spre Cheile Gradistei Fundata ziceai sa vorbesti cu Geanina sa treci la semimaraton...
-Ba da, dar cred ca ma descurc cu inca un maraton,plus e prea fain traseul, din nou la Dobraia, si coborarea aia noua spre Bogaltin
- Pai si ti-ai revenit dupa EcoMarathon?
- Nu stiu, nu in totalitate, era mai bine daca nu alergam cu Radu weekendul trecut in Postavaru, dar a fost frumos si acolo. Nu imi pare rau ca am fost, plus ca nu era concurs,nu m-am grabit nicaieri, am avut grija cum alerg, am fost fata cuminte, am luat medicamente de genunchi si toate cele
- Deci nu esti chiar in forma...
- Nu, am fost in forma la EcoMarathon.Acolo chiar am venit cu o strategie buna, si ai vazut, am venit mai bine ca anul trecut...acum nu am strategie, si ieri m-a durut stomacul...Nu am decat geluri la mine si vreau sa imi iau un activator ca toti zic ca le da aripi. Dar mi-e cam frica- eu nu beau cafea si unul din ala, sa nu ma puna pe butuci (adica sa imi creasca prea tare tensiunea avand in vedere ca organismul meu nu e obisnuit) Dar ma duc totusi. Ma duc sa alerg pentru traseul asta frumos...In plus daca am noroc, la 12 baga torentiala si eu ar trebui sa fiu atunci fix in zona cu TR si poate deturneaza traseul pe acolo. Ca 44 km tare multi mai sunt!
-Bine, hai culca-te ca e deja 2. Nu esti obostia dupa atata condus?
-Ba da, dar nu imi vine somnul.
-Oi avea emotii...
-Nu, nu am asa ceva...doar anul trecut am avut inainte de nebunia numita 7500. Dar acum nu e cazul stiu ca pot sa termin traseul asta in 10 h fara probleme. Hai ca ma culc, ma gandesc la Pastele fain facut cu Pinguinii la poalele Arjanei si poate adorm.
….
-Ai adormit?
-Lasa-ma in pace, nu vezi ce bine e in sac?
-Hai ca a sunat ceasul!
-10 minute te rooooog!
-Poti sa stai cat vrei, dar parca aseara ziceai ca alergi la Hercules.
-Pai alerg!
-Pai atunci, hai sus, sa te duci sa iti iei pachetul de concurs.
….

10,9,8,7,6,5,4,3,2,1
-S-a plecat
-Da stiu, plec si eu, asfaltul asta pica numai bine, asa de incalzire, se aranjeaza numa' bine plutonul si toate cele.
-Ia uite, alergam si la vale...si ce fain ma duc la vale, ca in parc, cu pasi mari si rotunzi, pe varfuri. Uite-o pe Cristina, poate ne socotim sa alergam impreuna...
Traversam podul si stau bine, sunt in spatele lui SiS. Hai ca vine urcarea si acolo am timp sa ma odihnesc...incepe vanatoarea!

20 de minute de la start:
-Nu prea ai vlaga pe urcarea asta!
Lasand capul in jos:
-Nu...de-abia ma tarasc, m-a depasit SiS si nici vorba sa ma tin de ea si ma depasesc o groaza...
-Eu ti-am zis, tu gandesti inca din coada plutonului Aici lucurile nu stau chiar asa, sunt si altii care merg bine la deal.
-Toti merg mai bine la deal, si pe mine ma bate soarele in cap, nu stiu de ce nu mi-am luat o bandana, poate fac insolatie...Iti dai seama cum o sa stau maine cu febra si frisoane la umbra?
-Ti se pare amuzant?
-Nu! Sper sa se adevereasca prognoza aia, sa se innoreze, prea arde soarele asta a ploaie.
-Uite, au pus mici indicatoare cu cati km s-au parcurs...
-Da...taman bine, ca sa vad ce prost merg si cum se scurg asa greu kilometrii pe urcarea asta.
-Hai ca nu e asa de lunga, uite primele case,o sa vina bancuta pe care s-a oprit Eric si apoi izvorul
- Sper sa vina mai repede izvorul si punctul de alimentare, sa iau o pauza.

Izvorul Cracui Teiului 2:
-Hai ca de acum mai e putin, o ultima panta mai abrupta si iesim la bisericuta.
-Ce dor mi-a fost anul asta de bisericuta asta! Slujba de Inviere de a fost cea mai faina, pe sufletul meu. Daca stiam de bisericuta asta, aici ma cununam cu Radu.
La Bisericuta din Dobraia, lume multa, il vad pe domnul Mititeanu si imi dau seama ca oamenii din CAR sunt aici. Ma uit dupa Laviniu si Irina dar nu ii vad. Prezenta lor insa, galagia, incurajarile ma fac sa zambesc larg si sa ii dau bataie.
-Hai Mike, ca pana in Bogaltin,nu e treaba grea, sus, jos, pe cateva dealuri, nici prea multa coborare,nici prea multa urcare, cum iti place tie.
- Uite-l in fata pe Lucian Clinciu, stai sa schimb 2 vorbe cu el.
Pana la punctul de alimentare Poiana Lunga lucurile au mers bine. De fapt au alergat cu mine, pe langa mine, cu o viteza de croaziera de X km/h. Nu stiu cat e acel X, nu am ceas cu GPS ori something, deci nu stiu cu ce viteza alerg.
-Gata Mihaela cu pauza, de acum incolo, vine greul, coborarea in Bogaltin.
- Nu vezi ca si pana aici am alergat aproape tot timpul si nu am alergat chiar asa rau, adica mi-am pastrat locul in pluton. Sunt numai baieti pe aici...
- Uite si prima fata!
- Tipa asta urca foarte bine, a trecut pe langa mine fluierand in drum spre Dobraia, dar uite eu chiar ma duc cu talent la vale. Nici mie nu imi vine sa cred. Panta e potrivita, asa cum imi place mie...Nu stiu de ce imi imaginam caci coboarea asta spre Bogaltin o sa fie o adevarata golgota de 600 m.
Gata, am depasit, acum sper sa pot mentine ritmul.
Uite, in fata sunt si altii, si eu ma tot apropii, se pare ca am prins apripi. In mod ciudat alerg la coboare si pe micile urcari bag la bete. Mai vorbesc cu niste baieti care ma stiu de la EcoMarathon. Imi pare rau ca eu nu prea am memorie buna in ceea ce privesc chipurile....si ai preusus de toate, la marathon, ma uit mai mult in jos, sa nu ma ingrozesc cata distanta e in sus.
Miroase a balega si a sat, uite si primele case, uffff (stergandu-ma pe frunte cu buretele de la manusa), s-au dus 18 km, si am ajuns in Bogaltin.

Bogaltin: portocale, glucoza, apa, sponser, apa in bidon si hai la deal.
- Toate babutele sunt pe ulita si se uita la noi.
- Pai cum vrei sa fie, atatea distractii au si ei: nunti, botezuri si un marathon pe an. Lasa ca vezi tu, in Europa nu se mai uita nimeni cu atata interes si curiozitate la tine.
- Da, de parca au si ce vedea. Un gogosar rosu, sufland din greu la deal.Vorba aia, daca ma miscam mai cu talent ziceam, dar nici nu se vede cam am alimentat ca nu am pic de energie sa alerg pe urcarea asta.
- Eu zic sa stai in banca ta si sa ma bagi un gel si apa, ca in 3km vine Fantana Babii si dupa aia, cucu puncte de alimentare.
- Mama ce imprastitati suntem, nimeni in spate, baietii in fata sunt departe...se pare ca pe urcarea asta o sa merg singura, eu si muzica mea.
Uite, incepe sa picure. Poate se pune serios cu ploaie.Ar fi timpul pentru un T-storm, de preferat pana ajung eu la bifurcatia cu TR.
Intre timp trec 3 km, depasesc cativa baieti si ma apropii de Fantana Babii.
- Daca are de gand sa vina ploaia aia, ar face bine sa apara mai repede si sa fie hotarata, ca la sfarsitul pamantului. Sunt cam presata de timp, si e lung maratonul asta. Poate cu ploaia asta il mai scurteaza organizatorii...
- Stiu ca ti-a fost greu pana acum, dar a venit momentul sa il curmam cu un Activator. Te bagi?
- Ma bag!
Scot capacul si il dau pe gat.
-Mama ce gust concentrat de cafea are!
-Esti gata de plecare?
-Stai sa iau ceva glucoza sa bag in buzunar si gata.
Fac primii pasi.
-Stai, hai sa ne intoarcem, se invarte pamantul cu mine,si parca am bagat mana la 380 V. Trebuie sa le spun ca ma simt rau. Cine m-a pus sa il iau? Daca mor?
-Nu mori, nu te cheama Vintila! Stai putin sa iti revii.
Dupa 2 secunde de stat in bete.
-Gata, sunt ok, hai sa o facem si p-asta.
Dupa 5 min.
-Cum te mai simti?
-Bine, usoara ca un fulg. Nici nu zici ca urc la deal, uite ce respiratie regulata am. In spate nu e nimeni, in fata e un tip dar ma apropii constant.
Alerg foarte bine in urcare.
-Mama, activatorul asta face minuni. Dar oare imi sunt suficiente 3 h cat au zis baietii ca ma tine? Daca ma lasa cand mi-e lumea mai draga. Un al doilea n-am la mine...
Si tot urc, sunt din ce in ce mai fermecata de usurinta cu care o fac. Incepe ploaia, oamenii se imbraca, eu continui sa merg,. Ba chiar sa alerg pe curba de nivel. E atat de bine ca ma uda, numai la Ipod sa nu ajunga apa. Incepe sa dea cu grindina, noroc ca e mica. Imi dau parul de pe frunte si las ploaia sa ma spele. Cat timp nu da cu T-Stormul e bine. Cu fulegere pe aici nu ma simteam atat de confortabil. In departare le vad pe SiS-uri si continui sa ma apropii de ele. Nu fac decat sa merg, Am mintea oarecum goala, doar miscare, robotel, soldatel, stang, drept, stang, drept. Parca sunt la plimbare. Daca vreau sa fortez pot sa o fac, dar nu vreau, abia am depasit jumatatea maratonului. Drumul e inca lung si e in jos. La asta iarasi nu ma pricep.
Ma cam ia cu frica,imaginandu-mi cele mai nastrusnice poteci care coboara,rupte parca din coasta muntelui, care se pravalesc spre Inelet.
Cu asemenea ganduri ajung in Saua Ciumerna si le depasesc pe SiS-uri. Si apoi tine-te Mihaela, si alearga. Nu stiu de ce alergam, de frica de a fii prinsa din urma, de frica de ploaie, caci nori negrii si perdele de ploaie veneau dinspre Arjana.
Intru pe o poteca ingusta, plina de arbusti si afine, ce incinge muntele. E o curba de nivel perfecta, e un fel de poteca inspre Saua Bucsa, din Bucegi, doar ca la o scala mai mare. Si alerg domne, fara sa ma uit in spate...doar in fata, unde mai sunt 2 baieti. Imi dau seama ca pe termen lung am un ritm mai bun decat ei si pana la urma ii depasesc. Mi-e frica insa de momentul cand va veni coboararea, probabil pe piciorul din fata....Totusi pe coborare sunt din nou singura, starnesc frunze in urma mea si ma bucur de poteca. Poteca ingusta, poteca lata, poteca printre copacei sau pe iarba, prin padure, pe sub copaci cu coroana deasa.
-E prea frumos la tine in suflet....
Ma gandesc sa revin cu bicicleta pe aici, kilometrii trec pe langa mine, sutele de metrii se scurg pe ecranul ceasului.
-Doamne cum alerg doamne cat ma bucur, cat de frumos e aici. Trebuie sa ma intorc...traseul asta din Boglatin incolo a fost frumos si nu m-a dezamagit o secunda. Am alergat printre copaci infloriti, pe sub ciresi ce improspatau aerul cu o tenta suava de alb-roz, am alergat cu mirosul ploii in nari, pe iarba uda, mi-am strecurat picioarele prin santul strecurat printre tufele de afine,iar acum sunt in padurea asta frumoasa. Sunt obosita, aud pasari si par fluierele din Inelet, dar am sufletul usor. Cum ma gandeam sa ma opresc in Bogaltin? Sa nu ajung aici, in locul asta frumos? Ma apropii de primele case, nu stiu cat mai e pana la punctul de alimentare,sper ca putin. Au fost 10 km lungi si mi-ar prinde bine o pauza cat de mica.

PC 10 Inelet
Ajung in Inelet cu o vorba mare:
- Lung a fost drumul pana la voi!
Oamenii sunt saritori dar mie nu imi trebuie decat gel, apa, sponser si imi umplu gura cu glucoza. Glucoza am tot dus cu mine tot maratonul. Imi fac curaj sa plec, stiu ca de acum vine bucata aia psihologica de care vorbea Suca intr-un RT anterior. Si e grea bucata asta...Ajung in curand pe teren cunoscut, la casa si la crucea de primavara trecuta. Ma bucur ca acum m-am localizat in spatiu si ma gandesc ca acum imi va fi mai usor, avand in vedere ca stiu unde ma aflu. Dar nu e asa. Nu ma deranjeaza ca e noroi, am trecut demult de faza ocolit noroi, calc in noriul acela framantat de 200 de perechi de picioare si nu ma gandesc decat ca amortizeaza bine. Dar imi este greu. Trag de mine la deal in ultimul hal. Lucurile se leaga doar la vale. Astept platul sau coborarea usoara ca pe o adevarata salvare. Atunci ma inalt pe varfuri si alerg din nou cu pasi mari ca in parc. Alerg o portiune ca si cum abia incepeam maratonul dar apoi gazul se termina.
Ajung in Prisacina cam sfarsita si ii intreb pe baieti daca pana in Dobraia se mai urca.
Stiu ca se urca, am vazut pe descrierea traseului dar am capul gol si nu pot sa imi amintesc de acum o primavara cum arata terenul. Si desi stiu toate astea, ma agat de speranta ca nu voi mai avea de urcat.
Pentru cei din PC10, urcarea ce vine pare mizilic...acolo doua curbe si gata...sau poate e doar de incurajare. Pentru mine nu se mai termina... Cand vine oara scoala din Dobraia?

PC 12: Dobraia
Baietii din post sunt plin de entuziasm chiar si acuma, dupa ore intregi de stat si de incurajat. Imi fac galerie cu “Bine fata!” si ma asigura ca nu mai am decat de coborat. Stiu si eu asta :) dar tot le multumesc cu un zambet...asta asteptam ultimii kilometrii de coboarare.
Incep cu elan dar acesta nu ma tine nici macar pana la izvor. Ma caut din nou in interior si incep sa vorbesc cu mine insami.
-Hai Mike ca poti, mai sunt 3.7 km. O tura de lac in IOR.
-O sa fie cea mai lunga tura de IOR din viata mea. Ma dor picioarele, mi s-au fiert picioarele in adidasi si vreau sa ma opresc.
-Nu trebuie sa te opresti.
-Stiu,daca ma opresc nu o sa mai pot sa pornesc in acelasi ritm. Trebuie sa continui sfoara toti cei 600 m...si punctul de alimentare nu mai vine.
-Ai de gand sa te opresti la el?
-Nu dar il folosesc ca etalon. Parca in ultimii 10km, pancardele astea cu kilometrii ramasi apar din ce in in ce mai greu.
Trec pe langa oamenii din punctul de alimentare, care foarte disponibili sunt in poteca cu apa pregatita si banane. Dar eu nu vreau nimic, am glucoza mea si atat...ba vreau! Vreau sa vad odata finishul sa il inchei. Ce bine daca era de 42 km. Acum curmam suferinta.
Sunt singura pe poteca. Nu pot nici sa accelerez dar nici nu vreau sa incetinesc. Ma arunc pe bete si topai din radacina in radacina. Ma intalnesc cu Adi Bostan, se duce sa le incurajeze pe SiS-uri. Ce bine daca ar veni si Radu.
-Fii realista, Mike, tu te-ai duce,te vei duce sa o incurajezi pe Cristina?
-Pai crezi ca o sa mai pot, abia o sa ma mai tarasc pana la cort?
-Pai vezi atunci, hai coboara odata!
-Nu mai pot, uite km 44 si tot nu se termina, nu se aude nimic...
Prima si singura depasire pe coboararea asta si aud zgomot.Poteca urca, dar nu mai am energie sa alerg. Alerg abia cand ajung pe plat si trec pe sub poarta.
Imi primesc medalia pentru care am muncit, si ma dau "mare ca pot sa imi dau jos Cip-ul de la picior, dar nu pot. Nu pot decat sa ma intind pe iarba. Lumea se invarte cu mine. Vreau sa stau intinsa, inchid ochii dar nu opresc senzatia ciudata, de efort. Mi-e greu si sa respir si nu imi vine sa cred ca s-a terminat.

Asa terminata ma gaseste Radu. Stau inca pe iarba si e nevoie de multa vointa sa ma ridic de acolo si sa ma duc sa ma schimb. Cobararea, podul,urcarea, soseaua, drumul prin poaiana pana la cort,doamne sunt lungi si dureroase. Ajung la cort si ma trantesc din nou pe iarba. Imi caut haine curate si ma tarasc in continuare spre un jgheab unde ma spal..Cu atentie, cu multa apa, vrand sa curat parca odata cu transpiratia si oboseala. Partial reusesc. Ma intorc alt om si merg mult mai relaxata inapoi. Apoi iaurt, iaurt,discutii, miscare sa nu intepenesc, galerie si toate cele. Ma bucur ca acum nu trebuie sa mai fugim nicaieri, ca acasa e la 400 de km si ca vremea ne lasa sa stam aici in poiana asta frumoasa, ascunsa de masini si trafic, impartita doar de oameni minunati.

Nusu si apoi Cristina imi spun ca sunt pe 2 la categoria mea....Ar trebui sa ma bucur dar nu stiu e ceva ce nu se leaga. Nu stiu cum sa ma simt...fericita, multumita, impacata. Pana una alta nu gasesc altceva de facut decat sa ma odihnesc. Stam pana se implinesc cele 10 ore si apoi plec sa mananc si eu ceva in sfarsit ca nu am mai mancat decat dimineata 2 bucati de budinca.
Cu ceva in stomac viata e mai roza, de fapt e chiar frumoasa atunci cand stau acolo in public si aplaud cot la cot cu Radu, Cristina si Claudiu care au mers si ei foarte bine, Laviniu si Irina, care s-au intors din misiunea de suporteri si au bagat si eu un ¾ Maraton cu Dl Mititeanu. Acolo in fata nu stiu cum sa ma port. Parca alaturi de Claudia era mai usor....au trecut prea multi ani de cand luam premiu in scoala generala si pe 15 iunie ma duceam cu parintii la premiere....ce vremuri domne, desi mi-ar fi dor de o coronita asa cum imi facea mama...
Pe podium (imi pare rau ca nu stiu cine a facut aceasta fotografie, pentru a-l mentiona aici)
Incheiem seara in cloaca, la sfatul lui Nusu, in 4: Nusu, Silviu, eu si Radu. Bine mi-a facut baia aceea pentru oasele si muschii mei obositi.

A fost o zi plina si in cort somnul nu ma gaseste. Radu a cazut lat, dar eu tot cu ochii pe pereti...de la activator cred. Energie nu mai aveai sa imi dai la maraton, dar acum ma tii cu ochii beliti, pe peretii cortului!

Duminica Radu si Nusu pleaca la catarat, Laviniu si Irina raman la cort iar eu ma duc sa imi spal adidasii cu putin canyoing...Adevarul e ca tura asta facea parte din premiu si era o buna ocazie sa combat febra musculara ca in papucii de cocot oricum nu stiu daca imi intrau picioarele umflate. Am avut mici probleme si in a-i indesa in adidasii de alergare. Stiam si cam ce presupune: rapel, cascade etc, dar nu facusem asa ceva, asa ca, de ce nu.

Adevarul e ca a fost fain. Baietii de la Vertical Adventure ne-au imbracat in neopren din cap pana in picioare si am transpirat ceva pe urcarea de 300 m care avea sa ne scoata deasupra canionului Ramnuta, Adevarul e ca pentru multi, insasi urcarea a fost interesanta, nefiind poteca de picior ci presupunand si ceva ajutor (mai mic sau mai mare cu mainile). Asa transpirati cum am ajuns, greu a fost sa inchidem costumul de neopren dar usor sa ne scufundam in apa rece, numai buna de balaceala in neopren de 4.5 mm.

Si salba rapelurilor a inceput, lungi, scurte, pe 2 fire de coarda statica si uda, prin opt de rapel, munceam sa ma dau la vale. Desi uneori aveam apa si de sus si de jos, de multe ori muream de sete. Ne dadeam pe mici tobogane, cadeam in marmite de 2-4 m adancime unde pluteam in voie cu vestele de salvare pe noi...coboarea a fost foarte fun daca ma gandesc cat am asudat pe urcare. Ne-am lungit pana pe la 16.00 dar nu mi-a parut rau, am venit cu forte proaspete pentru condusul pana la Slatina unde am gasit primele cirese pe anul acesta.

A venit vara, si a venit timpul unei pauze pentru concursuri...Trebuie sa pregatim concediul , trebuie sa mergem pe malul marii sa innotam, trebuie sa mancam fructe de mare la Bulgari si sa culegem cirese. Si sa mai mergem cu adevarat pe munte...Si ar adauga Radu, sa ne mai si cataram putin...

Va las cu drag, ma duc sa fac bagaje....maine plec din nou si o noua poveste va incepe sa se scrie de vineri ora 18.00

9 comentarii:

  1. Felicitari! Faina relatare! V-am aplaudat atat la bisericuta de la Dobraia cat si seara la festivitate.:)

    RăspundețiȘtergere
  2. La un moment dat ma simteam alergand odata cu dialogurile tale interioare, multe dintre ele imi pareau ca fiind ale unei Claudia din viitor, altele imi prevesteau ca nu voi simti asa niciodata, m-am lasat cuprinsa de nebunia ultimilor kilometri si parca abia ii mai puteam duce...

    Am citit acest jurnal aşa cum ţi le citesc pe toate şi de fiecare dată m-au impresionat cu cate ceva, insa pe acesta... l-am simtit diferit. Poate ca tu ai fost altfel de aceasta data, poate ca experienta deja te ridica deasupra celor mai la indemana ganduri "nu mai pot", "cat mai e", "abandonez"...

    Si pentru ca stiu ca podiumurile iti dau o anumita retinere, am pastrat felicitarile pentru la sfarsit!

    Din suflet, bravo Mike!

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte frumos descris in stilul asta de dialog interior :). Felicitari si pentru maraton!

    RăspundețiȘtergere
  4. Trebuie sa revii. Trebuie sa vezi cateva locuri mai frumoase decat cele prin care ai alergat. Crede-ma sunt.

    RăspundețiȘtergere
  5. @valentin
    Am fost placut impresionata de fiecare data cand am ajuns in Valea Cernei si urcat in Cernei sau Mehedinti...probabil am sa revin in primavara anului urmator pentru un nou Pasti la Dobraia sau in Inelet, si nu am sa uit sa iti cer sfaturi privind locuri faine de batut cu piciorul pe acolo

    RăspundețiȘtergere
  6. Felicitari!
    Extraordinar povestit si m-a facut sa alerg inca odata maratonul alaturi de tine. ma si vedeam cum ma uda ploaia pe creasta spre saua Ciumerna si cum asteptam sa ajung la Cracul Inelet.

    Nici eu nu beau cafea si am luat jumatate de Activator in Bogaltin ca sa-l am pe urcarea spre Ciumerna. Mi s-a parut ca mai rau m-a omorat. Imi batea inima sa iasa din piept. Poate n-am stiut eu sa-l iau...

    Felicitari inca odata :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Si totusi, n-ai pomenit nimic de traznetele care m-au ingrozit atat de mult in creasta si pe acea curba de nivel, lunga, spre padure... si care i-au ingorzit si pe Laviniu si Irina, pe Zascolul Arjanei.
    Sa fi avut asa tare muzica in urechi, incat nu le-ai auzit? :)

    PS: mi-a placut mult stilul de povestire in dialog

    RăspundețiȘtergere
  8. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu am sters postarea lui Radu care de fapt era a mea...dar am zis sa o pun de pe logul meu...
    Deci eu nu am auzit niciun traznet(e adevarat aveam castile) si nu am vazut nicio lumina...poate am alergat in lumi paralele....

    RăspundețiȘtergere